Două avioane de luptă Su-34 s-au ciocnit în Extremul Orient Rus

62015542
Getty

Două bombardiere ruseşti Su-34 s-au ciocnit vineri în aer în timp ce survolau Strâmtoarea Tătară din Extremul Orient rus, în urma incidentului comandamentul Forţelor aeriene ruse decizând să consemneze la sol întreaga flotă de bombardiere Su-34.

 

'Potrivit datelor preliminare, incidentul s-a produs în timpul unui zbor de antrenament peste Strâmtoarea Tătară. Două avioane Su-34 au dispărut de pe radare nu departe de localitatea Nelma (raionul Sovetsko-Gavanski), se pare că s-au ciocnit în aer', a indicat o sursă din cadrul armatei ruse, precizând că accidentul s-a produs în jurul orei locale 09:00.

 

Ministerul Apărării de la Moscova a confirmat producerea incidentului, dar susţine că cele două bombardiere s-au atins doar şi nu s-au ciocnit, scrie Agerpres.

'La 18 ianuarie, în jurul orei 08:00 (ora Moscovei), două avioane de tipul Su-34 dintr-o unitate aeriană din Extremul Orient s-au atins în aer în timpul efectuării unei manevre în cursul unui zbor de antrenament planificat deasupra Mării Japoniei, la 35 km de ţărm', se menţionează într-un comunicat al ministerului, citat de BBC în limba rusă. Echipajele celor două avioane s-au catapultat, se mai spune în comunicat.

În prezent, echipe de salvare au fost mobilizate la locul unde se presupune că s-a produs incidentul şi încearcă să localizeze echipajele.

Anterior, agenţia de presă TASS, citând o sursă anonimă, transmitea că echipajul unuia dintre bombardiere ar fi reuşit să se catapulteze, dar nu se ştie nimic despre soarta celui de-al doilea echipaj.

Cauza incidentului nu este cunoscută deocamdată, o anchetă urmând să elucideze circumstanţele producerii coliziunii. Una din versiunile luate în considerare este că piloţii nu au reuşit să calculeze distanţa dintre cele două avioane care să nu le pună în pericol în timpul survolului, iar o altă vizează o situaţie de urgenţă la bordul unuia dintre bombardiere, ceea ce a dus la coliziune, potrivit Interfax.

În acelaşi timp, unele media ruse informează că unul din bombardiere s-ar fi prăbuşit în Strâmtoarea Tătară, iar celălalt ar fi putut să aterizeze cu motorul defect.

Su-34 (cod NATO: Fullback) este un bombardier avansat cu dublă comandă, conceput pentru a înlocui avionul Suhoi Su-24, fiind capabil să distrugă ţinte terestre, aeriene ziua şi noaptea, indiferent de condiţiile meteorologice. Bombardierul, care are la bord armament cu ghidare din clasa 'aer-sol' şi 'aer-aer' cu rază lungă de acţiune, are autonomie pentru 4.000 km de zbor, cu o viteză de până la 1.900 km/h şi putând să transporte o încărcătură de circa 8 tone.

În momentul producerii accidentului, cele două Su-34 - care făceau parte din Regimentul 277 de bombardiere, cu baza la Hurba (Komsomolsk pe Amur), - nu aveau armament de luptă la bord, adaugă agenţiile de presă ruse.

Ca urmare a acestui incident, toate bombardierele Su-34 de pe teritoriul Federaţiei Ruse au fost consemnate la sol, a indicat o sursă din cadrul Ministerului Apărării rus, citat de TASS.

La operaţiunile de căutare au fost mobilizate avioane An-12 şi elicoptere Mi-8, conform unor surse oficiale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Surpriză în Italia. Berlusconi și-a anunțat revenirea pe scena politică

La 82 de ani, Silvio Berlusconi şi-a anunţat revenirea pe scena politică. Mai precis, va candida la alegerile europene din mai.

Putin, primire grandioasă în Serbia: zeci de mii de oameni în stradă, în Belgrad

Preşedintele rus Vladimir Putin a beneficiat joi de o primire demnă de un "superstar", în vizita sa oficială în Serbia, principalul aliat al Rusiei din Balcani.

Prințul Philip a fost implicat într-un accident rutier. S-a răsturnat cu mașina

Palatul Buckingham a anunțat că Ducele de Edinburgh a fost implicat într-un accident rutier. Din fericire, Prințul Philip, în vârstă de 97 de ani, nu a fost rănit, relatează  BBC. 

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Primul Boeing 738 Max 8 din flota TAROM a ajuns în țară. Pe ce rute va zbura avionul ”Mircea Lucescu” | VIDEO

Prima aeronavă Boeing 738 Max 8 a intrat, sâmbătă, în flota TAROM. Se numeşte Mircea Lucescu şi are 189 de locuri. Avionul va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid şi Cluj.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.