Cum a reușit Getica, grupul de luptă format din voluntari români, să îl scoată din minți pe Putin. „Să-i pedepsim după merit”

×
Codul embed a fost copiat

Nici nu s-au risipit bine aburii victoriei, că Vladimir Putin a și anunțat consolidarea organizaţiilor militare, pentru a contracara ceea ce numește el, „acțiunile teroriste” anti-rusești.

Liderul rus a ordonat Serviciului federal de securitate să-i pedepsească exemplar, pe combatanţii ruşi care luptă alături de Ucraina, pe care i-a catalogat "gunoaie", şi "trădători". La fel de pornit este și împotriva voluntarilor străini care susțin cauza Ucrainei. Unii dintre aceștia sunt români.

Getica, grupul de luptă format din voluntari români, a postat pe internet un clip despre care spune ca îi arată pe luptători în acțiune în regiunea Belgorod din Rusia.

Putin, ordin împotriva luptătorilor străini

De peste o săptămână, partizani ruși pro-Kiev, dar și voluntari străini din Legiunea Internațională, români, ceceni, bieloruși și georgieni, sunt foarte activi în zona de frontieră ruso-ucraineană. Au ocupat câteva sate și duc lupte grele cu trupele ruse. Potrivit conducerii Legiunii Rusia Liberă, partizanii vor astfel să forțeze Kremlinul să mute aici unități rusești de pe frontul din Ucraina.

Luptător cecen: „Suntem în satul Gorkovsky. Am ocupat primăria și școala și sunt deja trei zile de când le controlăm”.

Citește și
ucraina
Putin a cerut serviciului secret FSB să îi lichideze pe combatanții care s-au alăturat armatei ucrainene
Confidentul lui Putin spune că Ungaria va lua Transilvania, dacă Trump câștigă alegerile în SUA

Într-o postare pe Facebook, voluntarii români care merg pe cont propriu pe front - spun că au făcut mai multe incursiuni în satele rusești de frontieră, unde n-ar fi găsit urma de autorități ori de secții de poliție funcționale.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Toate încercările de pătrundere pe teritoriul nostru de către sabotori și bande teroriste, constând din unități inamice regulate sau mercenari străini și tot felul de alte gunoaie au eșuat”.

Realitatea din teren este însă cu totul alta. Sute de militați ruși ar fi fost uciși, zeci de mii de civili au fost nevoiți să plece, mai multe localități sunt distruse, iar orașul Belgorod este bombardat zilnic de ucraineni cu drone kamikaze.

La întâlnirea cu șefii FSB - serviciul rus de informații care are în grijă și granițele țării - Putin a cerut măsuri nemiloase pentru lichidarea insurgenței.

Vladimir Putin: „Să-i identificăm pe toți trădătorii! Nume cu nume! Și îi vom pedepsi fără prescriere, indiferent unde s-ar ascunde. Să nu arătați pic de milă pentru acești trădători, nici pentru cei care îi controlează și manevrează. Să-i pedepsim după merit!”.

Plan de protecție a populației civile în caz de război

În acest timp, europenii caută soluții pentru a sprijini Ucraina în absența ajutorului american. Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a propus, miercuri, Uniunii să achiziționeze armament pentru Kiev folosind veniturile generate de activele rusești înghețate în Europa.

Concomitent, europenii sunt procupați și de propria securitate.

Donald Tusk, premierul Poloniei: „Nu vreau să fac pe sperietoarea și mă străduiesc să-mi aleg cu grijă cuvintele. Realitatea este că multe dintre deciziile actuale, inclusiv suspendarea unor proiecte, sunt motivate de necesitatea de a economisi bani și resurse. Acestea vor fi direcționate către pregătirea pentru o posibilă agresiune rusească, imaginabilă în viitorul apropiat. Nu ne panicăm, ne păstram sângele rece, dar suntem resposnabili și gata să luăm măsuri, chiar dacă ne costă popularitate și voturi”.

Guvernul polonez a lansat un plan de protecție a populației civile în caz de război, prin construirea a sute de adăposturi subterane, recondiționarea celor existente și pregătirea militară a cetățenilor.

Articol recomandat de sport.ro
OFICIAL Plecare definitivă de la FCSB! A semnat deja cu noua echipă
OFICIAL Plecare definitivă de la FCSB! A semnat deja cu noua echipă
Citește și...
Combatanții români care luptă pentru Ucraina au pătruns în Rusia: „Le-am servit propria rețetă a pământului pârjolit” | VIDEO
Combatanții români care luptă pentru Ucraina au pătruns în Rusia: „Le-am servit propria rețetă a pământului pârjolit” | VIDEO

Luptătorii români din Ucraina au postat pe rețelele de socializare un filmuleț în care arată că au pătruns pe teritoriul Rusiei. Între timp, Kremlinul i-a dat în urmărire pe românii care luptă pe frontul ucrainean împotriva trupelor lui Putin.

Putin a cerut serviciului secret FSB să îi lichideze pe combatanții care s-au alăturat armatei ucrainene
Putin a cerut serviciului secret FSB să îi lichideze pe combatanții care s-au alăturat armatei ucrainene

Scorul-record obținut de Vladimir Putin la alegeri este umbrit de incidentele care au loc de aproape o săptămână în localitățile din Belgorod regiunea rusească atacată de partizani ruși pro-Kiev.  

Combatanţi ruşi pro-Kiev din mai multe unități anunţă atacuri aeriene ale oraşelor rusești Belgorod şi Kursk
Combatanţi ruşi pro-Kiev din mai multe unități anunţă atacuri aeriene ale oraşelor rusești Belgorod şi Kursk

Voluntari ruşi care luptă alături de Ucraina anunţă miercuri atacuri aeriene vizând două mari oraşe ruseşti situate în apropiere de frontiera dintre Rusia şi Ucraina şi cer civililor să părăsească aceste localităţi, relatează AFP.

Recomandări
Probleme pentru Rusia. Arma trimisă de un aliat a eșuat și „face lucruri nebunești” pe frontul din Ucraina
Probleme pentru Rusia. Arma trimisă de un aliat a eșuat și „face lucruri nebunești” pe frontul din Ucraina

Una dintre armele pe care Rusia le-a primit din partea unui aliat de bază s-a dovedit a fi prea slabă în războiul din Ucraina.

Motivul oficial pentru care AstraZeneca a fost nevoită să retragă de pe piață, la nivel mondial, propriul vaccin anti-Covid
Motivul oficial pentru care AstraZeneca a fost nevoită să retragă de pe piață, la nivel mondial, propriul vaccin anti-Covid

AstraZeneca a anunţat marţi că retrage la nivel mondial vaccinul său anti-COVID-19 din cauza unui „surplus de vaccinuri actualizate disponibile". În prezent, compania se confruntă cu un proces din cauza efectelor secundare rare.  

Ploi torențiale, grindină și vijelii în mai multe județe. Zonele lovite de furtuni. HARTĂ
Ploi torențiale, grindină și vijelii în mai multe județe. Zonele lovite de furtuni. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23:00, în mai multe zone din ţară.