„Când crezi că le-ai văzut pe toate”. Un bărbat a mers cu bicicleta în Bucegi, prin viscol, dar a rămas blocat la 1.800 metri

×
Publicitate

Un bărbat care a urcat cu bicicleta pe munte, în Bucegi, în condiţii de viscol, a fost salvat în urma unei intervenţii a Salvamont Sinaia.

Turistul, care a reuşit să ajungă la altitudinea de 1.800 de metri, a ignorat toate avertismentele care anunţau că în golul alpin este viscol puternic. El şi bicicleta au fost coborâţi până la cota 1400, de unde a putut coborî în staţiunea Sinaia cu telecabina.

”Persoană blocată în viscol în zona Blana, a găsit adăpost. Ajunsă acolo în mod iresponsabil pe vreme extrem de rea. Avertizările s-au adeverit, sus e urgie. Cum a ajuns?! Pe… bicicletă!! Vorba cuiva: când crezi că le-ai văzut pe toate…”, au scris, marţi, salvatorii montani din Sinaia, pe Facebook.

Şeful Salvamont Sinaia, Ada Sârbu, a declarat pentru News.ro că este vorba despre un bărbat care a urcat singur cu bicicleta şi care nu ar mai fi putut coborî fără ajutor de la altitudinea de aproximativ 1.800 de metri.

El şi bicicleta lui, bine echipată, au fost preluaţi de echipajul Salvamont şi coborâţi până la Cota 1400 din Bucegi, de unde se ajunge în staţiune cu telecabina sau telegondola.

”A fost un drum relativ scurt, dar foarte intens, pentru că sus, pe munte, în golul alpin este viscol foarte puternic”, a afirmat Ada Sârbu, precizând că bărbatul nu a avut nevoie de ajutor medical.

Articol recomandat de sport.ro
Reacția lui Neymar după ce a fost acuzat că și-a înșelat partenera cu fosta lui Vinicius
Reacția lui Neymar după ce a fost acuzat că și-a înșelat partenera cu fosta lui Vinicius
Citește și...
62489479
Descoperire de 7 milioane de lei în Constanţa. Ce au găsit inspectorii vamali într-un container sosit din China
Inspectorii vamali din cadrul Biroului de Frontieră Constanţa au reţinut bunuri în valoare de aproximativ 7 milioane de lei, susceptibile de a fi contrafăcute, conform unui comunicat de presă al Autorităţii Vamale Române.
62483434
Custodele Coroanei, mesaj de Crăciun: Am încredere în naţiunea noastră şi în puterea ei de a merge mai departe
Societatea civilă românească a dovedit forţă şi curaj şi este de admirat pentru etica şi valorile ei - se arată în mesajul adresat românilor de Custodele Coroanei române, Majestatea Sa Margareta, cu ocazia Crăciunului.
62507510
Iarna pune stăpânire pe România. Mai multe mașini au derapat din cauza gheții. Viscolul poate atinge chiar și 110 km/h
În Ajun de Crăciun, iarna pune stăpânire pe România. La munte e cod portocaliu de viscol și ninsori abundente, iar județele din exteriorul arcului carpatic sunt sub cod galben care se menține până a doua zi de Crăciun.