Moment stânjenitor pentru Ivanka Trump la Summitul G20. Ce a făcut lângă liderii mondiali

62059031
Agerpres

Ivanka Trump, fiica şi consiliera preşedintelui american Donald Trump, a fost ironizată luni pe reţelele de socializare după apariţia unei înregistrări video.

În imagini s vede cum Ivanka Trump încearcă să intervină într-o conversaţie între mai mulţi lideri mondiali la Summitul G20, relatează AFP.

La Conferinţa de la Ialta dintre Churchill, Roosevelt şi Stalin, pe plaja Debarcării din Normandia sau pe Lună: într-o serie de colaje trucate, tânăra de 37 ani apare, împotriva voinţei sale, în cele mai importante momente ale istoriei, pe internet.

Hashtag-ul #UnwantedIvanka ('Ivanka indezirabila') a apărut pe Twitter după publicarea în acest weekend pe contul de Instagram al Palatului Elysée a unei înregistrări video realizate la Summitul G20 din Japonia.

În înregistrare se poate vedea cum Ivanka Trump încearcă să intervină într-o discuţie informală între premierul britanic Theresa May, premierul canadian Justin Trudeau, preşedintele francez Emmanuel Macron şi şefa FMI, Christine Lagarde, care pare să o ignore pe 'Prima Fiică a SUA', aflată lângă ea.

"Poate să pară şocant pentru unii, dar să fii 'fiică' nu este o calificare profesională", a reacţionat tânăra aleasă democrată Alexandria Ocasio-Cortez.

Ivanka Trump are statutul oficial de consilieră a preşedintelui, care îi este şi tată.

Prezentă cu regularitate, alături de soţul său Jared Kushner, în anturajul apropiat al lui Donald Trump la G20 de la Osaka, ea s-a aflat de asemenea alături de tatăl său la întâlnirea istorică a acestuia cu liderul nord-coreean Kim Jong Un în Zona Demilitarizată dintre cele două Corei.

Tânărul cuplu călătoreşte des cu miliardarul republican, care îi ascultă cu atenţie, comentează AFP.

Jared Kushner a fost însărcinat cu o mare responsabilitate: să elaboreze un plan de pace pentru rezolvarea conflictului israeliano-palestinian.

Donald Trump a declarat în aprilie că a intenţionat să o numească pe fiica sa Ivanka la conducerea Băncii Mondiale sau ca ambasadoare a SUA la ONU.

"Este un diplomat adevărat" şi "este foarte bună cu cifrele", a spus el într-un interviu pentru The Atlantic, precizând că a renunţat însă la idee pentru a nu fi acuzat de "nepotism".

 

 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62059030
Un cunoscut sportiv american a murit înainte de meci. Cum a fost găsit în camera de hotel
Tyler Skaggs, jucătorul echipei Los Angeles Angels, a decedat luni înaintea unui meci cu Texas Rangers, care ulterior a fost amânat, au anunţat cele două cluburi din Liga profesionistă nord-americană de baseball (MLB), citată de AFP.
62058993
Posibil atac la sediul Facebook. Mai multe persoane ar fi intrat în contact cu gaz sarin
Facebook a evacuat patru clădiri iar două persoane erau examinate pentru o posibilă expunere la gaz sarin după ce neurotoxina a fost depistată într-un pachet trimis la compania americană, informează Reuters.
62058990
Captura făcută de japonezi în primele ore după reluarea vânătorii de balene. VIDEO
Navele japoneze s-au întors luni în portul Kushiro cu prima lor captură de balene, după 31 de ani.