EURO 2020: Ucraina s-a calificat dramatic în sferturi (2-1 cu Suedia), după prelungiri

62198928

Naţionala de fotbal a Ucrainei s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale EURO 2020, în urma victoriei dramatice obţinute în faţa Suediei, cu scorul de 2-1 (1-1, 1-1), după prelungiri, marţi seara, pe Stadionul Hampden Park din Glasgow.

 

Necunoscutul Artem Dovbik a marcat golul victoriei în finalul prelungirilor, după ce soarta jocului a fost schimbată de eliminarea lui Danielson (99).

 

Ucraina a obţinut calificarea în optimi in extremis, ca a patra cea mai bună echipă de pe locul al treilea în grupe, fiind ajutată în jocul rezultatelor chiar de victoria smulsă de Suedia în faţa Poloniei (3-2).

Echipa antrenată de Andrei Şevcenko s-a impus prin golurile marcate de Oleksandr Zincenko (27) şi Artem Dovbik (120+1), respectiv Emil Forsberg (43), într-un meci cu trei bare.

Jocul a fost unul plăcut, cu atacuri de o parte şi alta, cu risipă de energie. Prima ocazie a aparţinut ucrainenilor, dar Olsen a respins şutul lui Iaremciuk (11), bine servit de Iarmolenko.

La poarta cealaltă, Isak a trimis pe lângă ţintă de la 14 metri, după ce fusese angajat de Kulusevski (19).

Ucraina a reuşit să deschidă scorul în min. 27, când Iarmolenko l-a găsit liber în flancul stâng pe Zincenko, iar acesta a tras fără preluare. A fost al şaptelea gol în 43 de meciuri la naţională pentru fotbalistul echipei Manchester City.

Larsson (30) a încercat să îl surprindă pe Buşcean dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri, dar portarul lui Dinamo Kiev a respins de la colţul scurt.

Iarmolenko a trimis peste poartă (32) cu un şut din careu.

Nordicii au reuşit egalarea chiar înainte de pauză, prim Forsberg (43), care a şutat de la 20 de metri, mingea fiind deviată de Zabarnîi.

Scandinavii au deţinut controlul în debutul reprizei secunde, iar Larsson a tras de la circa 30 de metri pe lângă poartă (54).

Ucraina a avut o bară, prin Sidorciuk (55), la o pasă înapoi a lui Iarmolenko.

Şi Forsberg a ţintit bara de două ori, în min. 56, la capătul unui contraatac purtat de Isak, iar apoi în min. 69, cu un şut de la 18 metri.

Kulusevski a fost şi el perioculos, dar în min. 66 şutul său din colţul careului mare a fost respins de Buşcean, iar în min. 89 şutul său a fost blocat de Zabarnîi.

Iarmolenko (67) a avut o oportunitate notabilă, dar a şutat modest din poziţie bună şi Olsen a reţinut mingea.

Meciul a ajuns în prelungiri, dar acestea au fost fragmentate de accidentări, cele două echipe nereuşind să îşi creeze ocazii clare de gol. Cursul jocului a fost influenţat de cartonaşul roşu primit de fundaşul Danielson (99), pentru o intrare brutală la Besedin (care nu a mai putut continua). Suedia s-a văzut nevoită să se apere, deşi tocmai făcuse trei schimbări ofensive, iar Ucraina, graţie superiorităţii numerice, a forţat golul victoriei. Acesta a fost adus de necunoscutul Dovbik (120+1), care a reluat în plasă centrarea lui Zincenko.

Ucraina va juca în sferturi cu Anglia, sâmbătă, la Roma.

Suedia - Ucraina 1-2 (1-1, 1-1), după prelungiri

Au marcat: Emil Forsberg (43), respectiv Oleksandr Zincenko (27), Artem Dovbik (120+1).
Glasgow, Stadionul Hampden Park: 9.221 spectatori
EURO 2020 - optimile de finală

Au evoluat echipele:

Suedia: 1. Robin Olsen - 2. Mikael Lustig (16. Emil Krafth, 83), 3. Victor Lindeloef, 24. Marcus Danielson, 6. Ludwig Augustinsson (5. Pierre Bengtsson, 83) - 7. Sebastian Larsson (căpitan; 17. Viktor Claesson, 97), 20. Kristoffer Olsson (14. Filip Helander, 101), 8. Albin Ekdal, 10. Emil Forsberg - 21. Dejan Kulusevski (22. Robin Quaison, 97), 11. Alexander Isak (9. Marcus Berg, 97).

Selecţioner: Jan Andersson.

Rezerve neutilizate: 12. Karl-Johan Johnsson, 23. Kristoffer Nordfeldt - 13. Gustav Svensson, 15. Ken Sema, 18. Pontus Jansson, 26. Jens-Lys Cajuste.

Ucraina: 1. Gheorghi Buşcean - 13. Ilia Zabarnîi, 4. Serghei Krivţov, 22. Mikola Matvienko - 21. Aleksandr Karavaev, 5. Serghei Sidorciuk (18. Roman Bezus, 118), 6. Taras Stepanenko (14. Evgheni Makarenko, 95), 10. Mikola Şaparenko (8. Ruslan Malinovski, 61), 17. Oleksandr Zincenko - 7. Andrei Iarmolenko (căpitan; 26. Artem Dovbik, 106), 9. Roman Iaremciuk (19. Artem Besedin, 91; 15. Viktor Ţîgankov, 101).

Selecţioner: Andrei Şevcenko.

Rezerve neutilizate: 12. Andrei Piatov, 23. Anatoli Trubin - 2. Eduard Sobol, 11. Marlos, 16. Vitali Mikolenko, 24. Aleksandr Timcik.

Arbitru: Daniele Orsato; arbitri asistenţi: Alessandro Giallatini, Fabiano Preti; al patrulea oficial: Davide Massa; arbitru de rezervă: Stefano Alassio (toţi din Italia)

Arbitru video: Massimiliano Irrati; arbitri asistenţi video: Marco Di Bello, Filippo Meli, Paolo Valeri (toţi din Italia)
Delegat UEFA: Peadar Ryan (Irlanda), observator UEFA pentru arbitri: Hugh Dallas (Scoţia)

Cartonaşe galbene: Kulusevski (69), Iarmolenko (79), Forsberg (85), Dovbik (120+3).

Cartonaş roşu: Danielson (99).

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Industria ospitalității, încasări de 30 de milioane de euro după cele patru partide EURO 2020 găzduite de București

30 de milioane de euro este suma încasată de cei din industria ospitalilatii în urma celor patru partide găzduite de capitala României.

Anglia 2 - 0 Germania, la EURO 2020. Anglia a învins Germania cu 2-0 şi s-a calificat în sferturile de finală

Echipa de fotbal a Angliei s-a calificat în sferturile de finală ale EURO 2020, după ce a învins formaţia Germaniei cu scorul de 2-0 (0-0), marţi seara, pe Stadionul Wembley din Londra, în optimile de finală ale competiţiei.

Ce mesaj i-a transmis Pele lui Mbappe, după ce francezul a ratat penaltiul decisiv în meciul Franța - Elveția

Legendarul Pele l-a încurajat pe Kylian Mbappe, după ce starul francez a ratat penaltiul decisiv la meciul Franţei cu Elveţia, din optimile EURO 2020.

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Acciza la motorină, redusă temporar cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.