El a anunţat că va organiza săptămâna viitoare o întâlnire cu premierul şi miniştrii implicaţi pentru a discuta despre grupările violente, relatează Reuters.

”În Republică, nicio formă de violenţă nu este legitimă. Doar forţele Republicii pot acţiona, pentru că ele protejează ordinea republicană. Nu există loc pentru miliţii,” a declarat Macron la deschiderea salonului agricol anual.

Guvernul este în stare de alertă pentru a se asigura că marşurile programate sâmbătă decurg fără incidente. Manifestaţiile sunt organizate în memoria lui Quentin Deranque, în vârstă de 23 de ani, ucis în bătaie într-o altercaţie filmată, care a şocat opinia publică franceză.

Poliţia se teme că marşurile s-ar putea transforma în confruntări, având în vedere prezenţa grupărilor rivale.

Citește și
Un avion de vânătoare american a fost doborât deasupra Iranului. Forțele Teheranului încearcă să captureze piloții

Cel mai mare marş este programat la ora 15:00 în Lyon, oraşul în care Deranque a fost ucis şi unde există o concentrare de grupuri de extremă dreapta şi antifasciste.

Ministerul de Interne estimează o participare între 2.000 şi 3.000 de persoane. Marşuri mai mici sunt planificate şi în alte oraşe franceze.