Descoperirea alarmantă pe un stick USB al autorului atentatului de la Strasbourg

62008116
Pro TV

O înregistrare video ce prezintă depunerea unui jurământ de credinţă faţă de gruparea jihadistă ISIS a fost găsită pe un stick USB ce îi aparţinea lui Cherif Chekatt, autorul atentatului supra Târgului de Crăciun din Strasbourg.

Anunțul a fost făcut, sâmbătă, de o sursă judiciară, confirmând o informaţie a săptămânalului Marianne, informează AFP, potrivit Agerpres.

Atentatul s-a soldat cu cinci morţi şi 11 răniţi. El a fost revendicat de organismul de propagandă al grupării jihadiste SI la câteva minute după moartea, sub tirurile de ripostă ale poliţiştilor şi după 48 de ore de urmărire, a acestui delincvent recidivist de 29 de ani, care avea emisă pe numele său o fişă S pentru radicalizare islamistă. Această revendicare a fost calificată drept "oportunistă" de guvernul francez.

Atacul de la Strasbourg a fost al treilea incident mortal din Franţa din acest an considerat în mod oficial drept act terorist. În luna mai, un francez născut în Cecenia a ucis un bărbat şi a rănit alte cinci persoane cu un cuţit în apropierea Operei din Paris.

Două luni mai târziu, un infractor mărunt devenit terorist islamist a ucis patru persoane, printre care un jandarm care se oferise în schimbul eliberării unui ostatic civil, într-o serie de atacuri în oraşele Carcassonne şi Trebes.

Peste 230 de persoane au fost omorâte în atacuri teroriste în Franţa în 2015 şi 2016, majoritatea fiind revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62010264
Ghicitoare din Coreea de Nord, condamnate la moarte. Cum au fost executate

Autoritățile din Coreea de Nord vor să desființeze așa-numitele ”practici superstițioase” și au executat mai multe ghicitoare în ultima perioadă.

62008011
Avertismentul Comisiei Europene privind plafonarea preţului gazelor

Intervenţiile distorsionate şi inadecvate pe piaţa gazelor naturale pot pot pune în pericol investiţiile şi pot amâna dezvoltarea producţiei de gaze din zăcămintele offshore din Marea Neagră, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

62005214
El Chapo a început să plângă în sala de judecată. Ce s-a întamplat în timpul procesului

Temutul traficant de droguri El Chapo a început să plângă în sala de judecată, după ce și-a văzut fiicele gemene pentru prima dată în ultimele 4 luni.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.