Danemarca - Ţara Galilor 4-0. Prima echipă calificată în sferturile EURO 2020

62198236
Getty

Danemarca este prima echipă calificată în sferturile de finală ale EURO 2020 la fotbal, după ce a învins selecţionata Ţării Galilor cu scorul de 4-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Johan Cruijff ArenA din Amsterdam.

 

Danezii au obţinut o victorie răsunătoare, prin golurile marcate de Kasper Dolberg (27, 48), Joakim Maehle (89), Martin Braithwaite (90+6).

 

Danemarca, prin echipă care a trecut de grupă în istoria EURO după ce a pierdut primele două meciuri, a fost de departe echipa mai bună, câştigând la scor în ziua în care se împlineau 29 de ani de când cucerea titlul continental (2-0 cu Germania în finală).

Paradoxal, galezii au început mai ofensiv, au pasat mai bine şi au reuşit să îşi creeze primele ocazii de gol. Bale a trimis de două ori pe lângă poartă (10, 12), cu şuturi de afara careului, iar James (18) a tras pe spaţiul porţii, dar Schmeichel nu a avut emoţii.

Danemarca a pus stăpânire pe joc treptat, iar în min. 27 a reuşit să deschidă scorul - Dolberg şutând foarte bine, cu efect la colţ, de la circa 20 de metri.

Acelaşi Dolberg (32) a creat pericol la poarta galeză, la centrarea lui Damsgaard, însă Ward a fost atent.

Ward, care e coleg cu Schmeichel la leicester City, a acordat corner în finalul primei reprize (45+1), la un şut al lui Maehle la colţul scurt.

Danemarca a avut un debut perfect de repriză secundă, Dolberg marcând din apropiere (48), după o respingere greşită a lui Neco Williams la centrarea lui Braithwaite. Fostul atacant al lui Ajax a reuşit dubla la Amsterdam, pe un teren pe care îl cunoaşte foarte bine.

Echipa antrenată de Rob Page a încercat să dea replica, dar fără a se apropia prea periculos de poarta lui Schmeichel. Bale (53) a reluat imprecis o minge cu capul, deşi Moore era în poziţie mai bună. Apoi, Christensen a blocat şutul lui James (59), iar Allen (63) a tras din voleu de la 18 metri, peste poartă.

Danezii s-au mulţumit să se apere în faţa unei echipe lente, lipsită de inspiraţie, încercând să dea noi lovituri pe contraatac.

Jensen a fost aproape de gol (65), dar şutul său la colţul lung s-a dus milimetric pe lângă bară.

Pe final, galezii au căzut complet, iar Braithwaite a trimis în bară din câţiva metri, la o minge respinsă de portar la lovitura de cap a lui Cornelius (86). Maehle (89), găsit complet liber de Jensen, a şutat la colţul scurt şi a făcut 3-0. Braithwaite (90+6) şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, după o combinaţie cu Cornelius, golul fiind validat de VAR.

În plus, galezii au încheiat în zece, Harry Wilson primind cartonaş roşu (90) pentru un fault dur la Maehle.

Galezii, semifinalişti în 2016, încheie cu a doua calificare consecutivă din grupe.

În sferturi, pe 3 iulie, Danemarca va întâlni câştigătoarea dintre Olanda şi Cehia, la Baku.

 

Ţara Galilor: Ward - C. Roberts (Williams ’40), Rodon, Mepham, B. Davies – Morrell (Wilson ’60), Allen - Bale, Ramsey, D. James (Brooks ’78) – Moore (Roberts ’78). Selecţioner: Rob Page

Danemarca: Schmeichel - Christensen, Kjaer (Andersen ’77), Vestergaard - Stryger Larsen (Boilesen ’77), Höjbjerg, Delaney (Jensen ’60), Mæhle - Braithwaite, Dolberg (Cornelius ’69), Damsgaard (Norgaard ’60). Selecţioner: Kasper Hjulmand.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62196283
Ce se va întâmpla cu sticlele plasate la conferințele de presă de la EURO 2020. Decizia UEFA

Organizatorii EURO 2020 nu vor mai plasa sticle de bere Heineken fără alcool în fața fotbaliștilor musulmani, în timpul conferințelor de presă, a anunțat UEFA, potrivit Marca.

62198158
Optimile EURO 2020 sunt pe PRO TV și Voyo. Sâmbătă se joacă Ţara Galilor – Danemarca şi Italia – Austria

Optimile de finală ale Campionatului European de fotbal încep, sâmbătă, cu meciurile Ţara Galilor – Danemarca şi Italia – Austria. Ambele meciuri sunt transmise de PRO TV și Voyo.

62197763
Programul optimilor EURO 2020. Toate meciurile se văd la PRO TV și pe VOYO.RO

Programul optimilor EURO 2020. Belgia - Portugalia şi Anglia - Germania sunt cele mai atractive meciuri din optimile de finală ale Campionatului Eropean la fotbal. Toate meciurile se văd la PRO TV și pe VOYO.RO.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.