Lupte sângeroase în Yemen, soldate cu peste 80 de morţi. Negocierile de pace au eşuat

61984802
Agerpres

Bătălie în jurul portului strategic Hoideida din Yemen între rebelii houthi şi forţele guvernamentale.

Unsprezece combatanţi proguvernamentali şi 73 de rebeli houthi au fost ucişi în Yemen în noi lupte în jurul oraşului strategic Hodeida (vest), după eşecul convorbirilor care erau prevăzute la Geneva, au indicat duminică surse medicale, relatează AFP.

Bilanţul se referă la lupte, calificate drept ''violente'', în cursul ultimelor 24 de ore. Potrivit surselor, au fost de asemenea răniţi 17 combatanţi proguvernamentali, precum şi ''zeci'' de rebeli houthi.

Responsabili militari proguvernamentali yemeniţi au declarat că luptele au avut loc îndeosebi în sudul şi estul oraşului-port Hodeida. Forţele proguvernamentale au reuşit să ajungă la ruta principală ce leagă Hodeida de capitala Sanaa şi alte provincii, au precizat aceleaşi surse.

Aviaţia coaliţiei sub comandament saudit care luptă împotriva rebelilor houthi a lansat raiduri aeriene asupra acestei rute, denumită ''Kilo 16'', au adăugat responsabilii respectivi.

Hodeida, precum şi capitala Sanaa şi alte regiuni din nordul Yemenului sunt controlate de la sfârşitul lui 2014 de către rebelii houthi, care sunt susţinuţi de Iran.

ONU nu a reuşit să-i reunească pe rebeli şi guvernul din Yemen, în pofida anunţului privind convorbirile, care trebuiau să înceapă joi, organizaţia recunoscându-şi sâmbătă eşecul.

Conflictul din Yemen s-a soldat cu circa 10.000 de morţi, în majoritate civili, şi a provocat cea mai gravă criză umanitară din lume, potrivit ONU.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61984735
Susţinătorii preşedintelui Moldovei spun că accidentul ar fi fost un atentat
Presedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost implicat într-un accident de circulație și a ajuns la spita, iar susţinătorii săi sugerează că a fost un atentat.
61984008
Noi bilanț al cutremurului din Japonia. Numărul morților a ajuns la 42
42 de persoane au murit, în urma cutremurului de 6,6 pe Richter, care a avut loc, joi, în Japonia, potrivit celui mai recent bilanț al autorităților.
61984774
Atentat sinucigaș în Kabul, la o ceremonie de comemorare: 7 morţi şi zeci de răniţi
Un atentator kamikaze s-a detonat în capitala Afganistanului, în apropierea unei ceremonii de comerorare pentru un lider al partizanilor.