Prima persoană din lume care a primit vaccinul anti-Covid dezvoltat de Pfizer. Cum se simte

×
Publicitate

Margaret Keenan, o bunică în vârstă de 90 de ani din Marea Britanie, a devenit prima persoană din lume căreia i s-a administrat vaccinul Pfizer împotriva COVID-19 în afara studiilor clinice, după autorizarea rapidă a acestuia, informează marţi Reuters.

Keenan s-a trezit devreme şi s-a vaccinat la spitalul local din Coventry, în centrul Angliei, marţi dimineaţă, la ora 6:31 GMT, cu o săptămână înainte de a împlini 91 de ani.

Marţi a debutat în Marea Britanie campania de administrare a vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de Pfizer şi BioNTech.

Marea Britanie devine astfel prima ţară occidentală care demarează o campanie proprie de vaccinare, eveniment considerat decisiv pentru înfrângerea coronavirusului.

Inocularea în masă va alimenta speranţa că lumea poate înregistra un avans în lupta împotriva unei pandemii care a zdrobit economiile şi a provocat moartea a peste 1,5 milioane, cu toate că depozitarea în condiţii de temperatură scăzută şi logistica dificilă îi vor limita deocamdată utilizarea, notează Reuters.

"Mă simt atât de privilegiată să fiu prima persoană vaccinată împotriva COVID-19", a declarat Keenan.

"Este cel mai bun cadou de naştere timpuriu pe care mi l-aş putea dori pentru că înseamnă că în cele din urmă pot aştepta cu nerăbdare să-mi petrec timpul cu familia şi prietenii mei de Anul Nou după ce am stat singură mare parte din an", a adăugat nonagenara.

Ministrul britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, a salutat duminică momentul ''istoric'' pe care îl reprezintă debutul de marţi al campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 în Marea Britanie. Hancock a supranumit prima zi din campania de vaccinare ''Ziua Victoriei''.

''Vor avea prioritate cei mai vulnerabili şi cei cu vârsta peste 80 de ani, personalul caselor pentru vârstnici'', precum şi cei din serviciul public de sănătate ''vor fi printre primii care vor primi vaccinul'', a precizat acesta duminică într-un comunicat.

Restricţiile privind manipularea acestui vaccin, care trebuie depozitat la o temperatură de -70 de grade Celsius, reprezintă provocări logistice, au subliniat autorităţile sanitare. Vaccinul trebuie transportat de o companie specializată, iar decongelarea dozelor durează mai multe ore.

Marea Britanie a comandat 40 de milioane de doze de vaccin, cu ajutorul cărora vor fi protejate 20 de milioane de persoane, fiind necesare două inoculări. Într-o primă etapă, 800.000 de doze vor fi disponibile în Regatul Unit.

Potrivit unor publicaţii britanice, regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 94 de ani, şi soţul acesteia, prinţul Philip, de 99 de ani, vor fi vaccinaţi în curând, Mail on Sunday afirmând că aceştia plănuiesc să anunţe în mod public momentul imunizării pentru a ''încuraja populaţia să se vaccineze'', autorităţile temându-se că militanţii anti-vaccin ar putea răspândi îndoieli în rândul populaţiei.

În ciuda rapidităţii cu care autoritatea de reglementare britanică a autorizat vaccinul, directoarea executivă a instituţiei, June Raine, a subliniat duminică, pentru postul BBC, că ''cele mai înalte standarde'' internaţionale au fost aplicate.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62162928
Politico: Generalul în retragere Lloyd Austin, ales de Joe Biden pentru conducerea Pentagonului

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, l-a ales pentru funcţia de secretar al apărării pe generalul în retragere Lloyd Austin, a informat luni Politico, citând trei persoane care au cunoştinţă despre această decizie.

62163062
Un monolit de „aur” a fost descoperit în Columbia. Ce spun localnicii. FOTO

Un monolit auriu a apărut în Columbia, determinându-i pe localnici să întrebe dacă „monolitul îi controlează pe toți”, după ce structuri similare argintii au apărut în întreaga lume.

62162886
Campania de vaccinare anti-Covid a început în Marea Britanie. Prima persoană care a primit serul Pfizer

Toți ochii sunt îndreptați marți spre Marea Britanie, acolo unde a început oficial campania de vaccinare a populației cu serul Pfizer - Biontech. În primă fază sunt vizate cadrele medicale, angajații din aziluri și bătrânii de peste 80 de ani.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.