Cum s-a produs accidentul de motocicletă din fața Parlamentului, în care un polițist și-a pierdut viața

×
Publicitate

Final dramatic pentru un tânăr subofițer de la Brigada Rutieră a Capitalei. În fața Palatului Parlamentului, bărbatul s-a izbit violent cu motocicleta de o mașină care circula regulamentar.

Totul sub privirile neputincioase ale unui coleg de serviciu care se afla în apropiere. De această dată, polițistul nu era în misiune, așa cum s-a întâmplat cu Bogdan Gigină, în urmă cu 5 ani.

Membru al echipei de motocicliști din Brigada de Poliție Rutieră a Capitalei, agentul Ionuț Negrilă era în timpul liber și se plimba cu motocicleta puternică pe care o cumpărase anul trecut.

"Când am ajuns, eram alături de colegul meu, am văzut o motocicletă, o mașină și o bicicletă. M-a șocat, sincer m-a șocat, mai ales când am văzut motorul, care era praf”.

Polițistul se apropia de un semafor când a pierdut controlul vehiculului pe două roți. Întreaga scenă care a durat câteva secunde a fost văzută de un coleg, care rămăsese ceva mai în spate.

Martorii oculari spun că subofițerul ar fi văzut cel puțin două manevre ce s-ar fi putut dovedi fatale: o dată când a accelerat, cu gândul probabil de a prinde verde și la următorul semafor, moment în care motocicleta s-a ridicat pe roata din spate și apoi când, speriat probabil, a acționat frâna, ceea ce a făcut ca bolidul să se ridice pe roata din față; suficient să piardă controlul și să intre într-o mașină ce intra regulamentar în intersecție pe culoarea verde a semaforului.

Polițistul avea 32 de ani și era logodit 

 

În urma impactului deosebit de violent, singurul care a avut de suferit a fost subofițerul. Deși purta echipament de protecție, corpul lui s-a zdrobit pur și simplu.

Zona teribilului accident a fost împânzită nu doar de colegii veniți să facă primele cercetări, ci și de motocicliști.

"E un frate de-al meu și îl și cunoșteam, pentru că venea des aici”.

"Mi-a părut rău, având în vedere că împărtășim aceeași pasiune”.

Agentul Ionuț Negrilă avea doar 32 de ani și era logodit.

"Nimeni nu își dorește să vadă așa ceva, pentru că e dureros, chiar e dureros să vezi așa ceva, e trist, îți dă o stare destul de... te face să te gândești de două ori...”.

În urma accidentului, motocicleta de 25.000 de euro a fost distrusă, iar mașina în care a intrat ar putea fi evaluată în categoria daună totală.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Noi detalii în cazul morții mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Soțul ei are calitate suspect

Au apărut date noi în ancheta morții mezzosopranei, Maria Macsim Nicoară, de la Opera din Iași.

Un copil de 3 ani și tatăl lui, morți după ce au fost loviți în timp ce fugeau din mașina în flăcări

Iadul s-a mutat pentru câteva secunde pe o șosea din Arad. Acolo, un copil nevinovat de numai 3 ani a murit împreună cu tatăl său într-un accident înfiorător.

Planurile urbanistice zonale au fost suspendate pentru un an în București. Nicușor Dan: ”Este un punct de cotitură”

După negocieri aprinse, planurile urbaniste zonale ale Capitalei au fost suspendate pentru un an, vineri seară de Consiliul General.

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.