Alegeri Prezidențiale 2019. Cum a decurs prima zi de vot în diaspora

alegeri diaspora
Agerpres

Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale 2019 este programat pe 10 noiembrie în România, în timp ce alegătorii din străinătate au la dispoziție trei zile - 8, 9 și 10 noiembrie - pentru a-și exprima opțiunea.

Peste 75.000 de români au votat în diaspora până la ora 22:00

Peste 75.000 de români au votat în diaspora până la ora 22:00


Românii au votat în număr mare în prima zi a scrutinului din diaspora, până la ora 22:00 fiind prezenți la urne 75.723 de români.

Cea mai bună prezență la vot a fost înregistrată vineri în Marea Britanie (13.862), Italia (13.146) și Germania (11.131).

Următoarele țări din Uniunea Europeană în funcție de numărul de voturi sunt Spania (9.961), Republica Moldova (5.326), Belgia (3.906) și Franța (3.855).

La câteva ore de la deschiderea urnelor de vot, românii aflați în Statele Unite și Canada s-au mobilizat și au început să voteze. Până la ora 22:30 în SUA au votat 578 de români, iar în Canada 393 de români.

Acestora li se adaugă aproximativ 25.189 români care au votat prin corespondență.

Românii care au votat prin coresponenţă pot verifica dacă plicul lor a ajuns în ţară

Românii care au votat prin coresponenţă pot verifica dacă plicul lor a ajuns în ţară


Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă alegătorii care au votat prin corespondenţă că pot verifica online, pe site-ul votstrainatate.ro, dacă plicurile cu votul lor au ajuns la destinaţie, conform News.ro.

”Această nouă funcţionalitate creată pe site-ul votstrainatate.ro oferă posibilitatea persoanelor care s-au înregistrat pentru votul prin corespodenţă şi ale căror cereri au fost aprobate să verifice statusul primirii plicului de către una dintre secţiile din Romania din cadrul Biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate sau de către o ambasadă/misiune diplomatică”, a anunţat, vineri seară. AEP.

Primirea plicului în termen legal confirmă exercitarea dreptului de vot.

Peste 41.000 de români din străinătate s-au înscris pentru a vota prin corespondenţă. Potrivit site-ului Buiroului Electoral Central, au fost validate putin peste 25.000 de plicuri primite până la expirarea termenului legal, în 7 noiembrie.

Prezența la vot în diaspora, ora 20:30

Peste 65.000 de români au votat în diaspora până la ora 20:30


65.886 de români au votat în diaspora vineri, până la ora 18:30, conform informațiilor în timp real publicate pe site-ul Biroului Electoral Central.

Numărul de români care au votat în Italia a ajuns la 11.825, fiind cea mai bună prezență la vot înregistrată vineri în diaspora.

O prezență bună a fost înregistrată și în Marea Britanie (10.347), Germania (9.986), Spania (8.711) și Republica Moldova (5.269), țări în care urnele urmează să se închidă în câteva ore, în cazul în care programul nu va fi prelungit din cauza numărului mare de persoane prezente.

La aproximativ o oră și jumătate de la deschiderea primelor secții de votare din SUA și Canada, sute de români au mers la urne.

Până la ora 20:30, în SUA au votat 404 români, iar în Canada 284 de români.

VIDEO. Prima zi în care românii din diaspora au putut vota

„Vineri este o zi de lucru peste tot în lume. Cei care sunt în occident sunt la muncă, nu au timp liber. Sâmbătă o să ne dăm seama mai bine cât de motivați sunt, dar sunt convins că majoritatea, și am informații, majoritatea n-au știut că se votează trei zile. Mă aștept că până la urmă, duminică seară să constatăm că a fost un experiement reușit din două motive: unu, vor fi suficient de mulți care se vor prezenta și nu vor mai fi cozi. Pe de altă parte, va fi foarte costisitor și va trebui să reflectăm asupra altor metode de vot” - Cristian Pârvulescu, analist

Cum a fost prima zi de vot pentru românii din Italia

Cum a fost prima zi de vot pentru românii din Italia


La ora prânzului, la mai multe secții de votare se formaseră cozi pentru că oamenii au ajuns înainte de deschidere. În Italia, la Roma, zeci de oameni au așteptat în ploaie. Doar că de data asta, procesul a decurs mult mai ușor ca la europarlamentare.

Româncă din Italia: „Motivația e clară, trebuie să votăm, este datoria noastră și nu numai datorie, este un drept al nostru să votăm. Am așteptat, de ce? Ca să evităm toată coada de rândul trecut și faptul că nu știu de câte ori n-am reușit să votez.”

Pavel Petrescu, român din Italia: „Am votat deja, am stat înăuntru cred că 30 de secunde, foarte rapid a mers. Majoritatea votanților sunt la muncă. Cred că mâine afluența va fi mult mai mare, sâmbătă și duminică”.

Pe lângă cei așteptați la urne în aceste zile, peste 30.000 de români din străinătate s-au înscris pentru votul prin corespondență. Printre ei și Oana Ciurdarean din Anglia care s-a înregistrat încă din luna august.

Oana Ciurdarean: „Am făcut totul online. Mi-au cerut informații din pașaport sau buletin, nu mai țin minte, niște date de la adresa la care locuiesc, cred că în maxim 30 de minute, a fost destul de rapid tot procesul. Mi-a venit un dosar acasă, inclusiv cu instrucțiuni, inclusiv stickere fără de care votul nu ar fi fost valid.”

Sumarul primei zi, în partea de est a globului

Sumarul primei zi, în partea de est a globului


Secțiile de vot organizate în jumătatea estică a globului s-au închis deja pentru astăzi, cele mai multe dintre ele, sau urmează să se închidă în curând.

Din păcate, pentru o primă zi, constatăm că interesul n-a fost foarte mare.

De pildă, în Australia au votat doar 143 de români din cei peste 18.000 înscriși pe liste, în Nouă Zeelandă 19, din puțin peste 1000, în Japonia 62, în Coreea de sud 19, și in China, inclusiv Hong Kong, doar 29.

Prezența la vot în diaspora, ora 18:30

Peste 45.000 de români au votat în diaspora până la ora 18:30


46.658 de români au votat în diaspora vineri, până la ora 18:30, conform informațiilor în timp real publicate pe site-ul Biroului Electoral Central.

Primul loc la nivelul Uniunii Europene este ocupat tot de Italia, unde 8.374 de români au votat în cele 142 de secții deschise pe teritoriul țării. 

La ora 19.00 se vor deschide și primele secții de vot din Statele Unite și Canada.

Puteți verifica prezența la vot în timp real în partea de jos a știrii.

Mihai Șora a votat în Italia

Mihai Șora a votat în orașul Florența din Italia


Filosoful a votat la secția de votare numărul 360 din Florența și a îndemnat oamenii să meargă la vot, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.

Prezenţa în timp real

Prezența la vot în diaspora, ora 16:30

Peste 30.000 de români au votat în diaspora până la ora 16:30


Conform informațiilor în timp real furnizate de bec.ro, până la ora 16:30 au votat 33.476 de români.

Cea mai mare prezență la vot a fost înregistrată în Italia, unde au votat momentan 6.045 de persoane. 

Pe locul doi se situează Marea Britanie, unde au votat 5.007 persoane, urmată de Germania, cu 4.569 persoane și Spania, cu 4.359 de români.

Acestora li se adaugă aproximativ 25.189 români care au votat prin corespondență.

O secţie de votare din Germania nu a putut fi deschisă vineri

O secţie de votare din Germania nu a putut fi deschisă vineri


O secţie de votare din Germania nu a putut fi deschisă vineri, în prima zi a scrutinului prezidenţial în diaspora, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-un comunicat transmis Agerpres.

"Din cauza unor elemente obiective, independente de MAE, secţia de votare numărul 194 din Herne (Germania) nu a putut fi deschisă astăzi, în pofida tuturor eforturilor de remediere a situaţiei întreprinse atât de Ambasada României la Berlin, cât şi de Consulatul General al României la Bonn", precizează MAE.

Cetăţenii români din regiune au fost informaţi, pe multiple canale, de către Ambasada României la Berlin şi Consulatul General al României la Bonn, cu privire la această situaţie şi la opţiunile alternative. Secţia îşi va desfăşura în mod normal activitatea în timpul zilelor de sâmbătă şi duminică, conform orarului stabilit prin lege, mai arată MAE.

O secţie de votare din Germania nu a putut fi deschisă

Alegeri prezidențiale 2019. Aproape 20.000 de persoane au votat în diaspora


Aproape 20.000 de persoane au votat pe listele suplimentare de vot, în străinătate.

La ora 14:00 s-au deschis urnele și la Bruxelles, unde cetățenii români s-au așezat la coadă înainte de deschiderea urnelor pentru a vota la alegerile prezidențiale.

Alegeri prezidențiale 2019. Peste 10.000 de români au votat până la ora 13:30

Alegeri prezidențiale 2019. Peste 10.000 de români au votat până la ora 13:30


În Australia și Nouă Zeelandă, acolo unde a început votul pentru alegerile prezidențiale, prima zi de votare s-a încheiat deja pentru că acolo e trecut de ora 21. Pare că românii nu au fost foarte interesați să își exprime opțiunile având în vedere că în această prima zi, în Australia au votat doar 143 de oameni, iar în Nouă Zeelandă, 19, conform cifrelor furnizate în timp real de Biroul Electoral Central. Până la această ora, în toată lumea au votat puțin peste 10.000 de români.

Cei mai mulți români au votat până acum în Republica Moldova unde peste 1.700 de conaționali s-au prezentat la urne. Prezența este de așteptat să crească în următoarele ore pentru că de-acum încep să se deschidă secțiile în restul Europei, în țări precum Italia, Spania sau Germania unde trăiesc comunități importante de români.

Va reamintim, urnele peste hotare se deschid astăzi la ora 12, ora locală, și se vor închide la ora 21. Procesul electoral se va desfășura și mâine și poimâine, între orele 7 și 21. Este de așteptat astfel că toți românii care vor să voteze să o poată face în condiții bune fără să mai fie nevoiți să stea la cozi imense precum în trecut.

Ora 13:00. Republica Moldova, fruntașă la votul în diaspora

Prezența la vot în diaspora, ora 13:00. Pe listele suplimentare au votat, în diaspora, 831 de alegători

Până la ora 13, în diaspora au votat 2.773 de persoane, conform bec.ro. Cel mai mare număr de alegători s-a înregistrat, de această dată, în Chișinău, Repulica Moldova (131 de persoane).


Prezența la vot în diaspora, ora 12:00

Prezența la vot în diaspora, ora 12:00. Pe listele suplimentare au votat, în diaspora, 831 de alegători

Până la ora 12, în diaspora au votat 831 de persoane. Cel mai mare număr de votanți s-a înregistrat tot în Afganistan, în Kabul și Kandahar (câte 83 de alegători), urmat de Dubai, în Emiratele Arabe Unite (75).

Prezența la vot în diaspora, ora 11:00

Prezența la vot în diaspora, ora 11:00. Pe listele suplimentare au votat, în diaspora, 531 de alegători

Până la ora 11:00, ora României, 531 de persoane au votat pe listele suplimentare în diaspora. Totodată, pe listele de corespondență s-au înscris 25.189 de votanți.

Cel mai mare număr de votanți în diaspora s-a înregistrat la Kabul, în Afganistan, unde 71 de români și-au exercitat dreptul de vot, urmat de Kandahar, tot în Afganistan (63 de votanți).

S-au deschis secțiile de vot și în Afganistan și India.

S-a închis prima zi a votării la secția din Auckland, Noua Zeelandă

Prima zi de vot în Noua Zeelandă s-a încheiat

La ora 10.00, ora României, s-a închis prima zi a votării la secția din Auckland, Noua Zeelandă.

La secţiile de votare din afara României, organizate pentru alegerile prezidenţiale, au votat vineri, până la 07:00 ora României, 130 de alegători. 

Aceştia şi-au exprimat dreptul de vot la secţii de votare din Noua Zeelandă, Australia, Japonia, Coreea de Sud, Filipine, China, Malaezia şi Singapore.

Prima secție de votare s-a deschis în Noua Zeelandă

Prima secție de votare s-a deschis în Noua Zeelandă

Prima secție de votare din străinătate care și-a deschis porțile pentru alegătorii români se află în Noua Zeelandă, în orașul Auckland.

Secția de votare din Noua Zeelandă s-a deschis în noaptea de joi spre vineri, la 1:00, ora României, (12:00, vineri, ora din Auckland).

Următoarele secții de votare care s-au deschis pentru alegătorii români sunt cele din Australia. Românii din Australia pot vota viitorul președinte în șase secții de votare, amplasate în cadrul Ambasadei României din Canberra, în Consulatul General din Sidney, în Biroul Consular din Melbourne și în orașele Adelaide, Perth și Brisbane.

Primele secții de votare care s-au deschis în Australia sunt cele din Sidney, Canberra și Melbourne (3:00, vineri, ora României), urmate de cele din Adelaide (3:30, vineri, ora României), Brisbane (4:00, vineri, ora României) și Perth (6:00, vineri, ora României).

A treia țară în care românii din diaspora pot vota în primul tur al alegerilor prezidențiale este Japonia, unde există o singură secție de votare, la Ambasada României din Tokyo (05:00, vineri, ora României).

Votul începe în noaptea de joi spre vineri

În câteva ore încep alegerile prezidenţiale. Românii din Noua Zeelandă sunt primii care vor putea să-şi aleagă preşedintele, la ora 01:00, ora României. 

Reprezentant MAE: Riscurile scrutinului din diaspora

Reprezentant MAE: Riscurile scrutinului din diaspora

Extenuarea personalului, eventualitatea unui număr prea mic de membri astfel încât biroul de votare să nu fie deschis sau problemele tehnice sunt câteva dintre vulnerabilităţile scrutinului la prezidenţiale din diaspora, a declarat joi Iulian Ivan, reprezentant cu însărcinări speciale pentru procese electorale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), citat de Agerpres.

În birourile din diaspora, o parte din membrii secţiilor de votare nu sunt acreditaţi pentru a îndeplini funcţia de operatori de calculator, fiind în imposibilitatea de a utiliza tabletele necesare la scrutin, a afirmat reprezentantul MAE.

De asemenea, a spus reprezentantul MAE, există „riscul ca unii membri, cu precădere cei desemnaţi de formaţiunile politice, să nu se prezinte sau să nu îşi îndeplinească atribuţiile sau să părăsească biroul de votare în timpul procesului electoral”.

Mai există, în locurile cu personal redus, „riscul neîntrunirii, la momentul deschiderii secţiilor de votare sau la orice moment, a numărului de membri necesari pentru funcţionarea acestora”.

În cazul în care fluxul celor care votează nu va fi constant pe perioada celor trei zile, există posibilitatea de a se crea cozi ce ar duce la epuizarea fizică a personalului, cu atât mai mult în secţiile ce au şi atribuţii specifice pentru votul prin corespondenţă.

Ivan a spus că, în acest moment, 95 de secţii de votare au şi calitatea de birou electoral pentru votul prin corespondenţă.

Reprezentantul MAE a evocat şi eventuale disfuncţionalităţi tehnice.

Potrivit lui Ivan, din Centrala MAE vor fi trimişi 91 de diplomaţi pentru a face parte din birourile din străinătate.

Secțiile de votare deschise în străinătate

Secțiile de votare deschise în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe organizează 835 de secții de votare în străinătate la alegerile prezidențiale 2019.

La alegerile europarlamentare din 2019 numărul secţiilor din străinătate a fost de 441, în numeroase țări înregistrându-se aglomeraţie la secţiile de vot.

În țările din spațiul Uniunii Europene vor fi organizate 639 de secții de votare, potrivit sursei citate.

  • Votul în Uniunea Europeană

Cele mai multe secții de votare pentru români au fost amplasate în Spania (143) și Italia (142).

Românii din capitala Spaniei, Madrid, vor putea vota în nouă secții amenajate pentru scrutinul prezidențial, în cadrul Ambasadei, Consulatului și Institutului Cultural Român. În restul orașelor, secțiile de vot au fost amplasate în școli, centre culturale sau hoteluri.

În Italia, cinci secții de votare au fost amplasate în Roma și Torino, trei în Milano și două în Padova, Bari, Catania și Verona. În alte 121 de orașe în care trăiesc români va fi amplasată o singură secție de votare.

În Germania, AEP a anunțat că vor fi amplasate 79 de secții de vot, dintre care câte șase în München și în Nürnberg, patru în Stuttgart, trei în Berlin și câte două în Bonn, în Ulm, în Karlsruhe și în Offenbach am Main.

Românii din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord vor putea vota în 72 de secții, dintre care 18 sunt în Londra și două în Luton, Bristol, Swindon, Plymouth, Manchester, Leeds, Northampton, Birmingham, Coventry, Edinburgh și Glasgow.

În Franța vor exista 50 de secții de votare pentru români, cinci dintre acestea fiind în Paris și trei în Marsilia.

Românii din Republica Moldova vor putea vota în 37 de secții, dintre care 12 vor fi în Chișinău.

  • Votul în SUA și Canada

Românii din Statele Unite vor putea vota în cadrul a 38 de secții amplasate pe teritoriul țării. Trei secții vor fi amplasate în Chicago, două în New York și una în cadrul Ambasadei României de la Washington.

În Canada vor fi amplasate 11 secții de votare, dintre care două în Toronto și Montreal și una la Ambasada României din Ottawa.

De asemenea, în America de Sud vor fi amplasate secții de votare în șapte țări: Columbia, Venezuela, Peru, Brazilia, Chile, Argentina și Uruguay.

Secțiile de votare anunțate de AEP vor fi amplasate în ambasade, consulate, școli, hoteluri, centre culturale și de business, teatre sau camere de comerț. De asemenea, românii din Afganistan vor putea vota în cadrul bazei militare NATO din Kabul.

Va fi organizată, în premieră, o secție de votare și în Mali, pentru a permite militarilor români care participă la misiunile din cadrul operațiunii Multidimensionale Integrate a ONU de Stabilizare în Republica Mali să își exercite dreptul de vot.

Harta tuturor secțiilor de votare din străinătate poate fi consultată aici.

Programul secţiilor de votare din diaspora

Programul secţiilor de votare din diaspora

  • Vineri, 8 noiembrie - între ora locală 12,00 şi ora locală 21,00
  • Sâmbătă, 9 noiembrie - între ora locală 7,00 şi ora locală 21,00
  • Duminică, 10 noiembrie - între ora locală 7,00 şi ora locală 21,00.

Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând, în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot, pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora locală 23.59, precizează MAE.

Tot ce trebuie să știi despre votul în străinătate

Tot ce trebuie să știi despre votul în străinătate

  • Cine poate vota în străinătate?

Cetățenii români pot vota în una din secțiile amplasate în străinătate indiferent dacă sunt rezidenți, domiciliați sau turiști,

  • Cu ce acte de identitate puteți vota?

Cetățenii români pot vota cu cartea de identitate, pașaportul (diplomativ, de serviciu, simplu) sau cu carnetul de serviciu militar.

  • Unde votați dacă nu v-ați înregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro?

Puteți vota la orice secţie de votare, fiind înscrişi în listele electorale suplimentare.

  • Doar 80.000 de români din străinătate s-au înregistrat ca să voteze

Potrivit Autorității Electorale Permanente, aproape 80.000 de români din diaspora s-au înregistrat pentru a-și exprima votul la alegerile prezidențiale 2019, care se vor desfășura în două scrutinuri, primul pe 10 noiembrie, al doilea pe 24 noiembrie.

Dintre cei aproximativ 80.000 români înscriși, 38.944 de români s-au înregistrat pentru a vota la secţiile din străinătate, în timp ce 41.003 au optat pentru votul prin corespondenţă.

  • Votul prin corespondență

La alegerile prezidențiale 2019, poate vota prin corespondență orice cetățean român cu drept de vot care are domiciliul sau reședința legal stabilite în străinătate și care s-a înscris în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență.

Alegătorii care s-au înscris pentru a vota prin corespondență pe site-ul www.votstrainatate.ro vor primi prin intermediul companiei naționale Poșta Română documentele necesare exercitării dreptului de vot prin corespondență.

Cei care vor vota astfel sunt sfătuiți să parcurgă, pas cu pas, instrucțiunile primite înainte de a-și exprima opțiunea de vot.

Alegătorii din străinătate sunt anunțați că vor fi informați prin SMS și/sau prin e-mail cu privire la statusul plicului exterior expediat și cu privire la înregistrarea acestuia la biroul electoral competent sau la misiunea diplomatică și cu privire la înregistrarea acestuia la biroul electoral competent.

Pe site-ul mae.ro, există un ghid al alegătorului prin corespondență, care poate fi consultat aici.

Românii care au optat pentru votul prin corespondență trebuie să expedieze plicurile sigilate cu voturile prin corespondență astfel încât acestea să sosească la birourile electorale pentru votul prin corespondență până data de 7 noiembrie 2019, ora 24:00 (pentru TURUL 1), respectiv 21 noiembrie 2019, ora 24:00 (pentru TURUL 2).

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Cine sunt primii români așteptați la urne pentru alegerea președintelui. Votul începe în această noapte
Cine sunt primii români așteptați la urne pentru alegerea președintelui. Votul începe în această noapte

În câteva ore încep alegerile prezidenţiale. Românii din Noua Zeelandă sunt primii care vor putea să-şi aleagă preşedintele, la ora 01:00, ora României. 

Ghidul alegerilor prezidenţiale 2019. Tot ce trebuie să știi despre votul în străinătate
Ghidul alegerilor prezidenţiale 2019. Tot ce trebuie să știi despre votul în străinătate

Primul tur de scrutin al alegerilor prezideniale 2019 este programat pe 10 noiembrie în România, în timp ce alegătorii din străinătate au la dispoziție trei zile - 8, 9 și 10 noiembrie - pentru a-și exprima opțiunea.

Alegeri Prezidențiale 2019. Unde, cum şi când votează românii din afara ţării
Alegeri Prezidențiale 2019. Unde, cum şi când votează românii din afara ţării

Prima secție de votare din străinătate care își va deschide porțile pentru alegătorii români se află în Noua Zeelandă, în orașul Auckland.

Cine sunt primii români așteptați la urne pentru alegerea președintelui. Votul începe în această noapte
Cine sunt primii români așteptați la urne pentru alegerea președintelui. Votul începe în această noapte

În câteva ore încep alegerile prezidenţiale. Românii din Noua Zeelandă sunt primii care vor putea să-şi aleagă preşedintele, la ora 01:00, ora României. 

Ghidul alegerilor prezidenţiale 2019. Tot ce trebuie să știi despre votul în străinătate
Ghidul alegerilor prezidenţiale 2019. Tot ce trebuie să știi despre votul în străinătate

Primul tur de scrutin al alegerilor prezideniale 2019 este programat pe 10 noiembrie în România, în timp ce alegătorii din străinătate au la dispoziție trei zile - 8, 9 și 10 noiembrie - pentru a-și exprima opțiunea.

Alegeri Prezidențiale 2019. Unde, cum şi când votează românii din afara ţării
Alegeri Prezidențiale 2019. Unde, cum şi când votează românii din afara ţării

Prima secție de votare din străinătate care își va deschide porțile pentru alegătorii români se află în Noua Zeelandă, în orașul Auckland.

Recomandări
La 18 ani, doctorand la Cambridge și inventator al educației prin jocuri online. Povestea unui tânăr special din Baia Mare
La 18 ani, doctorand la Cambridge și inventator al educației prin jocuri online. Povestea unui tânăr special din Baia Mare

Baia Mare are un tânăr special, cu o minte sclipitoare. La 15 ani a promovat bacalaureatul la Cambridge, iar acum, la 18 ani, își pregătește doctoratul tot la Cambridge.

Eleonora Roșca s-a întors în România pentru a aduce vindecarea prin muzicoterapie. Cum a reușit
Eleonora Roșca s-a întors în România pentru a aduce vindecarea prin muzicoterapie. Cum a reușit

Eleonora Roșca s-a întors în România pentru a aduce vindecarea prin muzicoterapie. Cum a reușit să introducă această metodă inovatoare în comunitatea locală  

Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”
Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.