Ce efecte va avea asupra Google, Youtube și Facebook legea privind drepturile de autor

×
Publicitate

Parlamentul European a adoptat marți controversata reformă a drepturilor de autor, pe Internet. Legea forţează giganţi, precum Google sau Youtube, să semneze licenţe cu muzicieni, autori, sau jurnalişti.

Proiectul aşteptat cu nerăbdare de media este contestat aprig de cei care considera că prevederile riscă să distrugă libertatea internetului. Aleşii au aprobat şi eliminarea schimbărilor sezoniere ale orei în Uniunea Europeană, începând cu 2021.

Reforma propusă de Comisia Europeană în septembrie 2016 a fost adoptată la capătul unei şedinţe în care europarlamentarii au militat aprig pentru reguli noi, care să protejeze proprietatea intelectuală în era digitală.

"E un moment crucial pentru cultura europeană, pentru economia noastră şi pentru apărarea valorilor europene."

Acordul, negociat timp de trei ani de Parlamentul European şi statele membre, prevede aplicarea în mediul online a legislaţiei privind drepturile de autor. Două articole însă au fost aprig contestate. Unul dintre acestea pune responsabilitatea pe umerii platformelor de share-ing, precum Google, YouTube sau Instagram, în cazul publicării de către utilizatorii lor a unor materiale care încalcă drepturile de autor. A doua prevedere forţează agregatoarele de ştiri precum Google News sau Facebook să folosească doar pasaje din articole în locul variantei integrale.

Activiştii pentru libertatea internetului spun că legea va forţa companiile să impună filtre care vor lăsa pe dinafară conţinut original. Iar 200 de academicieni din Europa au semnat o scrisoare de protest în care spun că cele două articole fac mai mult rău decât bine.

Eurodeputaţii au adoptat, cu o largă majoritate, şi abolirea schimbărilor sezoniere ale orei în Uniunea Europeană din 2021. Aplicarea legii rămâne însă la latitudinea statelor. Fiecare guvern va putea decide dacă rămâne definitiv la ora de vară, din martie 2021, sau păstrează ora de iarnă, din octombrie 2021. Comisia Europeană a înaintat această propunere în 2018 după ce un sondaj la nivelul Uniunii Europene a arătat că măsura se bucură de un sprijin copleşitor în rândul europenilor.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62032388
Nouă asistente dintr-o secție au rămas gravide în același timp. Explicația șefului

Unde te uiţi, vezi o asistentă însărcinată. Se întâmplă la un spital din Maine, Statele Unite, care are într-o singură secţie, nouă angajate cu burtică.

62032273
Gestul unei familii miliardare, după dezvăluirea unui secret ținut ascuns

Una dintre cele mai bogate familii din Germania a luat o decizie inedită, după o descoperire legată de trecutul ei.

62031097
Theresa May anunță data demisiei de la conducerea Guvernului. Care este condiția

Theresa May a promis că va anunța o dată la care va demisiona de la conducerea Guvernului, în schimbul unei ratificări a acordului Brexitului, dezvăluie The Sun.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.