Momentul în care o morsă scufundă o salupă pneumatică rusească. Reacția rușilor

62080862

Presa rusă a difuzat o înregistrare în care o morsă fioroasă a atacat și a scufundat o barcă pneumatică aparținând flotei ruse după ce presa internațională a relatat că era vorba de un ”vas”.

O morsă a atacat și a scufundat o șalupă rusească, în timpul unei expediții în Aripelagul Franz Josef din Arctica. Șalupa aparținea de vasul Altai din Flota Nordului, la bordul căruia se aflau cercetători ai Societăţii ruse de Geografie.

În imaginile publicate se observă câțiva membri ai echipajului aflați pe șalupă încearcă să alunge morsa cu o lance. Mamiferul marin devine nervos și se repede spre barcă, avariind-o. Echipajul a plecat în viteză către țărm unde a ajuns cu bine. 

Societatea Rusă de Geografie a informat că șalupa s-a scufundat în urma atacului, pe 18 septembrie. Flota de Nord a anunţat incidentul, într-un comunicat, însă nu menţionează scufundarea acesteia.

Știrea preluată de presa internațională, inclusiv de CNN, nu făcea referire la o barcă pneumatică atacată de morsă, ci la o ”vas”, astfel că rușii au publicat imaginile pentru a arătă că flota rusească nu a fost ”umilită”, așa cum era sugerat.

Nu se știe ce a dus la atacul morsei, însă unele surse indică utilizarea unei drone care ar fi speriat animalul.

Morsele pot deveni foarte agresive dacă simt că puii lor sunt în pericol, iar femelele pot ajunge și până la greutatea de 900 de kilograme.

Articol recomandat de sport.ro
Internaționalul care a fost filmat în timp ce își înșela soția s-a căsătorit cu iubita unui prieten
Internaționalul care a fost filmat în timp ce își înșela soția s-a căsătorit cu iubita unui prieten
Citește și...
62080854
Femeia care a racolat-o pe Shamima Begum în Siria vrea să se întoarcă în Marea Britanie
Jihadista care a racolat-o pe Shamima Begum în Siria dorește să fie judecată în fața justiției din Marea Britanie pentru a se întoarce în țară împreună cu cei doi copii.
62080852
Boris Johnson, ofensivă pentru Brexit. Reacția sa la legea care îl obligă să ceară o amânare
Prim-ministrul britanic Boris Johnson a trecut duminică la ofensivă în privinţa Brexit-ului, angajându-se să-l pună în aplicare cu orice preţ la 31 octombrie, în pofida haosului politic în care se află Marea Britanie, notează AFP.
62080850
Manifestație pentru climă în Elveția. Peste 100.000 de persoane în stradă
Aproximativ 100.000 de persoane au participat sâmbătă la o manifestație pentru climă, în capital Elveției, cu scopul de a transmite un „semnal puternic” partidelor politice.