Momentul în care premierul australian este lovit cu ouă. Ce a pățit atacatoarea. VIDEO

×
Publicitate

Premierul australian, conservatorul Scott Morrison, aflat la un eveniment de campanie electorală în statul New South Wales, a fost implicat într-un incident în care o femeie a încercat să-l lovească în cap cu un ou.

Potrivit imaginilor difuzate de televiziunile australiene, se poate vedea cum femeia aruncă obiectul de la o distanţă foarte mică asupra lui Morrison, care asista la un eveniment organizat de către Asociaţia femeilor rurale în circumscripţia electorală Albury din New South Wales. Gărzile de corp ale premierului au imobilizat-o imediat pe femeie.

Poliţia din New South Wales a anunţat că ''a interpelat o femeie de 25 de ani ca urmare a unui incident în care a fost implicat premierul în Albury'', cu două săptămâni înainte de alegerile generale din 18 mai. Ea a descoperit canabis la percheziţionarea femeii, care este din statul Victoria (sud-est). Protestatara a fost inculpată pentru agresiune şi deţinere de droguri interzise. A fost eliberată condiţionat şi urmează să compară în faţa justiţiei pe 27 mai, precizează DPA.

În busculada care s-a iscat, o femeie de 70 de ani a fost doborâtă la pământ şi Morrison a ajutat-o să se ridice.

Premierul australian a profitat de ocazie şi i-a criticat pe detractorii săi. ''Suntem împotriva violenţei, fie că este din partea unor militanţi laşi care nu respectă pe nimeni, fie a unor militanţi sindicalişti care urmăresc îndeaproape micile întreprinderi şi pe angajaţii lor la locul de muncă'', a afirmat Morrison pe Twitter.

Sindicalista Sally McManus s-a arătat revoltată de comparaţie. ''Cum îndrăzniţi să ne acuzaţi pentru aceasta şi să faceţi o asemenea legătură'', a scris ea pe Twitter. ''Se pare că nu aveţi nici un respect faţă de adevăr, şi nici o problemă, să vă luaţi de compatrioţii dumneavoastră. Nu vom susţine niciodată acest tip de comportament'', a adăugat ea.

Şeful opoziţiei laburiste, Bill Shorten, plasat bine în sondaje pentru a-i succeda în funcţie lui Morrison, a denunţat atacul ''scandalos''. ''Sunt din toată inima alături de premier. În Australia, alegerile noastre trebuie să fie nonviolente'', a declarat el presei.

Femeia care l-a atacat pe Morrison a declarat ulterior presei că fapta sa a avut loc ''în numele său'' şi s-a referit la insula Manus din Papua Noua Guinee, unde Australia deţine de mult timp refugiaţi, potrivit unui reporter de la cotidianul The Australian, citat de Reuters.

Incidentul în care a fost implicat Morrison survine după un altul foarte mediatizat, în care un adolescent a spart un ou în capul senatorului de extrema dreaptă Fraser Anning în cursul unei conferinţe de presă. Tânărul a vrut astfel să protesteze faţă de declaraţiile lui Anning, care a afirmat că imigranţii în Noua Zeelandă sunt responsabili de asasinarea a 51 de credincioşi în două moschei neozeelandeze de către un extremist alb.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62043049
Declaratia pilotului avionului care a luat foc după aterziarea forţată, la Moscova. Ce s-a intamplat in cabina

Înregistratorul datelor de zbor ale avionului Suhoi care a luat foc după aterziarea forţată, duminică seara la Moscova, a fost grav avariat.

62043380
Momentul în care un local proaspăt inaugurat este inundat de apele fluviului Mississippi

Camera de supraveghere a unui restaurant abia inaugurat din statul american Iowa a surprins momentul în care o porţiune a fluviului Mississippi se revărsă brusc.

62043378
Produsele de patiserie, popcornul și mezelurile vor dispărea de pe piață până în 2021

Comisia Europeană a adoptat în luna aprilie un regulament prin care, până în 2021, toate statele membre UE vor fi obligate să limiteze cantitatea de acizi grași din alimente.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.