6 mineri au murit în urma prăbuşirii unei mine de aur, în Ghana

61952126
AFP

Tragedia a avut loc în sudul Ghanei, în regiunea Brong Ahafo.

 

Şase mineri şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi, sâmbătă, în urma prăbuşirii tavanului dintr-un tunel al unei mine de aur din sudul Ghana, operată de compania americană Newmont, a anunţat societatea duminică, citată de AFP.

"Confirm că şase persoane au murit. Alte două persoane au fost tratate într-o clinică (...) după tragedia care a avut loc sâmbătă'', a declarat Agbeko Azumah, purtător de cuvânt al Newmont.

Accidentul s-a produs în regiunea Brong Ahafo, situată la aproximativ 430 km de capitala Ghanei, a precizat el.

''Întreaga familie Newmont este devastată de acest accident tragic, iar prioritatea noastră este să oferim asistenţă familiilor, prietenilor şi colegilor de muncă'' ai victimelor, a declarat într-un comunicat vicepreşedintele companiei în Africa, Alwyn Pretorius.

Compania a adăugat că toţi ceilalţi angajaţi aflaţi în zona în care s-a produs accidentul au fost evacuaţi, iar activitatea a fost suspendată pe perioada anchetei pentru aflarea cauzelor care au dus la producerea acestui eveniment.

Newmont este unul dintre cele mai importanţi producători de aur din lume. În Ghana, compania operează două mine.

În iulie 2017, cel puţin 22 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unei mine de aur ilegale din vestul ţării.

În 2010, cel puţin 45 de persoane au fost ucise într-un accident similar petrecut într-o mină ilegală în urma ploilor torenţiale.

Ghana este al doilea cel mai important producător de aur din Africa, după Africa de Sud, precizează sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61952124
Kremlinul râde de guvernul britanic. Poza rușinoasă trimisă de ruși lui Boris Johnson

Rușii s-au folosit de o imagine rușinoasă din istoria Angliei pentru a răspunde guvernului britanic care l-a comparat pe Putin cu Hitler.

61952080
Poliția germană nu a găsit niciun indiciu cu privire la motivul atacului din Munster

Poliția germană a declarat că nu există "niciun indiciu" cu privire la motivul atacului cu furgonetă din orașul german Munster, soldat cu doi morți și 20 de răniți.

61952121
Cehii au găsit filmul procesului prin care Stalin a epurat 14 lideri comuniști

Istoricii cehi au decosperit mai multe documente și o înregistrare video care arată cum Rudolf Slánský și alți lideri comuniști cehi au devenit victimele epurării staliniste.

Recomandări
Fotojet 5
Primele imagini cu nava scufundată parțial după ce ar fi fost lovită de drone, aproape de Constanța

Alertă în Marea Neagră, la 13 mile marine de Constanța, unde o navă comercială ar fi fost lovită de drone. Echipajul format din 13 marinari ucraineni și azeri a cerut ajutor. Salvatorii au scos din apă doar nouă oameni în viață.

62518841
Pedepse exemplare și condamnări în masă pentru clanurile care s-au măcelărit pe străzile din Urziceni

Tribunalul Ialomița i-a găsit vinovați pe toți cei 40 de inculpați trimiși în judecată în dosarul conflictului armat din municipiul Urziceni, soldat cu doi morți.  

Cristina chiriac id273470 inquam photos malina norocea
Procurorul general, după atacurile din școli: „Siguranța nu este opțională. Este o obligație a statului”

Cristina Chiriac, procurorul general al României a reacționat după recentele cazuri de violenţă din unităţile de învăţământ, afirmând că siguranţa în şcoli nu e opţională, ci e o obligaţie a statului şi un drept al fiecărui copil şi profesor.