Ucraina acuză Rusia că a capturat și a tras asupra a trei dintre navele sale în Marea Neagră. VIDEO

62003883
youtube.com

Forţele navale ucrainene au anunţat că forţele speciale ruse au capturat trei dintre navele lor în Marea Neagră, relatează Reuters şi AFP, precizând că doi marinari ucraineni au fost răniţi în incident.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko "a denunţat un act agresiv al Rusiei vizând o escaladare premeditată" în această zonă şi a convocat în cursul serii cabinetul său militar, potrivit unor comunicate oficiale.

"Forţele speciale ruse au capturat" aceste trei nave, a anunţat într-un comunicat comandamentul forţelor navale ucrainene, evocând "informaţii potrivit cărora doi marinari ucraineni au fost răniţi".

Rusia a recunoscut că a deschis focul asupra a trei nave argumentând că acestea au intrat în apele sale teritoriale, în apropiere de Crimeea, relatează AFP.  Ucraina a solicitat de partea sa o reuniune urgentă a consiliului de securitate al ONU pentru a discuta despre ”agresiunea rusească”, potrivit AFP.

Rusia a trimis avioane de luptă Sukhoi Su-25 și elicoptere militare de tip Kamov KA-52 să patruleze în strâmtoarea Kerci.

Ucraina acuză Rusia că a deschis focul asupra navelor sale

Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc că au încălcat duminică legile maritime internaţionale, după ce gărzile de frontieră ruse au încercat fără succes să oprească două nave de luptă ucrainene să navigheze în jurul Crimeii în drumul spre un port ucrainean

Forţele navale ucrainene acuză Rusia că a deschis focul asupra unor nave din flota lor în Marea Neagră, lovind o navă şi rănind un membru al echipajului, relatează Reuters şi AFP.

Anunţul a fost făcut pe contul de Facebook al Forţelor navale ucrainene după o zi de escaladare a tensiunilor, în care Rusia a oprit trei nave ucrainene să intre în Marea Azov prin strâmtoarea Kerci plasând un cargou uriaş sub un pod controlat de ruşi.

Nave ruseşti "au deschis focul asupra grupului de nave ale Forţelor navale ucrainene", au precizat acestea într-un comunicat, precizând că o navă, avariată, "este în derivă". "O persoană a fost rănită", au mai precizat Forţele navale ucrainene.

Escaladare a tensiunilor în jurul Mării Azov

Marina ucraineană a informat sâmbătă că a trimis două mici nave de luptă şi un remorcher din portul Odesa către Mariupol, călătorie care presupune ca navele să treacă din Marea Neagră prin Strâmtoarea Kerci în Marea Azov.

Potrivit Marinei ucrainene, navele gărzilor de coastă ruse au încercat să oprească mica flotilă intrând cu putere în remorcher, căruia i-a provocat daune minore. Incidentul a fost calificat de partea ucraineană drept o dovadă că Rusia acţionează agresiv şi ilegal.

Agenţiile de presă ruse au relatat că serviciul de securitate al Rusiei, FSB, a acuzat Ucraina că nu a informat în avans despre intenţia de a naviga în respectiva zonă, lucru dezminţit de Kiev, şi a adăugat că navele ucrainene făceau manevre periculoase cu scopul de a spori tensiunile.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62003826
Mărturia unei românce prostituată în Londra. Câți clienți are lunar ca să plătească chiria
O investigație de amploare desfășurată în Londra a scos la iveală probabil „cel mai mare bordel” din Marea Britanie, scrie presa britanică.
61987464
Theresa May: ”Am negociat cel mai bun acord posibil. Părăsim Uniunea Europeană, nu Europa”
Premierul britanic Theresa May a declarat, duminică, după ce liderii UE au aprobat acordul cu privire la Brexit, că acordul negociat este cel mai bun posibil şi va fi supus votului parlamentului luna viitoare, relatează standard.co.uk.
62003816
Trupul americanului ucis de un trib izolat a fost localizat, dar nu poate fi recuperat. Care este motivul
Poliţia indiană şi un grup de experţi în antropologie întâmpină dificultăţi serioase în tentativele lor de a recupera cadavrul unui misionar american care a fost ucis săptămâna trecută de un trib străvechi, informează DPA şi AFP, conform Agerpres.