Conflict diplomatic major între Cehia și Rusia. 38 de diplomați, expulzați din cele două țări

×
Publicitate

Este conflict diplomatic major între Praga și Moscova, după dezvăluirile potrivit cărora serviciile militare ruse ar fi fost în spatele exploziei de la un depozit de muniţii din Cehia, petrecut în urmă cu 7 ani.

Doi oameni au murit atunci. Acum, cele două țări au expulzat aproape 40 de diplomaţi. Miniştrii de externe din Uniunea Europenă urmează să ia în discuție acuzaţiile lansate de cehi.

Moscova a expulzat 20 de diplomaţi din Republica Cehă şi le-a dat 24 de ore să părăsească Rusia. A ... "plusat", în măsura de răspuns, după ce Praga anunţase că expulzează 18 diplomaţi ruşi, care au la dispoziţie 72 de ore să plece.

Ministerul rus de externe a reacţionat dur, denunţând o "decizie fară precedent și un act ostil din partea Cehiei, care vrea să facă pe plac Statelor Unite pe fundalul recentelor sancțiuni americane împotriva Rusiei".

Diplomaţii ruşi expulzaţi din Cehia au fost identificaţi ca agenţi secreți. Iar expulzare lor a fost motivată de o suspiciune că serviciile secrete ruse au fost implicate în explozia de la un depozit de muniţie, eveniment petrecut în urmă cu 7 ani.

Andrej Babis, prim-ministrul Cehiei: „Pe baza dovezilor clare obţinute de la serviciile noastre de securitate trebuie să afirm: Există o bănuială bine întemeiată cu privire la implicarea unor ofiţeri ai serviciului de informaţii rus GRU, unitatea 29155, în explozia depozitului de muniţii din zona Vrbetice, în 2014."

Aşadar, explozia nu a fost un accident, cum s-a crezut iniţial... Ci ar fi fost, de fapt, o operaţiune a Moscovei, mai exact a unei unităţi din serviciile de informaţii militare, GRU, specializată în sabotaje, acţiuni subversive şi asasinate.

Poliţia cehă are doi suspecţi în legătură cu explozia din 2014, când au murit şi doi oameni. Cei doi agenţi căutaţi au fost identificaţi drept Alexander Mishkin şi Anatoli Chepigov.

Au folosit, însă, diferite paşapoarte false în misiunile din Europa, inclusiv unul moldovenesc, pe numele Nicolai Popa.

Cei doi sunt bănuiţi de implicare într-un alt atac notoriu, cu toxina Noviciok, în oraşul Salisbury din Anglia, în urma cu trei ani.

Serghei Skripal, un fost agent dublu rus, şi fiica lui, Iulia, au fost atunci otrăviţi, iar o localnică a murit câteva luni după ce s-a parfumat cu o sticluţă în care erau urme de Noviciok.

Jakub Janda, director of the European Values Centre for Security Policy: „Potrivit poliţiei cehe şi serviciilor de informaţii, ştim acum că doi ofiţeri GRU au fost implicaţi în atacul care a cauzat moartea a doi cetăţeni cehi. De asemenea, sute de oameni au fost evacuaţi din cauza exploziei, care a costat statul ceh sume uriaşe de bani. Este unul dintre cele mai mari, aş spune cel mai mare atac rusesc pe teritoriul ceh de la invadarea Cehoslovaciei, în 1968."

Protestatarii s-au adunat duminică la amabsada Rusiei de la Praga, cu mesaje de condamnare la adresa acţiunilor Rusiei şi împotriva lui Vladimir Putin. De altfel, unul dintre cei doi agenţi ruşi suspectaţi, s-a aflat ulterior, chiar a fost decorat de preşedintele rus.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62185047
Bulgaria suspendă utilizarea AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani cu risc de tromboză

Bulgaria a suspendat utilizarea vaccinului împotriva Covid-19 de la AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani care prezintă un risc crescut de tromboză, a declarat luni ministrul bulgar al Sănătăţii, Kostadin Angelov, relatează Reuters.

62185642
UE: Mobilizarea militară rusă la frontiera cu Ucraina, cea mai masivă de până acum

Peste 150.000 de militari ruşi au fost comasaţi la frontiera Ucrainei şi în Crimeea anexată, a anunţat luni şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell.

62185639
O bătrână și-a exclus rudele din testament și le-a lăsat săracilor o moștenire 5 milioane de euro

Genoveza Angela Torelli, care a lucrat ca medic stomatolog și care a murit la data de 12 martie, la vârsta de 91 de ani, le-a lăsat unor organizații caritabile o moștenire de aproape 5 milioane de euro.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.