O fetiță de 3 ani a fost salvată de un câine surd și aproape orb

61955283
Facebook.com

Un câine surd şi parţial orb a protejat şi a salvat o fetiţă de 3 ani, care se pierduse în savana australiană.

Bătrânu animal, în vârstă de 17 ani, a primit sâmbătă onorurile poliţiei, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Max, un câine din specia Blue Heeler, a rămas alături de micuţa Aurora de-a lungul unei nopţi ploioase, iar apoi a condus familia şi pe salvatori la fetiţă, dispărută de vineri şi căutată pe cale aeriană şi terestră într-o regiune rurală din Queensland (nord-est).

"Leisa (bunica copilului - n.r.) a auzit vocea Aurorei, apoi l-a găsit pe Max, care a condus-o la el", a povestit Kelly Benston, partenerul lui Leisa. El a adăugat că câinele este surd şi parţial orb.

Poliţiştii l-au cooptat imediat pe patrupedul erou în rândurile lor.

"Bun băiat, Max!", a scris pe contul său de Facebook poliţia din Queensland. "Eşti acum un câine poliţist onorific!", a mai precizat aceasta, postând o poză cu animalul.

Spre marea uşurare a familiei, fetiţa, găsită la circa doi kilometri de casă după o dispariţie de circa 15 ore, nu a suferit decât zgârieturi.

"Împrejurimile casei sunt destul de abrupte şi sunt dificil de parcurs", a explicat coordonatorul salvatorilor, Ian Phipps, pentru Australian Broadcasting Corporation. Copilul "a parcurs o bună parte de drum, dar câinele lui şi-a arătat loialitatea", a mai spus el.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61955261
Singurul suspect rămas în viaţă după atacurile teroriste din Paris, condamnat în Belgia

Jihadistul francez Salah Abdeslam, singurul supravieţuitor al comandourilor responsabile de atentatele de la Paris din 2015, şi complicele acestuia, tunisianul Sofiane Ayari, au fost condamnaţi luni la 20 de ani de închisoare.

61955254
Pereţi de zăpadă de 17 metri înălţime. Locul unde turiştii îşi doresc să ajungă vara. VIDEO

Tateyama Kurobe Alpine Route din Japonia este un traseu montan extrem de căutat de turişti din întreaga lume.

61955252
"Vântul schimbării" bate la Phenian. Decizie fără precedent în cea mai închisă țară din lume

Liderul nord-coreean nu trebuie decât să privească spre China şi Vietnam dacă vrea exemple de partide comuniste care au îmbrăţişat capitalismul fără a pune în pericol ideea partidului unic.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.