Giorgia Meloni, învestită premier în Italia. Felicitări primite de la Uniunea Europeană

×
Publicitate

UE, iniţial foarte precaută cu privire la ascensiunea la putere a extremei drepte în Italia, s-a declarat pregătită să "coopereze” cu guvernul eurosceptic al Giorgiei Meloni, care a depus jurământul sâmbătă şi urmează să preia mandatul duminică.

"Felicitări Giorgia Meloni pentru numirea ei în funcţia de prim-ministru, prima femeie care a ocupat această funcţie”, a scris pe Twitter preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit News.ro.

"Contez pe o cooperare constructivă cu noul guvern, în faţa provocărilor pe care le avem împreună”.

"Să lucrăm împreună pentru binele Italiei şi al UE”, a scris preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

"Europa are nevoie de Italia. Împreună vom depăşi toate dificultăţile", a adăugat preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, într-un tweet scris în italiană.

Giorgia Meloni, felicitată și de premierul României

De asemenea, premierul României, Nicolae Ciucă, a transmis, pe Twitter, un mesaj de felicitare. 

„Felicitări, Giorgia Meloni, cu ocazia numirii în funcția de prim-ministru al Italiei! Sunt încrezător că putem continua să lucrăm împreună în cadrul Parteneriatului nostru strategic consolidat pentru a ne spori schimburile economice, cooperarea sectorială&contacte interumane!”, a fost mesajul transmis Nicolae Ciucă.

Ceremonia de învestire din palatul care domină Roma, reşedinţă a papilor şi regilor Italiei înainte de a deveni sediul preşedinţiei Republicii, s-a derulat în prezenţa şefului statului, preşedintele Sergio Mattarella.

Giorgia Meloni, îmbrăcată un taior negru sobru, a fost prima care a depus jurământul, fiind urmată de cei doi vicepremieri proveniţi din cele două partide membre ale coaliţiei sale, Matteo Salvini, şeful formaţiunii Liga, şi Antonio Tajani, înalt responsabil al partidului Forza Italia al lui Silvio Berlusconi.

Toţi s-au succedat prin faţa lui Sergio Mattarella pentru a rosti jurământul tradiţional: "Jur să fiu credincios Republicii, să respect cu loialitate Constituţia şi legile şi să-mi exercit mandatul în interesul exclusiv al naţiunii".

Lista de miniştri aleşi de Giorgia Meloni, care a obţinut cu partidul său post-fascist Fratelli d'Italia o victorie istorică în alegerile legislative de la 25 septembrie cu 26% din voturi, reflectă dorinţa se de a-i linişti pe partenerii Romei, îngrijoraţi de sosirea la putere în Italia a unei şefe de guvern de extremă dreapta.

Urmează să preia mandatul duminică

Nominalizarea de la Afaceri Externe, cu titlu de vicepremier, a fostului preşedinte al Parlamentului European Antonio Tajani a fost imediat salutată vineri de preşedintele Partidului Popular European, Manfred Weber, drept "o garanţie pentru o Italie pro-europeană şi atlantistă".

Altă garanţie pentru Bruxelles este Giancarlo Giorgetti, un reprezentant din aripa moderată a Ligii, deja ministru în guvernul la final de mandat al lui Mario Draghi, care a primit portofoliul crucial al economiei.

Populistul Matteo Salvini trebuie să se mulţumească cu portofoliul Infrastructurii şi Transporturilor, deşi îl râvnea pe cel mai prestigios de interne, care a ajuns la un tehnocrat.

Între cei 24 de miniştri se află numai şase femei, care au primit portofolii minore.

Tranziţia de putere între Mario Draghi şi Giorgia Meloni va avea loc duminică la ora 08.30 GMT la Palatul Chigi, sediul guvernului aflat la doi paşi de parlament, şi va fi urmată de primul consiliu de miniştri.

Această etapă de protocol va fi marcată de predarea simbolică de către Mario Draghi către Giorgia Meloni a clopoţelului utilizat de şeful guvernului pentru a pune ordine în dezbaterile din executiv, notează Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62297530
SUA dezvăluie, în premieră, că au un submarin nuclear chiar între Moscova și Beijing

Armata americană a dezvăluit, surprinzător, că în prezent a plasat un submarin cu rachete balistice între Moscova și Beijing.

62250803
Washingtonul anunță că Putin nu are niciun interes să pună capăt războiului: Dimpotrivă, îşi dublează şi triplează agresiunea

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, spune că americanii vor menţine contactele cu Rusia, dar că orice diplomaţie mai largă depinde de preşedintele Vladimir Putin, care îşi va manifesta interesul „în oprirea agresiunii”.

62297523
Armata SUA staționată în România, gata să lupte cu Rusia în cazul unui atac anti-NATO: Suntem pregătiți să apărăm teritoriul

Colonelul american Edwin Matthaidess a declarat pentru postul de televiziune CBS că unitatea sa staționată în România "urmărește îndeaproape" acțiunile forțelor armate rusești din Ucraina.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.