Israelul, despre masacrul de la spitalul Al Ahli: Dacă trăgeam noi, se forma un crater acolo, dar "pereții sunt intacți”

62394995
Agerpres

Daniel Hagari, un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), afirmă că armata israeliană a ajuns la concluzia că gruparea palestiniană Jihadul Islamic este responsabilă pentru explozia de la spitalul Al Ahli.

"Am făcut o analiză imediată, cu toate mijloacele relevante ale IDF", a declarat el în fața jurnaliștilor, într-o declarație de presă susținută miercuri, 18 octombrie, potrivit BBC.

El spune că o ploaie de rachete a fost lansată de Hamas către Israel marți, 17 octombrie, la ora locală 18:15 - înainte de explozia de la spital.

Apoi, la ora 18:59, el spune că un baraj de aproximativ 10 rachete a fost lansat de JIP (Jihadul Islamic Palestinian) dintr-un cimitir din apropiere. În același timp, au fost raportate informații despre o explozie la spitalul din orașul Gaza, spune el.

Prezentând imagini de la locul exploziei, reprezentantul Israelului spune că, dacă IDF ar fi fost responsabil pentru explozie, ar fi existat un "crater" sau unele "daune structurale".

spital, Gaza, Al Ahli

Arătând o diagramă a spitalului, el spune că în prezent nu există astfel de daune - "pereții au rămas intacți".

spital, Gaza, Al Ahli

El spune că acest lucru se datorează faptului că explozia a fost cauzată de o rachetă a Jihadului Islamic, care "nu a reușit să se lanseze" în mod corespunzător și a fost "lansată greșit".

Reamintim că Hamas și autoritățile palestiniene au acuzat Israelul pentru explozia de la spitalul Al Ahli din Gaza.

Armata israeliană difuzează o filmare din aer a spitalului Al Ahli din Gaza

Armata israeliană a difuzat miercuri imagini filmate din aer despre care spune că dovedesc că o rachetă palestiniană rătăcită a fost responsabilă pentru explozia mortală de la un spital din Fâşia Gaza, în care ar fi fost ucise sute de persoane, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Înregistrarea video arată spitalul Al Ahli şi o parcare din oraşul Gaza, comparând imagini aeriene înainte şi după incidentul ucigaş. Forţele de Apărare Israeliene (IDF, armata) au declarat că nu se văd cratere care rezultă în mod obişnuit în urma unui atac aerian.

IDF a acuzat organizaţia militantă palestiniană Jihadul Islamic din Fâşia Gaza pentru acest atac. Jihadul Islamic a respins acuzaţia.

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Jonathan Conricus, a declarat pentru CNN că IDF au dovezi ale unei conversaţii între membri Hamas interceptate de Israel în care aceştia spuneau că "se pare că a existat o defecţiune sau o explozie a unei rachete care a aterizat în interiorul Fâşiei Gaza'".

În plus, cu puţin timp înainte de incident, o salvă de rachete fusese lansată din secţiunea centrală sau nordică a Fâşiei Gaza spre Israel. Acest lucru a fost înregistrat de sistemul radar al Israelului, a precizat Conricus.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Preşedintele rus Vladimir Putin a acceptat invitaţia omologului său de a vizita în curând Vietnamul

Preşedintele rus Vladimir Putin a acceptat invitaţia omologului său vietnamez Vo Van Thuong de a vizita în curând Vietnamul, în timpul unei întâlniri între cei doi marţi pe marginea Forumului Noile Drumuri ale Mătăsii de la Beijing.

Viktor Orban s-a întâlnit cu Putin în China: ”Este crucial pentru Europa!”. Ce i-a spus președintele rus FOTO & VIDEO

Viktor Orban s-a întâlnit marți la Beijing cu Vladimir Putin, căruia i-a spus că statul maghiar nu a căutat niciodată o confruntare cu Rusia, în timp ce liderul de la Kremlin s-a arătat bucuros de colaborarea cu țara UE Ungaria.  

Europa este în continuare în alertă după atacurile din Belgia și Franța. Macron anunță o creștere a terorismului Islamist

Europa continuă să fie în alertă după atacurile din ultimele zile când un profesor a fost ucis în Franța, iar doi turiști suedezi au fost împușcați la Bruxelles.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.