Față de 2022, chiriile în România au crescut și cu 15%. Studenții vor să evite căminele, însă ”prețurile sunt destul de mari”

×
Publicitate

Am intrat în perioada anului în care închirierea unei locuințe se face greu și cu bani mai mulți. Cererea este tot mai mare, pentru că studenții care nu stau la cămin trebuie să-și găsească o casă pe perioada studiilor. 

Față de anul trecut, chiriile au crescut, în medie, cu 15%.

Anunțurile studenților care își caută o locuință în marile centre universitare au început să curgă pe platformele online. După doi ani de stat în cămin, Bianca vrea să se mute cu chirie.

”Prețurile sunt destul de mari. Ideea e că eu am plecat de premiza că vreau să îmi găsesc o garsonieră, însă prețul unei garsoniere în București este aproximativ cât ai da pe un apartament, poate nu foarte bine mobilat, și de aceea până la urmă am mai găsit încă o persoană cu care să stau în chirie și să împărțim chiria” - spune studenta.

Odată cu cererea, au crescut și tarifele.

Suma medie necesară pentru închirierea unui apartament cu 2 camere s-a majorat anul acesta cu 13% în Capitală, unde tinerii vor plăti în medie 480 de euro pe lună.

S-au înregistrat creșteri mari și în Cluj-Napoca, o mărire de 16 procente, sau la Brașov, cu peste 11%. Însă cele mai ridicate tarife le observăm la apartamentele cu 3 camere.

Chiria pentru astfel de locuințe a urcat cel mai mult în Constanța, unde prețul mediu a urcat cu 23 de procente.

Daniel Crainic, director de marketing portal imobiliare: ”Vom avea studenții foarte activi în centrele universitare în marile orașe care vor reprezenta un surplus de 20 până la 25% pe cerere. Putem face o medie, această medie se situează pe undeva spre 15%.”

Potrivit unei platforme cu anunțuri imobiliare, studenții caută un apartament de 2 camere, pe care să il poată împărți cu cineva, ca să achite mai ușor chiria și utilitățile.

Răzvan Ceapă, reprezentantul unei platforme imobiliare: ”Este bine să cauți ceva în bugetul pe care îl ai, pentru că va fi un component semnificativ al costurilor pe care le va avea în perioada următoare. Pe cât posibil să facă un contract pentru spațiul pe care îl închirază și în cele din urmă este foarte bine să analizeze starea tehnică a apartamentului”.

Potrivit specialiștilor, cea mai bună perioadă pentru închirierea unei locuinței este iarna, când scade cererea - sau în iulie, când începe vacanța studenților.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62274307
România mai are nevoie de 8 miliarde de lei pentru a atinge ținta de deficit bugetar. Ce ne transmite Comisia Europeană

România are nevoie de un an și 8 miliarde de lei în plus pentru a atinge ținta de deficit bugetar asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru anul viitor.

62381456
Tranzacție de 200 de milioane de euro în România. Intesa vrea să achiziţioneze First Bank

Intesa Sanpaolo SpA este în negocieri pentru a achiziţiona First Bank din România, de la fondul american de investiţii J.C. Flowers, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

60450922
Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 2,43% din PIB după primele şapte luni

Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 2,43% din PIB după primele şapte luni ale anului, la 38,6 miliarde de lei, de la 2,34% din PIB, respectiv 37,21 miliarde de lei, la finalul primului semestru, potrivit Ministerului Finanţelor.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.