„Căpcăunul” și o femeie most wanted, printre persoanele aduse în țară. Pedepsele mari primite

62594285

Şapte persoane date în urmărire internaţională au fost aduse în ţară de poliţişti.

Printre acestea se află o femeie de 47 de ani din Gorj, urmărită internaţional din categoria most wanted şi care are o condamnare la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism.

De asemenea, a fost adus în ţară şi un bărbat de 44 de ani din Iaşi, supranumit „Căpcăunul”, care are de ispăşit o condamnare de 12 ani de închisoare pentru mai multe infracţiuni, printre care trafic de migranţi, trafic de persoane şi contrabandă.

Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat, miercuri, că în primele zile din această săptămână au fost aduse în ţară şapte persoane pe numele cărora fuseseră emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă.

Marian Plugaru Chirilă a fost adus din Franţa

Astfel, la data de 29 decembrie, a fost adus în ţară un bărbat, de 44 de ani, din Iaşi, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de migranţi, trafic de persoane, contrabandă, instigare la furt calificat şi favorizarea făptuitorului. Este vorba despre Marian Plugaru Chirilă, poreclit „Căpcăunul”. El are tatuat pe zona abdominală cuvintele „Long vehicul”, iar pe scalp deasupra urechii stângi, CNP-ul propriu.

Acesta a fost adus din Franţa, având emis pe numele său, de către Tribunalul Iaşi, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 12 ani.

Femeia din Gorj a fost adusă din Marea Britanie

De asemenea, la data de 30 decembrie, a fost adusă în ţară o femeie, de 47 de ani, din Gorj, urmărită internaţional din categoria most wanted, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi constituire a unui grup infracţional organizat. Aceasta a fost adusă din Marea Britanie, având emis pe numele său, de către Tribunalul Gorj, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 15 ani şi 8 luni.

Alţi suspecţi au fost aduşi din Germania, Spania şi Italia

Poliţiştii au mai adus în ţară un bărbat de 31 de ani, din Ialomiţa, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier şi regimul fiscal. Acesta a fost adus din Germania, având emis pe numele său, de către Judecătoria Constanţa, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani, o lună şi 20 de zile.

De asemenea, un alt bărbat capturat are 26 de ani şi este Argeş, fiind dat în urmărire internaţională pentru infracţiuni rutiere. El a fost adus din Spania, având emis pe numele său, de către Judecătoria Constanţa, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an.

Totodată, o altă femeie din judeţul Gorj, de 32 de ani, urmărită internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane şi constituire a unui grup infracţional organizat, a fost adusă din Marea Britanie. Pe numele său era emis un mandat executare a pedepsei cu închisoarea de 15 ani şi 8 luni.

Toţi suspecţii au fost duşi în unităţi de detenţie

Poliţiştii au adus în ţară şi două persoane pe numele cărora fuseseră emise mandate de arestare preventivă. Este vorba de un bărbat de 29 de ani, din Olt, urmărit internaţional pentru proxenetism şi adus din Italia şi de un bărbat de 23 de ani, din Iaşi, urmărit internaţional pentru trafic de droguri şi adus din Spania.

Persoanele aduse în ţară au fost duse în unităţi de detenţie, în vederea executării mandatelor.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62602995
Fenomen spectaculos, surprins în Delta Dunării. Pescarii au rămas surprinși

Fenomen spectaculos, surprins în Delta Dunării. Peștele autohton a intrat la iernat, din cauza temperaturii scăzute a apei.

62602855
Cete de urși, spectacol pe străzile din Comănești. Mii de oameni au ieșit să vadă festivalul datinilor de iarnă

Sărbătoare pe străzile din Comănești, județul Bacău. După ce au colindat prin toată ţara, cetele de urşi s-au întors acasă pentru festivalul datinilor.

62602854
Pârtiile deschise în România. „La condițiile de până acum, că am stat și în tricou, e foarte OK”

Sezonul de iarnă începe treptat în stațiunile montane din România. Primele pârtii pentru începători s-au deschis la Brașov, iar, în alte zone, investițiile în zăpadă artificială atrag turiștii.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.