Cazul Khashoggi. Trump promite o pedeapsă aspră dacă autoritățile Arabiei Saudite sunt vinovate

61972952
Getty

Preşedintele american Donald Trump a estimat că Arabia Saudită s-ar putea afla în spatele dispariţiei jurnalistului Jamal Khashoggi şi că, dacă acest lucru se va adeveri, SUA vor aplica o 'pedeapsă severă' Riadului, transmit sâmbătă Reuters şi AFP.

''Pentru moment, ei (saudiţii) dezmint ferm că ar fi implicaţi. Dar ar putea fi ei implicaţi? Da'', a spus liderul de la Casa Albă într-un interviu pentru canalul CBS, înregistrat joi şi difuzat sâmbătă, potrivit Agerpres.

Trump a adăugat că, dacă se adevereşte că Arabia Saudită este vinovată, atunci va exista 'o pedeapsă severă'.

În opinia preşedintelui american, cazul Khashoggi are o miză mare 'poate în special' pentru că este vorba despre un reporter.

Jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, un critic al puterii de la Riad, nu a mai dat niciun semn de viaţă de când a intrat în consulatul ţării sale la Istanbul, pe 2 octombrie, pentru demersuri administrative în vederea căsătoriei sale viitoare cu o cetăţeană turcă.

Autorităţile turce afirmă că Jamal Khashoggi nu a mai părăsit clădirea, dar Riadul susţine contrariul.

Potrivit cotidianului The Washington Post, autorităţile turce le-au declarat unor funcţionari americani că deţin înregistrări audio şi video ce dovedesc uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul.

Joi, într-un interviu pentru Fox News, preşedintele american Donald Trump a calificat dispariţia jurnalistului drept 'un precedent teribil' şi a precizat că investigatori americani acordă asistenţă Turciei în această anchetă. Surse diplomatice turce, citate de Anadolu, au dezminţit ulterior informaţia că SUA au numit un anchetator.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61992631
”Și-a înregistrat moartea cu un ceas Apple”. Ce s-a petrecut de fapt în cazul jurnalistului
Jamal Khashoggi, jurnalistul saudit, care a dispărut pe 2 octobrie după ce a intrat în consulatul saudit din Istabul și-ar fi înregistrat moartea cu ceasul Apple, susține un ziar turc proguvernamental, citat de CNN. Totuși experții au alte teorii.
61992736
Destin tragic. O femeie de 129 de ani spune că a trăit o singură zi de fericire pe tot parcursul vieții
O femeie care se crede a fi cea mai longevivă persoană din lume a vorbit despre brutalitaea deportării ei în exilul intern sovietic de către Stalin în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
61992732
Cel puțin 11 migranți arși de vii într-un accident, în Grecia. VIDEO
Unsprezece oameni, despre care se crede că erau migranţi, au murit sâmbătă în Grecia după ce autovehiculul în care aflau a intrat într-o coliziune frontală cu un camion şi a luat foc, informează poliţia, citată de Reuters.