Poliţia din New York îl caută intens pe cel care l-a ucis în plină stradă pe Brian Thompson. Ce scria pe cartușele gloanțelor

Brian Thompson
Profimedia

Poliţia din New York a declanşat joi operaţiuni intense de căutare a suspectului care cu o zi înainte l-a împuşcat mortal pe Brian Thompson, directorul UnitedHealthcare, o firmă de asigurări medicale.

Bărbatul a fost împușcat într-un atac aparent premeditat, comis în faţa unui hotel de lux din centrul Manhattanului. Bărbatul a reuşit să fugă şi ultima dată a fost văzut în Central Park, relatează Reuters şi ABC News.

Brian Thompson, directorul general al unităţii de asigurări a grupului UnitedHealth, în vârstă de 50 de ani, a fost împuşcat din spate, miercuri dimineaţă, în ceea ce poliţia a descris ca fiind un atac ţintit comis de un atacator mascat, care a stat la pândă. Incidentul a avut loc chiar înainte de conferinţa anuală a investitorilor companiei, la hotelul Hilton, pe Sixth Avenue.

Anchetatorii nu l-au identificat încă pe suspect şi încă nu ştiu care este motivaţia atacului, a declarat Departamentul de Poliţie al oraşului New York (NYPD) într-o conferinţă de presă susţinită miercuri. „Acesta nu pare a fi un act de violenţă la întâmplare”, a declarat reporterilor Jessica Tisch, comisar al poliţiei din New York. „Toate indiciile arată că acesta a fost un atac premeditat, plănuit dinainte, ţintit”, a adăugat ea.

Înregistrările camerelor de securitate îl arată pe atacator în spatele lui Thompson, ridicându-şi pistolul şi împuşcându-l din spate. Poliţia a declarat că atacatorul ajunsese în faţa hotelului cu câteva minute înaintea lui Thompson şi a aşteptat ca acesta să treacă pe lângă el înainte să tragă.

Citește și
Jimmy Kimmel
Jimmy Kimmel acuză la televiziunea britanică: „Tirania prosperă în SUA. 2025 a fost un an foarte bun pentru fascism”

Suspectul, care purta un hanorac cu glugă şi o cagulă, având în spate un rucsac gri, a fugit pe jos înainte de a urca pe o bicicletă electrică şi dispărând în Central Park. Potrivit ABC News, poliţia încearcă să afle dacă bicicleta electrică fusese lăsată chiar de el în apropierea locului incidentului, pentru a putea fugi.

Poliţia a publicat o serie de fotografii ale suspectului cu imaginile surprinse de camerele video din zonă, inclusiv una în care are arma ridicată şi îndreptată spre Thompson şi o alta cu suspectul fugind pe bicicletă. Alte fotografii i-au surprins ochii, sprâncenele şi nasul în timp ce stătea într-o cafenea.

Trei cuvinte scrise pe cartușele gloanțelor

Detectivii cred însă că atacatorul nu este un criminal profesionist, au declarat surse din poliţie pentru ABC News.

Cartuşele de gloanţe găsite la faţa locului aveau scrise pe ele cuvintele „deny”, „defend” şi „depose” („neagă”, „apără”, „doboară”), au declarat surse din poliţie.

Poliţia solicită publicului orice ajutor în identificarea bărbatului şi oferă recompensă de până la 10.000 de dolari.

Crima a avut loc în dimineaţa aprinderii anuale a bradului de Crăciun în oraş, la Rockefeller Center, aflat la câteva străzi distanţă, un eveniment televizat care atrage mulţimi masive. Evenimentul s-a desfăşurat conform planului, în condiţii de securitate ridicată.

UnitedHealth este cel mai mare asigurător de sănătate din SUA, oferind beneficii pentru zeci de milioane de americani, care plătesc mai mult pentru asistenţa medicală decât oamenii din orice altă ţară. Thompson era CEO al UnitedHealthcare, o unitate a UnitedHealth Group, din aprilie 2021.

Compania s-a confruntat cu urmările unui atac cibernetic masiv care a prejudiciat datele unităţii sale Change Healthcare, care furnizează tehnologie pentru furnizorii de servicii medicale din SUA, perturbând timp de luni de zile asistenţa medicală pentru pacienţi şi rambursarea către medici.

Thompson lucra la UnitedHealth din 2004, trecând prin mai multe divizii, potrivit unei biografii eliminate ulterior de pe site-ul web al companiei.

„Inimile noastre sunt alături de familia lui Brian şi de toţi cei care i-au fost apropiaţi”, a transmis compania într-o declaraţie.

Departamentul de poliţie din Maple Grove, Minnesota, unde locuia Thompson, a declarat că nu are înregistrate niciun fel de ameninţări la adresa acestuia, iar Departamentul de Poliţie din Minneapolis a declarat că nu există „nicio menţionare” a lui Thompson în evidenţele sale.

Împuşcăturile au avut loc la începutul sezonului aglomerat de sărbători din New York, care ar urma să aducă peste 7,5 milioane de vizitatori în oraş, potrivit unui birou local de turism.

Filmul evenimentelor

Thompson se afla în New York pentru conferinţa investitorilor UnitedHealthcare, care era programată să înceapă la ora locală 8.00. Programul său era cunoscut pe larg, au declarat surse din poliţie.

El a fost împuşcat de mai multe ori, de la mică distanţă, în afara hotelului Hilton - unde avea loc conferinţa - în jurul orei 6:40 a.m., la intersecţia dintre West 54th Street şi Sixth Avenue.

Suspectul - care a fost surprins de camerele de supraveghere înainte, în timpul şi imediat după împuşcături - a stat la pândă în apropierea hotelului. După împuşcături, acesta a fugit pe jos pe o alee, unde a fost recuperat ulterior un telefon despre care se crede că are legătură cu suspectul, au declarat surse din poliţie.

Suspectul a fugit apoi pe o bicicletă şi a fost văzut ultima dată intrând în Central Park la ora locală 6:48 a.m., a declarat poliţia.

Atacatorul a fost surprins pe o înregistrare video de supraveghere la ora 5 a.m. în dimineaţa atacului armat în faţa Frederick Douglass Houses, un proiect de locuinţe publice din Upper West Side, au declarat surse pentru ABC News. Imaginile îl arătau pe suspect purtând ceea ce părea a fi o baterie de bicicletă electrică.

Anchetatorii adună dovezi în timp ce căutarea suspectului continuă. FBI - care dispune de cea mai sofisticată tehnologie pentru recuperarea datelor utilizabile din telefoanele mobile - contribuie la anchetă, au declarat sursele din poliţie.

Poliţia a recuperat, de asemenea, o sticlă de apă şi un ambalaj de bomboane de la locul împuşcăturii, despre care crede că au legătură cu atacatorul. Analiza amprentelor digitale şi a ADN-ului sunt în curs de desfăşurare

Soţia lui Thompson, Paulette Thompson, a declarat că este „zdrobită” de „crima fără sens”. „Brian a fost un om incredibil de iubitor, generos şi talentat, care a trăit cu adevărat viaţa la maxim şi a atins la atât de multe vieţi”, a spus ea. „Cel mai important, Brian a fost un tată incredibil de iubitor pentru cei doi fii ai noştri şi ne va lipsi enorm”, a spus Paulette Thompson.

Articol recomandat de sport.ro
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Citește și...
Jimmy Kimmel acuză la televiziunea britanică: „Tirania prosperă în SUA. 2025 a fost un an foarte bun pentru fascism”
Jimmy Kimmel acuză la televiziunea britanică: „Tirania prosperă în SUA. 2025 a fost un an foarte bun pentru fascism”

Umoristul american Jimmy Kimmel, a cărui emisiune a fost suspendată temporar în septembrie, a declarat că anul 2025 a fost, "din punctul de vedere al fascismului", un "an foarte bun" în SUA.

Armata rusă își intensifică atacurile în Ucraina de Crăciun. Peste 112 confruntări au avut loc pe front în doar o zi
Armata rusă își intensifică atacurile în Ucraina de Crăciun. Peste 112 confruntări au avut loc pe front în doar o zi

Armata rusă își intensifică ofensiva în Ucraina, anunță vineri Statul Major al armatei ucrainene, în a doua zi de Crăciun. De la începutul zilei, au fost înregistrate cel puțin 112 confruntări pe front, potrivit relatării Le Monde.

„Râu atmosferic” devastator în California: ploi extreme, alunecări de teren și pene masive de curent de Crăciun
„Râu atmosferic” devastator în California: ploi extreme, alunecări de teren și pene masive de curent de Crăciun

În California, acest Crăciun a fost marcat de tragedii. Cel puţin 3 oameni au murit în urma furtunilor violente care s-au abătut asupra statului de pe coastă şi până în zonele înalte ale Munților Sierra Nevada.

Recomandări
ANM a prelungit avertizările de vreme rea: vânt puternic, ninsori și viscol. HARTĂ
ANM a prelungit avertizările de vreme rea: vânt puternic, ninsori și viscol. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică și mai multe atenționări și avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu, ce vizează intensificări ale vântului, ninsori, polei și viscol, în mare parte din țară.

Volodimir Zelenski ar urma să facă o concesie majoră pentru pace în Ucraina
Volodimir Zelenski ar urma să facă o concesie majoră pentru pace în Ucraina

Rusia a lovit fără milă blocuri de locuințe, chiar și în ziua de Crăciun. Valul de drone și rachete a ucis joi cel puțin 5 oameni și a rănit zeci, în mai multe orașe ucrainene.

Plan Roșu de Intervenție activat, în urma unui accident între 10 mașini, în județul Olt. 27 de persoane implicate
Plan Roșu de Intervenție activat, în urma unui accident între 10 mașini, în județul Olt. 27 de persoane implicate

Un accident de amploare s-a produs pe Drumul Expres 12, în zona localității Optași Măgura, județul Olt, unde 10 autoturisme au fost implicate într-o coliziune în care se aflau aproximativ 27 de persoane.