Bilanțul tragic al cutremurului din Haiti: Aproximativ 1.300 de morţi şi peste 5.700 de răniţi

62207752

Aproximativ 1.300 de oameni au murit şi peste 5.700 au fost răniţi în urma cutremurului cu magnitudine de 7.2, care a avut loc în Haiti sâmbătă, noul bilanţ fiind anunţat de autorităţi în urmă cu câteva ore.

Operaţiunile de căutare şi salvare continuă în ritm alert, având în vedere că insula caraibiană urmează să fie lovită luni de o furtună tropicală ce le va îngreuna, transmite News.ro. 

Seismul a produs importante pagube materiale şi a fost resimţit în Cuba şi Jamaica, urmat de numeroase replici.

În înregistrările video publicate pe reţelele de socializare, scrie NBC, localnicii sunt văzuţi cum scot de sub dărâmături supravieţuitori. Case, spitale, şcoli, biserici şi clădiri guvernamentale au fost afectate sau distruse.

Acest seism a avut loc la 11 ani de la cel mai recent mare cutremur care a ucis zeci de mii de oameni în cel mai sărac stat din Americi.

Furtuna tropicală Grace este aşteptat să aducă, de luni, ploi importante cantitativ şi vânt cu viteze mari.

În plus, ţara trece printr-o criză economică şi politică fără precedent, amplificată de asasinarea preşedintelui Jovenel Moise pe 7 iulie. La conducere se află acum prim-ministrul Arien Henry.

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62207737
Misiune îndeplinită. Pompierii români trimiși în Grecia se întorc acasă, după ce incendiile au fost lichidate
Pompierii români care au fost trimiși în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetație se întorc în țară.
62207714
O familie de americani și-a demontat casa pentru a scoate din pereți un roi de albine
Într-un orășel din statul american Omaha, o familie care s-a trezit cu un roi de albine în pereții casei a luat o măsură neobișnuită.
62207713
Incendiu de vegetație la marginea Ierusalimului. Autoritățile au emis ordin de evacuare
Un incendiu puternic de vegetație a izbucnit, duminică seara, la marginea Ierusalimului.