Si-a desenat ultimul mesaj pastrat de la prietena ei: povestea tatuajului care a emotionat America
Tatuajul unei tinere care si-a desenat pe spate un mesaj lasat de cea mai buna prietena a ei a ajuns foarte popular pe retelele sociale in Statele Unite.
Ashley Key a fost ucisa in iulie 2012 alaturi de sora ei Britny Haarup. Ucigasul lor, Clifford Miller in varsta de 31 de ani si-a recunoscut dubla crima si a primit doua condamnari consecutive de inchisoare pe viata in primavara acestui an.
Barbatul a povestit ca consumase metamfetamine in momentul crimei si a intrat in casa lor cu intentia de a o viola pe Britny. Aici a dat peste sora ei mai mica, Ashley, de 22 de ani, pe care a ucis-o lovind-o si sufocand-o cu o perna. Aceeasi soarta a avut si Britny, relateaza Fox News.
La aproape un an de la crime, cea mai buna prietena a lui Ashley a facut un gest care i-a emotionat profund pe parintii celor doua surori moarte. Si-a tatuat un bilet lasat in urma cu multi ani de prietena ei: "As vrea sa fii aici cu mine sau eu cu tine. Te iubesc, Ashley."
Cazul celor doua fete ucise si povestea emotionanta din spatele tatuajului au devenit foarte populare pe site-ul Reddit strangand mii de aprecieri si comentarii pozitive.