Călătorie Apostolică a Papei Francisc în Asia. Suveranul Pontif va susţine 16 discursuri şi trei liturghii

62459755

Şaisprezece discursuri, trei liturghii uriaşe şi 32.000 km de zbor: Papa Francisc va trebui să onoreze un program intens în cursul Călătoriei Apostolice la graniţele Asiei şi Oceaniei în septembrie, a anunţat vineri Vaticanul, relatează AFP şi Ansa.

În cursul acestei deplasări, cea mai lungă efectuată de Papa Francisc de la alegerea sa în 2013, el va călători între 2 şi 13 septembrie în Indonezia, Papua Noua Guinee, Timorul de Est şi Singapore, un turneu care se anunţă a fi o provocare fizică ambiţioasă pentru cei 87 de ani ai Suveranului Pontif, care va avea 44 de ore de zbor în timpul călătoriei din 2-13 septembrie.

La conducerea unei Biserici Catolice în plină expansiune în Asia, papa argentinian va prezida trei liturghii pe stadioane din Jakarta, Port Moresby şi Singapore, potrivit programului oficial publicat de serviciul de presă al Sfântului Scaun.

La Jakarta, capitala celei mai mari ţări musulmane din lume, unul dintre punctele culminante ale vizitei sale va fi participarea sa la o întâlnire interreligioasă la moscheea Istiqlal pe 5 septembrie.

În Papua Noua Guinee, o ţară din Oceania marcată la începutul anului de revolte sângeroase, el se va întâlni cu copii defavorizaţi şi va face o excursie de o zi la Vanimo (nord).

Ca de obicei, Papa Francisc se va întâlni la fiecare etapă cu autorităţile, corpul diplomatic şi membri ai clerului local.

Cu două discursuri pe zi, programul a fost însă organizat pentru ca starea de sănătate a Papei să nu fie afectată. Prima zi la Jakarta este astfel liberă după peste 13 ore de zbor pentru a-i permite să se recupereze şi să se adapteze la diferenţa de fus orar.

Această deplasare fusese iniţial prevăzută pentru septembrie 2020, dar a trebuit să fie anulată din cauza pandemiei de Covid-19.

În pofida unei sănătăţi din ce în ce mai fragile, papa argentinian a dorit să-şi onoreze invitaţia în aceste ţări reprezentative pentru ceea ce el numeşte "periferii", punând accentul pe evanghelizare şi pe lucrarea misionară a Bisericii.

Jorge Bergoglio, care se deplasează cu un scaun cu rotile de doi ani, a suferit recent probleme la genunchi, şolduri şi colon şi se confruntă cu probleme respiratorii. El nu a mai călătorit în străinătate de la vizita sa la Marsilia, în septembrie 2023.

La sfârşitul lunii septembrie Papa se va deplasa în Luxemburg şi Belgia.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Donald Trump îl felicită pe aliatul său Nigel Farage pentru intrarea în Parlamentul britanic

Donald Trump l-a felicitat pe Nigel Farage, figura emblematică a Brexitului şi a dreptei radicale, pentru intrarea sa pentru prima dată în Parlamentul britanic, la cea de-a opta încercare, relatează AFP.

Keir Starmer, după victoria copleșitoare a Partidului laburist: "Munca noastră de reconstrucție o începem astăzi"

"Munca noastră de reconstrucție este urgentă – și o începem astăzi", a declarat în primul său discurs oficial Keir Starmer, noul premier al Marii Britanii.

"Nu plec nicăieri". Joe Biden a făcut anunțul la un barbeque organizat la Casa Albă de Ziua națională a Statelor Unite

"Nu plec nicăieri" - a spus Biden la un barbeque organizat la Casa Albă pentru militari și familiile lor de Ziua națională a Statelor Unite.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.