Un bărbat din Suceava a murit după ce a așteptat să ajungă la el o ambulanță mai bine de 30 de minute

×
Publicitate

Caz dureros în judeţul Suceava, unde un bărbat a murit zilele trecute după un apel la 112 aşteptând să ajungă la el o ambulanţă.

La momentul primului apel niciun echipaj nu era însă disponibil. Toate maşinile de pe tura respectivă erau ocupate, spun reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Însă copiii pacientului, care tocmai şi-au înmormântat tatăl, vor acum să ceară socoteală autorităţilor.

Bărbatul de 68 de ani din comuna Pătrăuți a murit vineri în urma unei crize de inimă. Fiica sa povesteşte că tragedia s-a produs la amiază, la scurt timp după ce a sunat la 112.

Alina Dobrea, fiica bărbatului decedat: "Tata nu mai avea aer, se simţea foarte rău, nu avea aer şi am sunat ambulanța, le-am spus toată povestea şi i-am rugat frumos să nu o lungească foarte mult şi s-ar putea să moară şi a zis că nu au niciun echipaj".

În scurt timp starea bărbatului s-a înrăutăţit, iar familia a încercat să-l ducă cu maşina personală la spital. Numai că bolnavul nu a putut fi transportat la maşină şi a făcut o nouă criză care i-a fost fatală. Atunci, copiii au sunat iar la 112.

Alina Dobrea, fiica bărbatului decedat: "Am revenit şi am spus doamnă veniţi, veniţi, tatălui îi este foarte rău. Cel care este vinovat vrem să plătească ca alţi părinţi să nu moară".

La primul apel la 112, spun cei de la Ambulanţa Suceava, toate echipajele erau ocupate, cele mai multe cu solicitări, iar altele erau la dezinfecţie după transportul unor pacienţi cu coronavirus. La 30 de minute de la primul apel la Serviciul de Ambulanţă din Suceava s-a eliberat un echipaj care a plecat spre bărbat. A fost însă prea târziu şi, în ciuda manevrelor de resuscitare, nu i-au putut porni inima bărbatului.

Adrian Săraru, purtător de cuvânt al SAJ Suceava: "Din nefericire pentru acest caz de la Pătrăuți, la ora 10.45 nu aveam nici un echipaj disponibil pentru a merge în teren. Am căutat cel mai apropiat, să disponibilizăm un echipaj, dar toate erau trimise pe teren la intervenţii. La 11.11 când am revenit şi au cerut echipaj am găsit un echipaj disponibil şi l-am trimis şi a ajuns în 15 minute. În ziua aceea am avut foarte multe urgențe. Ne cerem scuze faţă de familie".

Copiii bărbatului vor să depună astăzi plângere la Serviciul de Ambulanță Suceava și la Direcția de Sănătate Publică Suceava.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62178376
Chitila, în alertă înaintea înmormântării unui lider interlop. Cine l-a asasinat pe Aly Sadoveanu

Este alertă în orașul Chitila, din Ilfov, unde a fost adus un lider interlop din clanul Sadoveanu, împușcat mortal în Statele Unite.

62178453
Schimbarea bruscă a vremii a provocat un accident pe DN 71 între București și Târgoviște

Iarna s-a întors în forţă în sudul țării, cu viscol şi ninsori. Meteorologii au emis o nouă avertizare de cod galben în Bucureşti şi 11 judeţe, până mâine.

62169781
PSD a depus moţiunea simplă ''O Românie în agonie cu Năsui la Economie''

Social-democraţii au depus miercuri, la Senat, moţiunea simplă împotriva ministrului Economiei, intitulată "O Românie în agonie cu Năsui la Economie".

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.