Țigările mentolate dispar de pe piața din România din 20 mai

tigari
Getty

Începând cu 20 mai 2020, țigările mentolate vor dispărea complet de pe piața din România, aceasta fiind una dintre măsurile prevăzute de Directiva Europeană a Tutunului, transpusă și în legislația din România.

Consumatorii de mentol vor mai găsi însă aroma în produsele care încălzesc tutunul și în țigaretele electronice.

Marii producători și comercianții au obligația să se asigure că pe 20 mai 2020 niciun pachet de țigări mentolate să nu mai existe pe piață.

Dr. Magdalena Ciobanu, expert al MS la Comisia Europeană: “Prin arderea produsului din tutun, mentolul se transformă în substanţe cancerigene. Ţigările cu arome şi în special ţigările mentolate favorizează debutul fumatului. Pentru că primele ţigări nu sunt prea gustoase, nu miros prea bine şi de aceea mulţi debutanţi renunţă la a mai fuma.”

Potrivit statisticilor, mai bine de jumătate dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani îşi aleg ţigările în funcţie de ambalaj, peste 30 la sută în funcţie de gust. Foarte apreciate sunt, în special, ţigările mentolate.

Citește și
amenda gunoaie
Orașul în care primești o amendă uriașă dacă arunci mucuri de țigări pe stradă
Avertismentul lui Warren Buffett cu privire la inteligența artificială. Ce a prezis mogulul investițiilor
Articol recomandat de sport.ro
Nebunia sezonului în Liga 1: "Renunț la toți banii și dau ture în chiloți dacă salvez echipa!"
Nebunia sezonului în Liga 1: "Renunț la toți banii și dau ture în chiloți dacă salvez echipa!"
Citește și...
VIDEO. Un român a fost prins în timp ce aducea în țară țigări din Ucraina cu drona
VIDEO. Un român a fost prins în timp ce aducea în țară țigări din Ucraina cu drona

Polițiștii de frontieră din Satu Mare au descoperit un român care aducea țigări din Ucraina în mod ilegal, cu ajutorul unei drone. Bărbatul a reușit să introducă în țară în acest mod peste 13.000 de pachete de țigări.

Orașul în care primești o amendă uriașă dacă arunci mucuri de țigări pe stradă
Orașul în care primești o amendă uriașă dacă arunci mucuri de țigări pe stradă

Mare atenţie dacă fumaţi şi ieşiţi la o plimbare prin Bruxelles.

Recomandări
Cum a decurs Învierea Domnului în bisericile din țară. „Învierea înseamnă lumină, înseamnă să fim mai buni între noi”
Cum a decurs Învierea Domnului în bisericile din țară. „Învierea înseamnă lumină, înseamnă să fim mai buni între noi”

Bisericile din toată țara au fost pline de credincioși care au primit lumina sfântă - acel miracol al Învierii care ne amintește în fiecare an că nu suntem singuri.

Tragedie în ziua de Paște. Bărbat carbonizat într-un apartament din București, de la lumânarea de Înviere | VIDEO
Tragedie în ziua de Paște. Bărbat carbonizat într-un apartament din București, de la lumânarea de Înviere | VIDEO

Tragedie în ziua de Paște. Un bărbat a murit carbonizat într-un apartament din București, din cauza lumânării de la Înviere lăsată să ardă, care a cuprins obiectele inflamabile din locuință.

Cum a apărut Putin la slujba de Înviere. Patriarhul Kirill s-a rugat pentru protejarea „granițelor sfinte”
Cum a apărut Putin la slujba de Înviere. Patriarhul Kirill s-a rugat pentru protejarea „granițelor sfinte”
Vladimir Putin a participat la slujba de Înviere, alături de zeci de credincioși din Moscova. Slujba a fost oficiată de capul Bisericii Ortodoxe din Rusia, patriarhul Kirill, un susţinător fervent al liderului rus şi al războiului său în Ucraina.