Vremea se schimbă radical de la o zi la alta. Vor fi 19 grade, apoi vin ninsori

62495827

Meteorologii prognozează, pentru următoarele trei zile, o vreme frumoasă, cu temperaturi maxime întimpul zilei ce pot ajunge până la 19 grade.

 

De joi până duminică inclusiv, vremea se răceşte semnificativ, iar în majoritatea regiunilor va ploua, va fi lapoviţă sau va ninge, în condiţiile în care valorile termice vor varia de la o zi la alta.

În cursul zilei de luni şi al nopţii de luni spre marţi, valorile termice diurne se vor situa în jurul celor specifice datei în regiunile intracarpatice şi uşor peste acestea în rest. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi noaptea în nordul şi nord-vestul teritoriului, unde pe arii restrânse va ploua slab.

În Maramureş, nordul Crişanei şi al Moldovei va fi lapoviţă şi va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, în special la altitudini mari, cu viteze de 70...80 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 6 şi 15 grade, iar cele minime între -7 şi 4 grade. Local, dimineaţa şi pe arii restrânse noaptea va fi ceaţă în zonele joase de relief.

La Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil şi cu probabilitate mare de ceaţă dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă va fi de 11...12 grade şi cea minimă de -3...-1 grad.

De marţi şi până miercuri dimineaţă, temperaturile se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei în cea mai mare parte a ţării, cu maxime de până la 15 grade şi minime de -3 grade în estul Transilvaniei şi 10 grade pe litoral şi în sudul Banatului.

Cerul va avea înnorări temporare şi mai ales seara şi noaptea vor fi precipitaţii slabe. Acestea vor fi mai ales sub formă de ploaie în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania, Oltenia şi Moldova şi izolat în Muntenia.

În zonele montane vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la altitudini mari la munte, iar îndeosebi în a doua parte a intervalului local şi în vestul, nordul şi estul ţării, cu viteze în general de 45...60 km/h.

Pe arii restrânse va fi ceaţă, mai ales dimineaţa. În Capitală, vremea se va menţine predominant frumoasă, iar valorile termice se vor situa uşor peste cele specifice datei. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 12...13 grade, iar cea minimă de 1...3 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.

În cursul zilei de miercuri şi până joi dimineaţă, temperaturile vor fi peste cele specifice datei în centru, sud şi estul ţării şi vor scădea semnificativ în vest şi nord- vest. Cerul se va înnora treptat, iar aria precipitaţiilor se va extinde dinspre vest şi va cuprinde treptat toată ţara.

Ziua vor fi mai ales ploi, iar seara şi noaptea se vor semnala şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, mai ales în nord, centru şi vest. La munte vor predomina ninsorile. Izolat, se vor acumula cantităţi însemnate de apă. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, dar cu viteze mai mari la munte.

Temperaturile maxime se vor situa în general între 7 şi 19 grade, iar cele minime între -2 şi 9 grade. În prima parte a zilei de miercuri, izolat vor fi condiţii de ceaţă. La Bucureşti, valorile termice vor fi cu mult mai ridicate decât cele caracteristice datei.

Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, când probabilitatea de ploaie va fi ridicată. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 17...18 grade, iar cea minimă de 6...7 grade.

De joi, se face frig

Începând de joi dimineaţă, temperaturile vor scădea semnificativ şi în centrul, sudul şi estul ţării, astfel că la nivelul întregii ţări vremea va deveni normală termic pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare, iar în cursul zilei vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, local în sudul şi estul ţării şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare pe arii restrânse în centru.

În noaptea de joi spre vineri, local în vest şi izolat în centru vor fi lapoviţă şi ninsoare. La munte, pe arii restrânse va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zonele montane, în sud-vest şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor situa între 0 şi 13 grade, iar cele minime între -5 şi 4 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, până spre - 10 grade.

La Bucureşti, valorile termice vor scădea semnificativ, astfel că vremea va deveni normală termic. Cerul va avea înnorări în cursul zilei de joi, când vor fi condiţii de ploaie, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi de 7...8 grade şi cea minimă de -2...-1 grad.

Vineri, sâmbătă şi duminică, atât în ţară, cât şi la Bucureşti, regimul termic va avea variaţii de la o zi la alta, iar probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată în toată ţara, mai ales în prima jumătate a intervalului, potrivit meteorologui de serviciu Raul Ilea.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Operațiunea „Școala” în Iași. Percheziții de amploare la traficanții care le vând droguri elevilor

O operațiune de amploare a procurorilor DIICOT a avut loc în Iași pentru prinderea unor traficanți de droguri bănuiți că au vândut stupefiante copiilor și adolescenților din oraș.

O bătrână de 85 de ani a pierdut tot ce avea în prag de sărbători. Un incendiu violent i-a mistuit casa

O bătrână de 85 de ani din județul Bacău are nevoie disperată de ajutor, după ce, în prag de iarnă, a rămas fără casă. Un incendiu pornit de la coşul de fum i-a distrus gospodăria. Doar norocul a făcut ca biata femeie să scape viață.  

Reacția oficială a României după ce premierul din Kosovo a amenințat că va face presiuni ca FIFA și UEFA să ne sancționeze

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a calificat ca "inacceptabil" modul în care premierul din Kosovo, Albin Kurti, a reacţionat după ce echipa de fotbal a ţării sale a părăsit terenul la meciul cu naţionala României de la Bucureşti.

Recomandări
Reacția lui Nicuşor Dan la dezvăluirile despre Lucian Pahonțu: „SPP nu e un serviciu secret”

Nicuşor Dan respinge acuzaţiile prezentate în mass-media despre Lucian Pahonţu, menţionând că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989 sau ulterior.

Veste bună în plină criză energetică: un reactor de la Cernavodă ar putea fi repornit „în 2-3 săptămâni”

Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că riscul ca activitatea unor mari consumatori industriali să fie afectată din cauza crizei de energie electrică a trecut. 

La cât a ajuns bilanțul victimelor după viiturile devastatoare din Nepal. Prăbușirea unui ghețar ar fi declanșat inundațiile

Poliţia din Nepal a anunţat că bilanţul deceselor în urma viiturii din nordul Nepalului a crescut la 469.