Declarația Unică poate fi depusă până pe 16 iulie

61960520

Declarația Unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale trebuie depusă până în 16 iulie, a anunțat Ministerul Finanțelor.

„Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au de asemenea obligaţia de a depune Declaraţia Unică”, se arată în comunicat, citat de News.ro.

Declaraţia Unică se poate depune online, atât prin intermediul Spaţiului Privat Virtual (SPV), pe baza de nume utilizator şi parolă, sau cu certificat digital calificat, cât şi prin intermediul portalului e-guvernare.ro.

Declaraţia se poate depune şi direct la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF, sau prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

„Pentru depunerea online a Declaraţiei Unice până la 16 iulie 2018, se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 şi plătit integral până la 15 martie 2019. Bonificaţia se acordă corespunzător şi pentru contribuţiile sociale datorate potrivit legii”, se arată în comunicat.

Printr-o declaraţie rectificativă, Declaraţia Unică poate fi modificată de către contribuabili din proprie iniţiativă, ori de câte ori informaţiile declarate anterior trebuie rectificate, a anunţat instituţia.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
61942551
Indicele Robor la trei luni a scăzut la 3,38%

Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 3,38%, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).

61971938
Metodele prin care marile universități câștigă bani chiar și în timpul vacanțelor

Multe universități mari din țară au înteles că pot face profit și vara, când studenții sunt în vacanță și nu plătesc taxe.

61911039
Zuckerberg a devenit al treilea cel mai bogat om din lume. L-a depășit pe Warren Buffett

Co-fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, l-a depăşit pe Warren Buffett, CEO-ul Berkshire Hathaway, unul dintre cele mai mari conglomerate americane şi ocupă acum poziţia a treia în topul celor mai bogate persoane din lume, scrie Bloomberg.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.