Protestul viral al unei cliente nemulțumite de Tesla, la Shanghai. Reacția companiei lui Elon Musk

62186133
Twitter

Tesla a fost supusă, miercuri, unor presiuni sporite din partea autorităţilor de reglementare chineze, în urma unui protest al unei cliente nemulţumite, la salonul auto de la Shanghai, care a devenit viral şi a obligat producătorul american să îşi ceară sc

Criticile aduse Tesla în China, care generează 30% din vânzările globale ale companiei americane şi unde fabrică maşini la fabrica sa din Shanghai, au survenit în contextul tensiunilor dintre Statele Unite şi China şi al boicoturilor suferite şi de alte companii străine.

Luni, o clientă nemulţumită s-a urcat pe un automobil Tesla la salonul auto de la Shanghai, în semn de protest faţă de modul în care compania îi gestionează plângerile legate de funcţionarea necorespunzătoare de frânelor, provocând o furtună pe platformele de socializare şi implicarea autorităţilor de reglementare şi a presei de stat, transmite Reuters, conform news.ro.

Miercuri seara, autoritatea de reglementare a pieţei din China a cerut Tesla să asigura calitatea produselor sale în ţară, în timp ce agenţia de presă Xinhua a afirmat că scuzele Tesla ”nu sunt sincere”.

Tesla a refuzat să comenteze, dar a afirmat într-un comunicat că va transmite date referitoare la incidentul cu frânele la autorităţile de reglementare.

În videoclipurile de la expoziţia auto de luni, care au devenit virale, o femeie care purta un tricou inscripţionat cu cuvintele ”Frânele nu funcţionează” a strigat acuzaţii similare, în timp ce personalul şi securitatea s-au străduit să restabilească calmul.

Tesla a cerut marţi scuze consumatorilor chinezi pentru că nu a rezolvat plângerea în timp util şi a declarat că va lansa o revizuire a serviciilor sale pe cea mai mare piaţă auto din lume.

Cu toate acestea, agenţia de ştiri Xinhua a spus că scuzele lui Tesla nu au avut efect.

"O companie mare ar trebui să aibă responsabilitatea de a fi o companie mare, nicio companie nu poate face tot ce vrea", a afirmat agenţia într-un comentariu miercuri seară.

"Dacă o companie nu rectifică situaţia atunci când are o problemă, dacă nu schimbă un director general problematic ... în cele din urmă va face din nou greşeli", a afirmat articolul.

Luni, Grace Tao, vicepreşedinte Tesla, a declarat pentru o publicaţie locală că ”nu există nicio posibilitate ca Tesla să facă compromisuri” şi a spus că suspectează că cineva a pus clienta să protesteze.

Interviul a atras acuzaţii de ”aroganţă” la adresa Tesla din partea presei de stat.

Între timp, Global Times, un tabloid condus de cotidianul oficial al Partidului Comunist la guvernare, a publicat miercuri un articol despre un accident mortal care ar fi implicat o Tesla, provocând mai multe îngrijorări cu privire la problemele de control al calităţii la producătorului american de automobile.

Luna trecută, Tesla a ajuns în atenţia publică în China, când armata a interzis accesul maşinilor sale în complexele sale, invocând îngrijorări de securitate cu privire la camerele montate pe vehicule, au declarat surse pentru Reuters.

Potrivit Tesla, camerele video instalate pe maşinile sale nu sunt activate în afara Americii de Nord.

Utilizatorii chinezi de internet au început luna trecută să ceară boicotarea unor mărci, printre care H&M, Adidas şi Nike, care au afirmat în trecut că nu folosesc bumbac din Xinjiang, unde unii cercetători şi parlamentari afirmă că autorităţile folosesc munca forţată pentru a-şi acoperi nevoile sezoniere, ceea ce China neagă.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
Citește și...
62186126
Explozie la un hotel de lux din sud-vestul Pakistanului. Cel puţin trei morţi şi 11 răniţi

Cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa şi 11 au fost rănite, miercuri, într-o explozie la un hotel de lux din sud-vestul Pakistanului, relatează Reuters.

62179695
Grecia va începe administrarea vaccinului Johnson & Johnson pe 5 mai

Grecia va începe să administreze vaccinul cu doză unică de la Johnson & Johnson pe 5 mai, au anunţat miercuri autorităţile din Sănătate, la o zi după ce EMA şi-a anunţat sprijinul pentru folosirea serului, scrie The Guardian.

62186020
Cehia cere ca diplomații săi să revină la ambasada de pe teritoriul Rusiei. Ce riscă Moscova

Republica Cehă a cerut miercuri Rusiei să permită revenirea a 20 de membri ai personalului ambasadei la Moscova până joi, în caz contrar riscând alte expulzări ale diplomaţilor săi din Praga.

Recomandări
Pensionari
Ministrul Muncii anunță indexarea pensiilor. „După doi ani, pensionarii nu mai pot suporta”

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunţă că pregăteşte indexarea pensiilor „conform legii” şi va înainta Ministerului de Finanţe şi premierului propunerea de a respecta legea, pentru că, după doi ani, pensionarii nu mai pot suporta. 

Screenshot 2026 10 24 200237
Franța a trimis unul dintre cele mai puternice avioane din lume să survoleze apele României. Capabil să vâneze submarine nucleare

Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operaţiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP.

Vlcsnap 2026 10 24 17h27m03s506
„Satul, o nouă viață”, duminică, la „România, te iubesc!”. Poveștile românilor care au renunțat la oraș pentru liniștea de la țară

În fiecare an, zeci de mii de români dau zgomotul orașului pe liniștea satului. Își fac buletin în mediul rural și readuc la viață case vechi și tradiții.