Ce a discutat directorul CIA cu omologul său rus, în Turcia: Nu au negociat o soluție pentru încheierea războiului

62306309
AFP

Directorul CIA William Burns s-a întâlnit cu omologul său rus Serghei Narîşkin pentru a gestiona riscuri nucleare şi nu pentru a negocia sau discuta o soluţie a Războiului rus din Ucraina, afirmă însărcinata cu afaceri a Ambasadei SUA la Moscova.

Statele Unite şi Rusia pot gestiona riscurile nucleare prin negocieri între agenţiile lor de informaţii clasificate, declară agenţiei ruse de presă RIA Novosti, într-o înregistrare video, publicată luni, Elizabeth Rood, în urma unei întâlniri, luna aceasta, în Turcia, între directorul Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA) William Burns şi omologul său rus Serghei Narîşkin, relatează CNN, potrivit News.ro.

”Statele Unite au canale de gestionarea riscurilor cu Federaţia rusă, mai ales nucleare, iar acesta a fost scopul întâlnirii directorului CIA Burns cu omologul său”, a afirmat însărcinata cu afaceri a Ambasadei SUA la Moscova.

”Directorul Burns nu a negociat nimic şi nu a discutat despre soluţionarea conflictului din Ucraina”, subliniază Elizabeth Rood.

Administraţia Biden l-a trimis pe Bill Burns în mai multe rânduri, în ultimul an, la discuţii cu ruşii, un diplomat vechi şi un fost ambasador american în Rusia, un inermediar-cheie în condiţiile în contextul care relaţiile Washingtonului cu Moscova s-au degradat constant.

În altă înregistrare video publicată de RIA Novosti, Rood declară că Washingtonul continuă să discute cu Moscova despre eliberarea lui Brittney Griner şi a lui Paul Whelan, doi cetățeni americani încarceraţi în Rusia.

”Statele Unite, aşa cum am spus, au pus pe masă o propunere semnificativă. Noi am dat curs acestei propuneri şi am propus alternative”, declară ea.

”Din neferice, până acum Federaţia rusă nu a dat un răspuns serios acestor propuneri”, deplânge ea.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62306305
Lider politic de la Berlin: Germania trebuie să se înarmeze cât mai rapid
Un lider politic german a cerut ca industria de armament a ţării să îşi accelereze capacităţile de producţie, dată fiind lipsa de echipament pentru Bundeswehr (armata germană), transmite dpa.
62281822
Centrala nucleară Zaporojie rămâne sub controlul Moscovei, afirmă administraţia instalată de Rusia
Centrala nucleară Zaporojie, aflată în sudul Ucrainei, rămâne sub controlul Rusiei, a anunțat administraţia instalată de Moscova în oraşul ocupat Enerhodar unde se află uzina.  
62306277
Un adolescent de 16 ani a cerut ajutor pe Instagram pentru a scăpa de un cadavru. Ce a urmat
Un adolescent din Pennsylvania este acuzat de crimă după o mărturisire făcută într-un video pe Instagram.