Vagonul unui marfar s-a dezmembrat în mers, în Vâlcea. Piesa căzută pe șine a provocat deraierea locomotivei

×
Codul embed a fost copiat

Incident după incident pe calea ferată din România. De această dată, vagonul unui marfar s-a dezmembrat în mers, în județul Vâlcea, iar piesa desprinsă și căzută pe șine a provocat deraierea locomotivei care împingea garnitura.

Pagubele sunt doar de ordin material, însă în zonă s-au scurs două tone de motorină.

Trenul, compus din 25 de vagoane încărcate cu cărbune, a plecat de la Berbești, Vâlcea, și urma să ajungă lângă Băbeni, în curtea Complexului Energetic Oltenia.

La kilometrul 22, locomotiva din spate a trenului a deraiat. Pur și simplu, o piesă a căzut, în mers, din angrenaj. Rezervorul de combustibil al locomotivei s-a spart și circa două tone de motorină s-au scurs pe sol. Specialiștii au constatat că șuruburile unui tampon au cedat, iar piesa căzută pe sine a provocat deraierea.

Laurențiu Dumitru, directorul Agenției de Investigare Feroviară Română: „Chestiunea care a fost identificată acolo a fost căderea unei piese de la un vagon care a produs acea deraiere de osie."

Daniel Duță, responsabil regional CFR Marfă: „S-au rupt niște șuruburi efectiv, s-au forfecat. Se poate intâmpla oricând, fieru-i fier!"

Vagonul, cu o vechime de peste 20 de ani, a fost reparat ultima oară în 2021 și era programat pentru o nouă operațiune de mentenanță în 2027. Potrivit regulilor CFR, ar fi trebuit verificat de un revizor tehnic, înainte să plece la drum.

Daniel Apostolache, director general CFR Marfă: „Am dispus o anchetă internă imediat să vedem dacă tamponul era asigurat conform instrucțiunilor în vigoare sau a fost o eroare umană a salariatului care a revizuit trenul."

Liderii sindicatelor din transportul feroviar spun însă că oamenii nu pot suplini lipsa de investiții în material rulant și cale ferată. La noi, situația este dezastruoasă, inclusiv la trenurile de călători. Potrivit reprezentanților CFR Călători, 80 la sută din cele 400 de locomotive ale companiei, circulă fără revizie capitală.

Rodrigo Maxim, Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari: „Am ajuns la limita siguranței circulației. Hai să începem din anul 2023 să dăm 51 la suta la transportul feroviar. Că am văzut că autostrazi oricum nu avem!"

Acest incident, din fericire fără victime, vine după tragedia petrecuta săptămâna trecută, în gara din Galați. O femeie de 53 de ani și-a pierdut viața, după ce o locomotivă a intrat cu viteză într-un vagon. Alte trei persoane au fost rănite. 

Citește și...
Granița luată cu asalt de români, joi dimineață. Traficul este de 25 de ori mai mare față de o zi normală. FOTO
Granița luată cu asalt de români, joi dimineață. Traficul este de 25 de ori mai mare față de o zi normală. FOTO

Mulți români își petrec minivacanța în străinătate, astfel că vămile s-au aglomerat joi dimineață. În unele puncte de trecere a frontierei, timpii de așteptare ajung și la câteva ore.

Sărmăluțe în formă de croissant pentru Macron. Un chef din România se află în ”echipa de gătit” a summit-ului din R. Moldova
Sărmăluțe în formă de croissant pentru Macron. Un chef din România se află în ”echipa de gătit” a summit-ului din R. Moldova

Un chef din România, Alex Petricean, se află în echipa de la Castelul Mimi din Republica Moldova, care a pregătit bucate speciale pentru cei aproape 50 de lideri din Europa care participă la summit-ul Comunităţii Politice Europene.      

Noul regulament pentru parcări în sectorul 3. Locurile nenominale vor costa 5 lei pe oră
Noul regulament pentru parcări în sectorul 3. Locurile nenominale vor costa 5 lei pe oră

Consiliul Local Sector 3 a adus modificări Regulamentului privind gestionarea locurilor din parcările de reşedinţă, printr-un proiect de hotărâre în acest sens adoptat în şedinţa de luni.

Recomandări
Guvernul adoptă majorările salariale refuzate de profesori. Explicațiile premierului Nicolae Ciucă
Guvernul adoptă majorările salariale refuzate de profesori. Explicațiile premierului Nicolae Ciucă

Guvernul s-a reunit, astăzi, într-o şedinţă pe care premierul Nicilae Ciucă a numit-o extraordinară, pentru a aproba OUG care ar trebui să detensioneze situaţia din sistemul de învăţământ.

Ministrul de externe german: NATO nu poate accepta ca noi membri state aflate în mijlocul unui război
Ministrul de externe german: NATO nu poate accepta ca noi membri state aflate în mijlocul unui război

Porţile NATO rămân deschise pentru noi membri, însă o ţară nu se poate alătura Alianţei cât timp se află în mijlocul unui război, a declarat joi, la Oslo, ministrul de externe german Annalena Baerbock, potrivit Reuters.

Volodimir Zelenski, alături de Maia Sandu: Războiul cu Rusia se va termina când vom câștiga noi!
Volodimir Zelenski, alături de Maia Sandu: Războiul cu Rusia se va termina când vom câștiga noi!

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost primit, joi, de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în apropiere de Chișinău, la summitul Comunităţii Politice Europene (CPE).