Germania a anunțat închiderea a patru consulate ale Rusiei. Motivul invocat

62352991
Profimedia

Ca răspuns la impunerea de către Rusia a unor restricții privind numărul de funcționari germani pe teritoriul său, Berlinul a revocat licențele a patru din cele cinci consulate rusești din Germania.

Guvernul de la Berlin a decis să închidă patru din cele cinci consulate ale Rusiei din Germania, ca represalii după restricţiile impuse de Moscova reprezentării diplomatice germane pe teritoriul rus şi care au determinat Germania să-şi închidă la rândul ei trei consulate din Rusia, relatează miercuri AFP şi Reuters.

"Pentru a asigura un echilibru al prezenţei reciproce atât la nivelul personalului cât şi al structurilor, am decis să retragem autorizaţia de funcţionare a patru din cele cinci consulate generale ruse stabilite în Germania", a comunicat Ministerul german de Externe.

Limita de personal impusă de Moscova

Decizia survine după ce Ministerul de Externe rus a impus o limită de 350 de persoane pentru efectivul personalului diplomatic german acreditat pe ansamblul misiunilor diplomatice şi consulare ale Germaniei în Rusia.

Prin urmare, pentru a se încadra în această limită, Germania a optat să-şi închidă consulatele generale de la Kaliningrad, Ekaterinburg şi Novosibirsk, singurele sale misiuni diplomatice şi consulare ce vor rămâne astfel operaţionale în Rusia fiind ambasada de la Moscova şi consulatul de la Sankt Petersburg, potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62347113
Femeia care și-a ucis fiul de 5 ani, apoi l-a gătit și l-a mâncat, aptă pentru a fi judecată. Mărturia tatălui copilului
Hanaa Mohamed Hassan, 29 de ani, femeia care și-a tăiat fiul în bucăți, apoi a gătit și a mâncat o parte din capul acestuia, va fi judecată pentru crimă cu premeditare.
62351091
Fost ofițer CIA: „Atacurile cu drone care au zguduit Moscova le-au arătat rușilor că nu mai pot avea încredere în Putin”
Atacurile cu drone care au zguduit Moscova le-au arătat rușilor că nu mai pot avea încredere că președintele Vladimir Putin îi va proteja, spune dr. Stephen Hall, fost responsabil CIA pentru operaţiunile ruseşti.  
62352981
Locuitorii Moscovei au dubii în privința presupusului atac ucrainean asupra capitalei ruse: „Cum au ajuns dronele aici?”
Peste noapte, Ucraina a atacat mai multe ținte militare din regiunea rusă Belgorod. Localnicii au anunțat explozii în localitatea Șebekino, locul unde armata rusă are depozite de muniție și combustibil.