Dragoş Pîslaru subliniază că nu specialiştii Comisiei Europene indică României ce trebuie să facă cu bugetul naţional de asigurări de sănătate, scrie News.ro.

Ministrul interimar al Muncii a fost întrebat, luni seară, la B1 TV, dacă ia în calcul extinderea perioadei în care pensionarii cu pensii de peste 3.000 de lei plătesc contribuţia de asigurări de sănătate.

Finanțele vor decide prelungirea

„Ce vă pot spune este că în acest an deficitul la Casa de Asigurări de Sănătate a scăzut simţitor ca urmare a acestor măsuri, că în lipsa acestora am fi avut un deficit semnificativ, din înţelegerea mea, de circa 4 miliarde de lei, ăsta este, de fapt, efectul măsurilor despre care vorbim acuma şi cu siguranţă va fi analiza Ministerului de Finanţe dacă şi cum ar trebui să prelungească ceva. Dar în niciun caz nu ne spune Bruxelles-ul ce trebuie să facem noi cu bugetul Casei de Asigurări de Sănătate", a răspuns Dragoş Pîslaru.

El a afirmat că orice guvern va veni la Palatul Victoria va trebui să analizeze sustenabilitatea bugetului pentru asigurări de sănătate.

Comisia Europeană a propus, într-o corespondenţă tehnică cu autorităţile de la Bucureşti, drept posibilă măsură „extinderea contribuţiei CASS asupra pensiilor". Plata CASS pentru pensiile care depăşesc 3.000 de lei expiră la 31 decembrie 2027.

Cum se calculează CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei

Plata CASS se aplică pensiilor care depășesc 3.000 de lei. Contribuția este de 10% și se calculează doar pentru suma care depășește pragul de 3.000 de lei, nu pentru întreaga pensie.

De exemplu, în cazul unei pensii de 4.000 de lei, diferența dintre pensie și pragul de 3.000 de lei este de 1.000 de lei. Astfel, CASS se calculează la cei 1.000 de lei, iar contribuția este de 100 de lei.