Hoti de masini de lux, saltati direct din asternut de trupele speciale

×
Publicitate

UPDATE: Dimineata cu ghinion pentru o parte dintre interlopii clanului Geamanu, cunoscuti de politie drept hoti de masini. Acestia au fost vizitati acasa de trupele speciale, la diverse adrese din Bucuresti si Ilfov.

Anuntati, trei suspecti din cinci au avut timp sa dispara inainte sa fie ridicati din asternut. Anchetatorii l-au retinut insa pe Ilie Alexandru, zis Sandu Geamanu, considerat seful gruparii de hoti de masini din Chitila. Banda lui ar fi furat cel putin sase autoturisme de lux.

Suspectul are si un alt dosar in lucru. Este acuzat de tentativa de omor, dupa ce a lovit un copil in varsta de 2 ani cu o sabie. In trecut, a fost condamnat si pentru trafic de droguri si a executat 7 ani de inchisoare.

Dosarul care i-a adus celebritatea este insa unul mai vechi. Sandu Geamanu a fost acuzat in 2000 ca a sechestrat si torturat un barbat pe care il suspecta ca furase 400.000 de dolari din portbagajul unui om de afaceri.

Actiunea de astazi nu are legatura cu disparitia limuzinei lui Gigi Becali, insista procurorii, chit ca doi dintre cei cautati au fost sechestrati in barul din Pipera.

Unul dintre cei retinuti este Tinel Nicoale, acelasi individ care apare si in imaginile filmate la barul din Pipera, la masa cu finantatorul Stelei. Lui i s-a cerut atunci sa dea o declaratie scrisa prin care sa recunoasca furtul Mercedesului. Tinel este de altfel martor in dosarul in care miliardarul a fost acuzat de lipsire de libertate, impreuna cu garzile sale de corp.

Acasa la Nicolae politistii au dat insa si peste fratele lui. Au perchezitionat locuinta si i-au verificat acestuia masinile parcate pe strada. I-a interesat in special seria sasiului si cea de la motor.

De la o alta adresa, au fost ridicate mai multe jante, documente ale unor autovehicule si placute cu numere de inmatriculare. Cei care se ocupa de dosar spera sa fie ale unor masini care figureaza ca furate.

In timp ce prin Capitala avea loc aceasta vanatoare de hoti, cei care au furat masina lui Andrei Hrebenciuc au abandonat-o pe o strada din sectorul 5.

Masina lui Hrebenciuc nu avea cum sa nu atraga atentia, mai ales in zona in care a fost gasita. Este mult prea luxoasa in comparatie cu locul in care era parcata si in plus nu mai avea numere de inmatriculare. Batrana care sta in apropiere spune ca s-a mirat aseara cand a vazut autoturismul in fata portii sale.

Mai multi vecini si-au amintit ca ar fi vazut doi indivizi care s-ar fi plimbat cu autoturismul lui Hrebenciuc Junior inainte sa il o abandoneze.

Criminalistii au analizat atent BMW-ul. Au luat amprente, au adunat fire de par, au scuturat covorasele si chiar le-au aspirat ca sa nu le scape nimic din ce ar putea proba ca unul dintre cei retinuti astazi este si hotul.

Dupa doua ore un apropiat al familiei Hrebenciuc a incercat sa porneasca masina, dar surpriza! Hotii au lasat luminile aprinse, asa ca bateria era descarcata. Abia dupa inca o ora vehiculul de 60.000 de euro a fost luat din Rahova.

Cel care i-ar fi furat masina lui Andrei Hrebenciuc ar face parte din banda lui Geamanu. La fel ca tanarul Hrebenciuc, si Marian Vanghelie a apelat la politie dupa ce i s-a furat masina.

Pe de alta parte, Gigi Becali si Vasile Turcu, actionarul echipei la Dinamo Bucuresti, i-au contactat pe hoti prin intermediari ca sa-si recupereze masinile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Taximetristul acuzat ca a omorat doua tinere traia o viata dubla

O telenovela cu final sinistru au auzit magistratii care judeca dosarul taximetristului din Brasov, suspectat ca a omorat doua tinere si le-a ascuns cadavrele timp de doi ani.

Interpreta de muzica populara Valeria Peter Predescu a incetat din viata

Un cantec de jale rasuna in toata Romania. Din ce in ce mai multi artisti se sting. Ne-a parasit si Valeria Peter Predescu in urma unui stop cardio-respirator. Interpreta a fost gasita de fiul ei, care i-a implorat pe medici, sa faca o minune.

A baut si s-a urcat la volan, sa dea o tura cu masina prin centrul Sibiului

Soferul, care era convins ca toata strada e numai a lui, de-abia mai putea tine drumul drept. N-a ales bine momentul sa se plimbe cu masina, pentru ca a dat nas in nas cu politistii.

Recomandări
Nicușor Dan s-a întâlnit la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA. A mâncat la popotă alături de soldați | FOTO

Nicușor Dan s-a întâlnit duminică la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA și a mâncat la popotă, alături de soldații americani, potrivit Administrației Prezidențiale.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.