Tot mai mulți români care au gospodării au devenit crescători de animale, din cauza creșterii prețurilor la alimente

×
Publicitate

Scumpirile din ultimele luni i-au transformat pe tot mai mulți români care au gospodării în crescători de animale.

Ca să dea mai puțini bani pe mâncare, ei caută, astfel, să obțină mai ieftin carnea, laptele sau ouăle pentru consumul propriu. În prezent, peste 700 de mii de persoane sunt înregistrate ca mici crescători, în toată țara. Cu mâncarea procurată direct din curte, oamenii spun că fac economii de cel puțin câteva sute de lei în fiecare lună.

În comună ieșeana Erbiceni, Adrian și cei cinci frați ai s[i își trăiesc copilăria printre animale domestice, zece găini și o vacă. La începutul anului, părinţii, ambii zilieri, au mai cumpărat un cal și o căpriță, speriaţi de scumpirile la alimente.

Daniela Butnaru, mic crescător de animale: „Au crescut, la lactate, foarte mult prețurile, dar acum îl avem pe al nostru, nu trebuie să mai cumpărăm”.
Reporter: „Cu toate animalele pe care le aveţi în curte, tot ce luaţi de la ele, de la ouă, lapte, carne, vă asigura masa familiei zilnic?”
Daniela Butnaru: „Da, da, le asiguraă. Una e când ai tu și una e când le cumperi din magazin”.

În altă gospodărie, Mihai, consilier la primărie, crește un porc și 15 găini pentru ouă și pui. Înainte de explozia prețurilor nu avea atât de multe păsări.

Investiția este mică, spune Mihai.

Mihai Pastravanu, mic crescător de animale: „În magazin, e foarte scump. O găina face un ou pe zi, sunt și care fac două, dar luam la două zile 10-12 ouă. E mai bună și mai ieftină mâncarea crescută de noi, produsele noastre”.

Şi mulţi orăşeni care locuiesc la curte şi-au cumpărat păsări şi animale pentru consumul propriu, uneori spre nemulțumirea vecinilor.

Gabriel Ciobanu, director al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași: „Nu numai la sat este această tradiție, chiar și în oraș avem și reclamații de la diferiți cetățeni care spun că vecinul crește 20 de găini, crește porc”.

Câte animale sunt în gospodăriile românești, în total

Număr de animale în gospodării, la nivel național (ianuarie - aprilie 2022):

Bovine - 1.376.694
Suine (porci) - 1.368.025
Caprine - 1.395.323
Ovine - 9.976.124
Bubaline (bivoli) - 21.799

Sursă: ANSVSA

La nivel național, cei peste 700.000 de români înregistrați au aproape 1,4 milioane de vaci şi cam tot atâţia porci şi capre. Cele mai multe animale înregistrate în gospodării sunt oile, aproape zece milioane. În țară mai sunt și peste 20.000 de bivoli.

Principala explicație pentru numărul tot mai mare de animale din gospodării este scăderea puterii de cumpărare.

Ciprian Iftimoaiei, sociolog: „Inflația pe luna martie 2022, comparativ cu luna similară a anului trecut, a depășit 10 la sută și avem creșteri semnificative la bunuri alimentare, dacă ne uităm la carne, carnea de oaie, de vită, pește. De aceea, oamenii se orientează la producția în gospodăria proprie, e mai ieftină”.

O văcuţă poate fi cumpărată, în medie, cu 3.000 de lei, un porc poate fi 450 de lei, iar o oaie sau o căpriţă, 200 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62175767
Magazinele online care apelează la înșelătorii pot primi amenzi de până la 4% din cifra de afaceri

Amenzile pentru magazinele online, care în spatele reclamelor spectaculoase ascund înșelătorii, cresc până la 200.000 de lei.

62257505
Ce cred psihologii despre femeia din Timișoara care s-a aruncat de pe bloc cu cei doi copii. De ce ar fi ales să se sinucidă

O mamă de 33 de ani, din Timișoara, a îngrozit toată România cu un gest extrem, într-un moment al vieții ei în care urma să se căsătorească.

62257434
Ghidul ANAF 2022 pentru declararea veniturilor obținute din servicii de manichiură sau cosmetică

Personele fizice care obțin venituri în urma prestării activitățiilor de înfrumusețare sau întreținere coporală trebuie să completeze declarația unică până la data de 25 Mai 2022, potrivit Anaf.ro.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.