Mara explica de ce e indragostit de Batrana Doamna: “Am revenit la UTA pentru ca aici sunt iubit”

60557567

Fostul international a decis sa isi incheie cariera de jucator la Arad, unde a mai evoluat in 2006. Fotbalistul vrea sa ramana in conducerea clubului alb-rosu, dupa ce pune ghetele în cui.

Are 34 de ani şi deja cochetează cu meseria de impresar. Totuşi, Bogdan Mara nu s-a lăsat încă de fotbal şi vrea ca promovarea în prima ligă să fie ultima sa performanţă din carieră. O carieră încununată cu două titluri de campion în România, 11 selecţii la naţională şi două sezoane petrecute în Primera Division.

Ce te-a determinat să revii la Arad?
Am vrut să vin undeva unde ştiu că sunt iubit, sunt dorit, iar Aradul e un oraş unde m-am simţit foarte bine, chiar dacă am stat aici un timp destul de scurt. M-am simţit foarte apreciat de lumea de aici, mă cunosc de multă vreme cu patronul echipei, iar el mi-a prezentat proiectul pe care îl are şi m-a convins să pun şi eu umărul la promovarea UTA-ei în prima divizie, fie că va fi anul acesta sau anul viitor.

Ai avut şi alte oferte?
Au fost mai multe discuţii şi în ţară şi în străinătate, dar doream mult să mă întorc în ţară, ca să fiu alături de familia mea şi de copiii mei. Nu am venit să stau două-trei luni şi să plec, pentru că astfel de oferte am avut şi din Liga I. Am vrut să fie un proiect de lungă durată şi sper să ajut UTA atât ca fotbalist şi poate şi mai departe, dintr-o altă funcţie.

“Nu vreau să fiu antrenor”

Apropo de alte funcţii. Deja ţi-ai intrat în rol.
Da. Încerc şi eu să fac unele lucruri, pentru că tatonez de câţiva ani de zile cu această meserie, de impresar. Nu pot să spun că sunt impresar, dar ajut sau intermediez unele transferuri, în special în China, pentru că acolo am câteva relaţii foarte bune.

Ce post ar urma să ocupi la UTA după ce pui ghetele în cui?
Un post de antrenor nu mă antrenează în niciun fel. Mi-ar plăcea să fiu în conducere, un fel de manager sau director sportiv.

Cât de mare e diferenţa între UTA de acum şi cea la care ai jucat în 2006?
E o diferenţă, pentru că atunci era în prima ligă. Acum am găsit un lot bun de jucători, mulţi tineri, cu care trebuie să lucrăm mult. Sunt tineri de perspectivă şi trebuie să crească pe lângă noi. Noi ne dorim promovarea cât mai repede, dar nu facem nicio tragedie în cazul în care nu promovăm anul acesta.

Ce crezi că trebuie schimbat în primul rând la club?
Sunt multe lucruri de pus la punct. E nevoie de multă implicare din partea tuturor. În primul rand, avem nevoie să ne ajute consiliul local, primăria, suporterii şi oamenii cu putere financiară din Arad.

Cui îi ţii pumnii acum în Liga I?
Nu ţin pumnii cuiva. Am jucat la CFR, am prieteni mulţi acolo, am câştigat un campionat, la fel şi la Dinamo.Lupta o văd destul de aprigă, între CFR, Dinamo, Vaslui şi Rapid. Dar primele favorite sunt CFR şi Dinamo.

“Regret că nu am ajuns la Real Madrid”

Există vreo echipă din străinătate la care ai visat să ajungi şi regreţi că nu ai ajuns?
Sunt mulţumit unde am ajuns. Orice fotbalist visează la echipe ca Barcelona sau Real. Eu mi-aş fi dorit să ajung la Real Madrid, dar măcar am jucat împotriva lor, aşa că pot să mă declare mulţumit şi cu atât.

Ai făcut schimb de tricouri cu cineva de la Real?
Da, în fiecare an. Prima dată cu Hierro, apoi cu Roberto Carlos şi cu Ronaldo.

Echipele la care a jucat Bogdan Mara
Inter Sibiu
Dinamo Bucureşti
Farul Constanţa
FC Argeş
Deportivo Alaves
Tianjin Teda
Poli Ejido
Rapid Bucureşti
Stal Alchevsk
Unirea Urziceni
UTA Arad
CFR Cluj
Iraklis Salonic
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
60204023
Bijuterii de 50.000 de lei, furate din casa unei aradence. Afla cine a dat lovitura

Doua tinere din Arad au fost identificate de politisti ca fiind autoarele unui furt de bijuterii si alte bunuri dintr-o locuinta.
 

60542920
Tensiuni tot mai mari la Simand. Dascalii nu mai intra la ore pentru ca nu au fost platiti de 2 luni

Peste 400 de copii de la Scoala Generala Simand asista din nou la neintelegerile dintre dascali si primarul comunei, care refuza sa le plateasca salariile.

60557035
Ai bani de investit? Fiscul aradean scoate la licitatie 31 de apartamente in doua blocuri noi

Zeci de apartamente noi, aproape de centrul Aradului, vor fi scoase la licitatie de Fisc saptamana viitoare, marti.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.