Brexit ar putea fi amânat. Anunţul făcut de un lider european

61943699
iStock

Cancelarul austriac Sebastian Kurz, a cărui ţară a preluat preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, a evocat joi posibilitatea prelungirii negocierilor privind Brexitul.

Îngrijorările sunt din ce în ce mai numeroase în ceea ce priveşte o posibilă ieşire a Marii Britanii din UE pe 29 martie 2019 fără un acord de retragere, în primul rând din cauza problemei spinoase a Irlandei de Nord şi a modalităţii de evitare a controalelor la frontieră între această provincie şi Republica Irlanda.

"Sper că putem rezolva problema dificilă a Irlandei de Nord şi a unei posibile frontiere. Dacă nu ajungem la o soluţie, atunci susţin continuarea negocierilor pentru a se evita un Brexit dur", a declarat Kurz în cadrul unei întâlniri cu presa străină la Viena.

Întrebat dacă este vorba despre o prelungire a articolului 50 - care prevede în mod normal doar doi ani de negocieri între ziua în care ţara, în acest caz Marea Britanie, a notificat Uniunea Europeană în legătură cu intenţia sa de a ieşi din blocul comunitar şi ziua efectivă a retragerii - el le-a răspuns jurnaliştilor: "Vom vedea".

În principiu, negociatorului-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, îi revine sarcina de a propune prelungirea articolului 50, iar cele 27 de state membre trebuie să accepte sau nu în unanimitate această propunere.

Kurz a declarat că va merge în Irlanda şi în Marea Britanie săptămâna viitoare pentru a se întâlni cu premierii celor două ţări.

"Sperăm că vom putea ajuta în următoarele şase luni", a spus liderul austriac, insistând că scopul său este de ajunge la un acord cu Regatul Unit, însă dacă nu va fi posibilă evitarea unui Brexit dur, atunci ar trebui continuate negocierile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61971356
Misionară din congregaţia Maicii Tereza, acuzată că vindea bebeluși. Sumele cerute

O membră a Misionarelor Carităţii din statul indian Jharkhand a fost arestată, după ce s-a descoperit că a vândut un bebeluș de doar 14 zile pentru suma de aproape 2.000 de dolari.

61971360
Times: Liderii UE, avertizaţi că ar putea urma sfârşitul NATO. Reacţia lui Iohannis

Liderii Uniunii Europene se tem că Alianţa Nord-Atlantică ar putea să cedeze din cauza presiunilor puse asupra ei de Donald Trump.

61872926
Parlamentul European a respins reforma drepturilor de autor în UE

Parlamentul European a respins joi o reformă controversată privind drepturile de autor în UE, un text susţinut puternic de creatori, artişti, editori de presă, dar căruia i se opuneau giganţi ai internetului şi militanţi pentru libertatea internetului.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.