Un elev din Iași a fost bătut de un profesor cu o curea. „Vizibil nervos, s-a năpustit asupra lui Alexandru”

62324827
BZI

Un elev de clasa a V-a, aflat în plasament familial, a fost bătut de un profesor de Tehnologia Informației (TIC) cu o curea.

Dascălul l-a bătut pe Alexandru, în vârstă de 11 ani, din cauza unei caricaturi despre care profesorul credea că îl descrie.

Pe 2 februarie, în urma unei ședințe cu părinții, directorul i-a spus asistentului maternal să-l primească în vizită pe profesorul Marian Curmei deoarece acesta își dorea să vorbească cu copilul.

După ce a fost primit în casă, profesorul a început să-l lovească pe Alexandru cu o curea. Asistentul maternal a informat imediat poliția, asistența socială, Inspectoratul Școlar Județean și primarul.

Jurnaliștii de la BZI au încercat să ia legătura atât cu profesorul, cât și cu directorul, fără succes însă.

Inspectorul general Luciana Antoci a transmis că i s-au adus la cunoștință cele întâmplat și urmează să primească informații oficiale de la reprezentanții școlii.

Primarul comunei a declarat că nu s-a luat nicio măsură.

„Mama băiețelului, adică asistentul maternal, a sesizat și poliția, am trimis și noi asistentul social după ce am auzit, însă nu s-a făcut nimic încă. Femeia chiar a fost chemată la școală și au încercat să o convingă să-și retragă plângerea de la poliție. Ea mai are în grijă doi copii și a povestit că nu i s-a mai întâmplat așa ceva”, a menționat Cristinel Albu, primarul comunei Țuțora.

Femeia care are grijă de Alexandru de când avea 11 luni a povestit toată întâmplarea.

„În jurul orei 14:00 am participat la ședința cu părinții. În cadrul acestei ședințe nu s-a spus nimic negativ la adresa lui Alexandru. În după-amiaza aceleași zile, în jurul orei 16:00 am fost sunată de diriginte și m-a întrebat dacă sunt de acord să îl primesc în vizită pe domnul profesor de T.I.C (Marian Curmei – n.r.) pentru că are de precizat ceva în legătură cu Alexandru.

L-am rugat pe diriginte ca tot ce are de discutat profesorul să discute la școală sau de ce nu mi s-a spus la ședința cu părinții. A spus apoi că e în folosul lui Alexandru și am acceptat. L-am întâmpinat pe profesor la poartă, era pentru prima oară când îl vedeam. Mi-ar fi plăcut să se prezinte, dar nu a făcut-o. Intrând în casă, vizibil nervos, s-a năpustit asupra lui Alexandru, care se afla în sufragerie, pe canapea.

Până să ajung eu în cameră, deja îl lovea. De față cu mine a scos cureaua de la pantaloni și a început să îl lovească. Am intervenit de urgență și i-am cerut explicații, întrebându-l dacă e normal așa ceva. Avea în telefon un desen în creion, cu un chip de om, alături de gura acestuia era desenat ceva, ca un morcov. A spus că acea caricatură a fost trimisă către direcție. Eu nu am înțeles legătura dintre desen și profesor, nu apărea nicăieri numele acestuia și nici nu semănau”, a precizat Maria Petrescu.

Ulterior, profesorul i-ar fi spus femeii că ar vrea să facă meditații cu elevul.

„A dezmințit ideea cu raportul la direcție, calmându-se. Eu i-am explicat, mai mult tremurând, că nu e bine să intri în casa unui om și să faci așa ceva. El a precizat că vrea să îl ajute pe Alex, să facă pregătire cu el, dar eu nu i-am cerut acest lucru. Din timpul discuțiilor am înțeles că e membru de partid și că se bazează pe susținere și sprijin politic.

El, fiind foarte calm, eu, gândindu-mă la toate câte a făcut, mi-a fost teamă și l-am lăsat să-i ofere o mână de ajutor lui Alex la teme. Am urmărit foarte atent ce se întâmpla. În jurul orei 18:45 a plecat, spunând că va veni și ziua următoare să facă meditații cu Alex. Nu i-am răspuns absolut nimic.

Rămasă cu copiii în casă, nu știam cum să procedez. Mi-a scris pe telefon și a spus că l-a certat nevasta, povestindu-i cele întâmplate. A doua zi, Alexandru a povestit colegilor totul, vizibil afectat văzându-l pe profesor în școală. Am anunțat DGASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – n.r.) și primarul. În dimineața zilei de 3 februarie 2023, profesorul a susținut în cancelarie, pe un ton amuzat, că i-a aplicat lui Alexandru o corecție golănească.

O învățătoare l-a întrebat ce înseamnă asta, iar el a subliniat ideea că i-a dat o corecție golănească prin care să-l aducă pe drumul cel bun și să devină băiat de treabă, că nu este nimic grav. Învățătoarea i-a spus că e foarte grav. Eu, ca mamă, știu că Alexandru are talent și este pasionat de desen, ori de câte ori are câteva momente libere face asta, nu mi s-a părut nimic obscen”, a menționat Maria Petrescu.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Comisia Europeană a aprobat consumul a patru specii de insecte. La ce trebuie să fie atenți consumatorii

Pentru mulți cercetători, insectele sunt hrana viitorului - au nevoie puține resurse pentru a crește și reprezintă o sursă incredibilă de proteine și vitamine.

Ipoteze în cazul obiectului misterios apărut deasupra României. Avioanele nu l-au reperat

Mai multe ipoteze sunt analizate după ce Ministerul Apărării a detectat un obiect misterios în zona de sud-est a țării, dar avioanele nu l-au reperat.

Cum se produc cutremurele. Harta seismică a României va fi redesenată după mișcările din Oltenia

Cutremurul major din Oltenia va redesena harta seismică a României.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.