Momentul în care o roată dintr-un parc de distracții se prăbușește de la 15 metri. Sunt 15 persoane rănite | VIDEO

62284446

O plimbare la un târg de distracții s-a transformat într-o tragedie. Roata în care se aflau amatorii de senzații tari s-a păbușit.

Roata, care se afla într-un târg de distracții din Punjab, în nordul Indiei, s-a prăbușit de la 15 metri înălțime, relatează Daily Mail.

Imaginile filmate de martori arată că turnul pe care se învârtea roata prinde viteza în loc să încetinească, înainte de a se prăbuși. Impactul îi aruncă pe participanți de pe scaunele lor în timp ce roata se ciocnește de platformă.

Peste 15 persoane au fost rănite în accident, inclusiv copii. Cinci dintre acestea au fost internate la un spital din apropiere.
Trei bărbați și două femei au fost transportate la Spitalul Civil Faza-6 pentru răni la cap și gât după cădere.

roată prăbușită

Târgul comercial Mohali, care acum a fost închis, urma să continue până pe 11 septembrie anul acesta.

Comisarul adjunct al Mohali, Amit Talwar, a declarat că autoritățile fac o anchetă pentru a stabili dacă organizatorii au permisiunea de a organiza carnavalul.

„Se organiza un carnaval și martorul ocular ne-a spus că a existat o problemă tehnică la roată și că acesta a căzut”, a declarat pentru Indian Express un reprezentant al poliției Harsimran Singh Bal.

Sunny Singh, unul dintre organizatorii festivalului, a declarat pentru Hindustan Times că roata a funcționat de mai multe ori înainte, dar „acest lucru nu s-a întâmplat niciodată”.

El a spus că intenționează să coopereze cu poliția.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62284134
Kremlinul acuză Europa pentru închiderea Nord Stream 1 şi susţine că sancţiunile împiedică lucrările de mentenanţă

Kremlinul a acuzat politicienii europeni pentru închiderea gazoductului Nord Stream 1, invocând că sancţiunile economice impuse Rusiei au împiedicat desfăşurarea lucrărilor de mentenanţă, scrie Reuters, conform News.ro. 

62278941
O femeie care făcea snorkeling în Hawaii a fost atacată de un rechin

O femeie care făcea snorkeling în Hawaii a fost mușcată de un rechin, iar ulterior a fost trimisă de urgență la spital, scrie DailyStar.

62284436
Doi angajaţi ai ambasadei Rusiei au fost ucişi într-un atac cu bombă la Kabul

Doi angajaţi ai ambasadei Rusiei au murit luni într-o explozie în apropiere de misiunea diplomatică a ţării la Kabul, a anunţat Ministerul rus de Externe, precizând că există de asemenea "răniţi în rândul cetăţenilor afgani", potrivit Reuters şi AFP.

Recomandări
Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

62520768
Ce negociază, de fapt, Rusia și SUA pe lângă discuțiile despre Ucraina. Cine ar profita de pe urma unui acord de miliarde

Discuțiile SUA cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina includ și un acord petrolier de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar putea beneficia oameni de afaceri din Orientul Mijlociu, potrivit The New York Times, citat de Reuters.

Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.