Boris Johnson, pus la punct de Mark Ruffalo, după ce a comparat Marea Britanie cu Hulk

62077446
Profimedia

Boris Johnson s-a lăudat cu „progresele enorme” în negocierile cu UE și a comparat Marea Britanie cu Hulk. Mark Ruffalo, actorul care-l interpretează pe celebrul personaj, nu a apreciat asocierea și i-a dat o replica premierului britanic.

„Când am obţinut această funcţie, toată lumea spunea că nu este posibilă absolut nicio modificare a acordului de retragere. Ei (liderii europeni) au revenit asupra acestuia şi, după cum ştiţi, o foarte, foarte bună conversaţie are loc în legătură cu modul de a trata problemele frontierei nord-irlandeze. Progrese enorme sunt în curs”, a declarat Boris Johnson.

Apoi a susținut că Marea Britanie se va elibera din strânsoarea Uniunii Europene exact ca Bruce Banner, care se transformă în Hulk atunci când se enervează, notează Daily Mail.

„Hulk mereu reușea să scape, indiferent cât de potrivnică îi părea situația. Exact așa se întâmplă și cu această țară. Vom ieși (din UE) pe 31 octombrie și vom reuși. Cu cât Hulk devine mai nebun, cu atât e mai puternic”, a continuat Johnson.

Mark Ruffalo, actorul care-l interpretează pe eroul verde, n-a fost tocmai măgulit de această comparație și a ținut să-i dea o explicație premierului britanic.

„Boris Johnson uită că Hulk luptă doar pentru binele tuturor. Nebun și puternic mai poate însemna prost și distructiv. Hulk lucrează cel mai bine când face parte dintr-o echipă și e un adevărat dezastru când e singur. În plus, mereu îl are pe dr. Banner, care vine cu știința și rațiunea”, a scris Ruffalo, pe Twitter.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62077445
Fost angajat Google: „Roboții ucigași ar putea declanșa un război fulgerător”

Un fost angajat Google, care a demisionat în urma unui proiect privind dronele militare, a avertizat că Inteligența Artificială ar putea porni accidental un război.

62077443
Ric Ocasek, solistul trupei The Cars, a murit la vârsta de 75 de ani

Ric Ocasek, solistul trupei The Cars, a murit la vârsta de 75 de ani, scrie BBC. Muzicianul american a fost găsit fără viaţă în apartamentul lui din New York.

62077437
Incendii puternice pe insula Zakynthos: sute de oameni au fost evacuați

Un incendiu puternic, extins de vânt, a izbucnit duminică pe insula Zakynthos şi a determinat evacuarea populaţiei din două localităţi.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.