Atac sângeros al separatiștilor musulmani în Thailanda. Cel puțin 15 persoane au murit

62090375
AFP

Cel puţin 15 persoane au fost ucise marţi seară într-un atac atribuit rebelilor separatişti musulmani din sudul Thailandei, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei, relatează miercuri AFP şi DPA.

Este unul dintre atacurile cele mai sângeroase din istoria acestui conflict care a însângerat sudul Thailandei în ultimii 15 ani şi care s-a soldat deja cu 7.000 de victime.

Un număr necunoscut de atacatori înarmaţi cu arme de foc şi grenade au pătruns într-un sat din provincia Yala şi au ucis 15 persoane şi au rănit patru, a precizat Kongcheep Tantrawanit pentru DPA. AFP, care citează un alt purtător de cuvânt, Pamote Prom-in, relatează că atacatorii au deschis focul asupra a două posturi de control. Douăsprezece persoane au fost ucise la faţa locului şi alte trei au murit la spital din cauza rănilor suferite, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt citat de DPA a mai precizat că prim-ministrul Prayut Chan-o-cha condamnă cu fermitate atacul şi le-a ordonat autorităţilor să-i captureze repede pe atacatori.

Cele trei provincii cele mai sudice din Thailanda - Yala, Narathiwat şi Pattani - sunt teatrul unei insurgenţe separatiste. Ţara din sud-estul Asiei este predominant budistă, dar cea mai mare parte a populaţiei din sud este musulmană.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62036038
Compania care a introdus săptămâna de lucru de 4 zile. Ce s-a întâmplat cu angajații

Compania Microsoft a testat săptămâna de lucru de 4 zile la birourile sale din Japonia. În urma acestui experiment, productivitatea a explodat, iar angajații au devenit mai fericiți.

61898515
Mărturia unei femei yazidi despre fostul lider ISIS. Ce i-a făcut după ce a răpit-o

O femeie yazidi a dezvăluit cum a fost răpită de ISIS când avea 17 ani și violată în mod repetat de fostul lider al jihadiștilor, Abu Bakr al-Baghdadi.

62090369
"Camion al morţii" plin cu tigri, găsit în Polonia. Ororile pe care le ascundeau şoferii

Doi şoferi italieni care au transportat zece tigri între Italia şi Polonia, călătorie în care una dintre feline a murit, au fost inculpaţi pentru maltratare de animale în Polonia.

Recomandări
Curs valutar inquam photos george calin
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.