Prigojin, față în față cu Putin. Liderul grupării Wagner a fost la Kremlin împreună cu comandanții săi militari

evgheni prigojin
Profimedia

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că șeful grupării militare Wagner, Evgheni Prigojin, s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin la Kremlin după revolta sa din  iunie.

Putin a avut o întâlnire cu peste treizeci de comandanți militari pe 29 iunie, la care a participat și Prigojin, a declarat Peskov în timpul întâlnirii sale zilnice cu presa, potrivit CNN.

Peskov a răspuns, astfel, la informațiile apărute pe surse în ziarul francez Liberation, care a afirmat că Prigojin a fost la Kremlin după revolta sa eșuată.

"Într-adevăr, președintele a avut o astfel de întâlnire. El a invitat 35 de persoane, [inclusiv] toți comandanții de unități și conducerea campaniei, inclusiv Prigojin însuși".

"Această întâlnire a avut loc la Kremlin pe 29 iunie și a durat aproape 3 ore. Detaliile nu sunt cunoscute. Singurul lucru pe care îl putem spune este că președintele a făcut o evaluare a acțiunilor campaniei de pe front în timpul operațiunii militare speciale, precum și a evenimentelor din 24 iunie", a declarat Peskov, referindu-se în ultimul rând la revolta de scurtă durată în timpul căreia trupele Wagner au mărșăluit spre Moscova.

Citește și
Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski promite o "reacție tangibilă" după ce o rachetă rusească a lovit un bloc de locuințe din Liov

"Putin a ascultat explicațiile oferite de comandanți și le-a oferit opțiuni suplimentare de desfășurare și de utilizare ulterioară în luptă", a adăugat Peskov.

Săptămâna trecută, Peskov a declarat că Kremlinul nu avea "nici capacitatea, nici dorința" de a urmări mișcările lui Prigojin.

Au existat speculații pe scară largă cu privire la locul unde a fost liderul Wagner după revolta eșuată din 23-24 iunie.

Președintele belarus Alexander Lukașenko a intermediat un acord pentru ca Prigojin să se mute în Belarus, însă acum câteva zile a spus că Prigojin nu se află în țară.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Revenire spectaculoasă la FCSB! Anunțul oficial
NEWS ALERT Revenire spectaculoasă la FCSB! Anunțul oficial
Citește și...
Surse Libération: Prigojin ar fi avut o întâlnire secretă cu Vladimir Putin la o săptămână după revolta militară
Surse Libération: Prigojin ar fi avut o întâlnire secretă cu Vladimir Putin la o săptămână după revolta militară

Vladimir Putin a purtat discuții secrete la Kremlin cu liderul războinic Evgheni Prigojin, care a organizat o revoltă armată împotriva regimului său, potrivit unor surse citate de Liberation și preluate de Daily Mail.

Volodimir Zelenski promite o
Volodimir Zelenski promite o "reacție tangibilă" după ce o rachetă rusească a lovit un bloc de locuințe din Liov

Evgheni Prigojin șeful mercenarilor Wagner s-a întors în Rusia. Cel puţin asta susține președintele Alexandr Lukașenko, adică cel care ar fi mediat acordul care a oprit scurta rebeliune armată a lui Prigojin de acum aproape două săptămâni.  

Surpriză pentru Putin. Aleksandr Lukaşenko anunță că Evgheni Prigojin a părăsit Belarusul. În ce țară s-ar afla șeful Wagner
Surpriză pentru Putin. Aleksandr Lukaşenko anunță că Evgheni Prigojin a părăsit Belarusul. În ce țară s-ar afla șeful Wagner

Preşedintele Aleksandr Lukaşenko, care luna trecută a negociat un acord pentru a pune capăt rebeliunii mercenarilor Wagner, a anunțat, joi, că Evgheni Prigojin nu se mai află în Belarus.

FOTO și VIDEO. Ce s-a descoperit în vila de lux a lui Prigojin: aur, arme, bani, peruci și un baros uriaș cu un mesaj ciudat
FOTO și VIDEO. Ce s-a descoperit în vila de lux a lui Prigojin: aur, arme, bani, peruci și un baros uriaș cu un mesaj ciudat

Canalul Nexta a publicat pe conturile sale de socializare fotografii și înregistrări video despre care afirmă că au fost realizate la una dintre vilele de lux ale liderului Wagner, Evgheni Prigojin, în Sankt-Petersburg.

Presa din Rusia: Prigojin s-a înțeles cu Putin pentru 111 milioane de dolari cash și 5 lingouri de aur
Presa din Rusia: Prigojin s-a înțeles cu Putin pentru 111 milioane de dolari cash și 5 lingouri de aur

Liderul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, ar fi recuperat peste 100 de milioane de dolari cash și câteva lingouri de aur care au fost confiscate de autoritățile ruse în timpul insurecției sale de scurtă durată din iunie.

Recomandări
Ministrul rus Lavrov: ”Regimul de la Chișinău, condus de români”, ”calcă pe urmele celui de la Kiev”. Reacția R. Moldova
Ministrul rus Lavrov: ”Regimul de la Chișinău, condus de români”, ”calcă pe urmele celui de la Kiev”. Reacția R. Moldova

Prezent la un forum diplomatic, în Turcia, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că „regimul de la Chișinău calcă pe urmele celui de la Kiev, anulând tot ce are legătură cu Rusia”.  

A plătit 90.000 de euro pentru o datorie de 100 de euro. Cum s-au folosit trei români din Spania de alți patru conaționali
A plătit 90.000 de euro pentru o datorie de 100 de euro. Cum s-au folosit trei români din Spania de alți patru conaționali

Trei români, doi bărbaţi şi o femeie, au fost reţinuți de poliţiştii din Spania pentru infracţiuni de trafic de persoane, constrângere/extorcare, constituire de grupare infracţională şi infracţiune împotriva drepturilor lucrătorilor.

Câți ruși au fost arestați la înmormântarea lui Aleksei Navalnîi. ”Putin, criminal!”
Câți ruși au fost arestați la înmormântarea lui Aleksei Navalnîi. ”Putin, criminal!”

Peste o sută de persoane au fost reţinute în toată Rusia în timpul funeraliilor liderului opoziţiei ruse, Alexei Navalnîi, care a fost înmormântat vineri în capitala Rusiei, pe fondul unor măsuri stricte de securitate, scrie EFE.