EURO 2024 | Antrenament special pentru România înaintea meciului cu Olanda. Unde s-au pregătit „tricolorii” - FOTO

62461807

Sărbătoarea calificării în optimile de finală EURO 2024 a fost frumoasă, dar tricolorii au început deja să pregătească următorul obiectiv: vor să ducă România mai departe, anunţă frf.ro.

Jucătorii naţionalei au intrat rapid după calificare în procesul de refacere. Titularii au rămas la hotel pentru a se recupera cât mai bine după efortul depus în partida cu Slovacia, în timp ce restul fotbaliştilor din lot s-au deplasat la stadion pentru un program special de 45 de minute în sala de forţă.

Următorul meci, cel din faza optimilor, se va juca marţi, 2 iulie, de la ora locală 18:00 (19:00 în România), la München, în direct la PRO TV și VOYO, cu selecţionata Olandei, care a încheiat pe locul al treilea în grupa D, în urma Austriei şi Franţei,notează News.ro.

Altfel, atacantul George Puşcaş a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută în Germania, că naţionala României a demonstrat pe teren în meciurile de până acum că pot să se bată de la egal la egal cu Olanda, adversara din optimile EURO 2024.

"Cred că vom fi pregătiţi la ora jocului de Olanda. Am venit aici să trecem de grupe şi acum ne regăsim într-un moment istoric pentru România. Iar dacă tot am ajuns pe valul acesta incredibil al competiţiei sper să putem continua performanţa aceasta şi să fim pregătiţi pentru un meci mare. Mă simt recunoscător să ajung să joc la o asemenea competiţie cu naţionala României, cu ţara mea, şi să pot să înfrunt unii dintre cei mai buni jucători din lume. Avem încredere că putem să ne batem cu Olanda, am demonstrat asta pe teren. Eu sunt entuziasmat să fiu în teren şi să mă bat de la egal la egal cu orice adversar. Iar acum bucuria pe care o trăim consider că o merităm", a spus el.

"În 2019, la tineret, am avut un grup la fel de frumos cum avem şi acum. Şi am plecat ca şi acum, nu prea credea nimeni că putem ieşi din grupa aceea de foc. Aşa a fost şi această grupă. Atunci nu mă gândeam că puteam să ajung în semifinale, dar sentimentul s-a construit pe parcurs, de la meci la meci. Iar după ce am realizat performanţa de la tineret mă gândeam că o să vreau să fac asta şi la echipa mare. Simţeam că la un moment dat o să vreau să joc la un European cu naţionala mare. Iar acum, după tot ce s-a întâmplat în preliminarii, credeam că vom ieşi din grupa aceasta. Şi acum sperăm şi la mai bine. Pentru că este loc de şi mai bine. Echipa dacă a demonstrat până aici, poate să demonstreze şi în continuare. Şi de ce să ne mulţumim cu ce am făcut până acum? Eu cred cu tărie că avem potenţial şi că putem produce din nou asemenea bucurii suporterilor", a adăugat Puşcaş, potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Andrei Rațiu este aproape de transferul carierei. Prețul fotbalistului este de 10 milioane de euro

Andrei Rațiu ar putea avea parte de transferul carierei. Fundașul dreapta al naționalei României a atras atenția prin viteza sa incredibilă pe teren și prin devotamentul de care a dat dovadă.

 

Puşcaş, încrezător înaintea optimilor EURO 2024: „Putem să ne batem cu Olanda, am demonstrat asta pe teren”

Atacantul George Puşcaş a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută în Germania, că naţionala României a demonstrat pe teren în meciurile de până acum că pot să se bată de la egal la egal cu Olanda, adversara din optimile EURO 2024.

PRO TV, record istoric de audiență înregistrat pe piața din România. Câți oameni au urmărit meciul României cu Slovacia

Peste 4 milioane de inimi au bătut la unison pentru „Generația de Suflet”, în direct, la PRO TV. Meciul dintre Slovacia si România a fost lider absolut de audiență, cu 76% cotă de piață.

Recomandări
Cine este Siegfried Mureșan, europarlamentarul desemnat premier de președintele Nicușor Dan. Lansat de Traian Băsescu

Un parcurs atipic pentru clasa politică românească definește traiectoria lui Siegfried Mureșan. Fără experiență în administrația publică, fără mandate în Parlamentul sau Guvernul de la București, el și-a clădit întreaga carieră pe structuri europene.

Hackerii care susțin că au furat datele a sute de clienți Revolut cer o răscumpărare de trei milioane de dolari

Hackerii care susțin că s-au aflat în spatele unei breșe de securitate la Revolut au amenințat că vor vinde altor grupări criminale datele confidențiale a sute de clienți, dacă banca online britanică nu plătește o răscumpărare de 3 milioane de dolari.

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.