OMS face recomandări provizorii privind schemele de vaccinare de tip "mix-and-match"

62223479
Shutterstock

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a emis recomandări provizorii pentru amestecarea şi potrivirea ("mix-and-match") vaccinurilor COVID-19 de la diferiţi producători, atât pentru a doua doză cât şi pentru dozele de rapel ("booster"), informează Reuters.

În funcţie de disponibilitate, vaccinurile ARNm, cum ar fi cele dezvoltate de companiile Pfizer şi Moderna pot fi utilizate ca doze ulterioare după dozele iniţiale ale vaccinului cu vector viral de la AstraZeneca şi viceversa, a indicat OMS.

AstraZeneca şi oricare dintre vaccinurile ARNm pot fi, de asemenea, utilizate după dozele iniţiale de vaccin inactivat Sinopharm, potrivit OMS.

Vaccinurile cu vector viral conţin instrucţiuni pentru producerea antigenilor asociaţi coronavirusului, în timp ce vaccinurile ARNm utilizează un cod de la SARS-CoV-2, coronavirusul care provoacă COVID-19, pentru a provoca o reacţie imunitară la beneficiari. În cazul vaccinurilor inactivate, virusul SARS-CoV-2 este inactivat sau distrus cu ajutorul unor substanţe chimice, a căldurii sau a radiaţiilor.

Îndrumarea vine după sfaturile elaborate la începutul acestei luni de Grupul consultativ de experţi al OMS privind vaccinarea şi la scurt timp după publicarea unui studiu de amploare, la începutul săptămânii trecute, conform căruia prima doză a vaccinului AstraZeneca sau a vaccinului Pfizer-BioNTech urmată la nouă săptămâni de o doză a vaccinului Moderna generează o reacţie imunitară mai bună.

La o zi după publicarea acestui studiu, agenţiile de reglementare medicală din Uniunea Europeană au recomandat că vaccinurile anti-COVID-19 pot fi administrate printr-o combinaţie de seruri diferite ("mix-and-match"), atât în cadrul schemelor iniţiale de inoculare, cât şi în ceea ce priveşte administrarea dozei "booster", în contextul în care continentul european se confruntă cu o creştere a numărului de infectări provocate de noul coronavirus înaintea Crăciunului.

Astfel, dovezile medicale sugerează că o combinaţie bazată pe vaccinuri cu vector viral şi vaccinuri cu ARN mesager produce niveluri ridicate de anticorpi împotriva coronavirusului care declanşează COVID-19, au precizat Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) şi Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) într-un comunicat comun. Cu toate acestea, EMA şi ECDC spun că studii mai ample sunt necesare pentru a sprijini utilizarea schemei de vaccinare de tip "mix-and-match" la persoane cu sisteme imunitare slăbite, precum persoanele vârstnice sau cele cu boli cronice, inclusiv cancer, precum şi pentru schemele de vaccinare cu vaccinuri ARN mesager administrate în două doze.

OMS a precizat la rândul său că în privinţa acestei combinaţii de seruri diferite trebuie să se ia în considerare proiecţiile referitoare la aprovizionare, accesibilitatea şi beneficiile şi riscurile vaccinurilor COVID-19 care sunt utilizate, notează Reuters.

Recomandările vor fi revizuite pe măsură ce mai multe date devin disponibile, a precizat OMS.

Multe ţări au început deja să folosească schemele de vaccinare de tip "mix-and-match" în contextul unei creşteri puternice a numărului infectărilor, a stocurilor reduse de seruri şi a campaniilor lente de imunizare cauzate de îngrijorările legate de siguranţa vaccinurilor anti-COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Maratonul Moş Crăciunilor la Madrid pentru a ajuta comunitatea din La Palma afectată de vulcanul Cumbre Vieja. VIDEO

Mii de oameni îmbrăcaţi în Moş Crăciun au luat parte, duminică, la Madrid, la un maraton în scopul strângerii de fonduri pentru comunicatatea din insula La Palma, afectată recent de erupţia vulcanului Cumbre Vieja, scrie Reuters.

Germania cere adoptarea unor sancţiuni mai dure împotriva Rusiei

Noul ministru al Apărării german, Christine Lambrecht, s-a pronunţat duminică pentru adoptarea unor sancţiuni mai dure contra Rusiei, care a desfăşurat zeci de mii de soldaţi la frontiera cu Ucraina, informează France Presse şi Reuters.

Strângere de fonduri pentru un poliţist american cu origini româneşti, împuşcat în timp ce apăra comunitatea

Un poliţist american cu origini româneşti, Tyler Moldovan, se află în stare critică internat într-un spital local după ce a fost împuşcat de un individ înarmat săptămâna aceasta în timpul unei operaţiuni în Phoenix.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.