Telefoane montate în copaci pentru a-i depista pe hoţii de lemne şi pe braconieri

×
Publicitate

Hoţii de lemne şi braconierii ar putea avea pe urme un nou "paznic" de care să se teamă. Este vorba despre un sistem ingenios de monitorizare a pădurilor, în timp real, propus de activişti.

 În copaci ar putea fi instalate telefoane inteligente alimentate de panouri solare care transmit sunetul codrului printr-o aplicaţie şi când e cazul, dau alarma. Zgomotul drujbei sau al unei arme de foc ar putea alerta imediat autorităţile, care să intervină rapid.

Sistemul care, după cum frumos i-au spus activiştii, da o voce copacilor ca să strige după ajutor, se afla în testare de un an în două păduri secrete din România.

Ranger: "Am montat telefoanele la distanţă de câte 2 km, aici, de exemplu, am pus în copacul ăsta şi înregistrează tot ce se aude în jur."

Echipa care realizează experimentul este compusă din ingineri americani şi alpinişti utilitari din Germania şi Danemarca. Echipamentele instalate în copaci au rezistat bine la soare, zăpadă şi ploaie.

Este vorba de un simplu telefon, nicidecum de un dispozitiv sofisticat, o aplicaţie descărcată pe mobil înregistrează sunetele din pădure pe o distanţă de 1 km, iar când sesizează zgomot de drujba sau de armă trimite mesaj rangerilor.

Ranger: "Se aude câteodată şi din sat, câinii sau maşinile, dar când e ceva suspect // eu în 10 minute aş ajunge unde e nevoie."

Telefoanele sunt alimentate de panouri solare şi prevăzute cu amplificatoare de semnal. Activiştii de la Agent Green nu au prezentat deocamdată proiectul autorităţilor.

Gabriel Păun, reprezentant Agent Green: "Important este panoul central, cine recepţionează semnalele şi cum poţi să ai încredere că ele sunt folosite mai departe de oameni cu coloana vertebrală, de oameni corecţi, care chiar au interesul să nu se fure. Într-o primă fază nu sunt prea încântat de o colaborare cu autorităţile, ci vrem să lucrăm cu proprietari privaţi, controlul rămânând la noi."

Sistemul poate fi folosit şi pentru combaterea braconajului.

Levente Peter, ranger: "A fost caz când au împuşcat şi i-am prins, am văzut cum au tranşat căprioară, au împărţit-o în trei, erau vânători şi un poliţist şi mi-au zis să plec de acolo că mă împuşca şi mă îngroapă."

Activiştii spera că tehnologia să fie folosită măcar în pădurile virgine şi în ariile naturale protejate.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61966908
Cozile la paşapoarte, mai mici decât în anii trecuţi. "Am venit pregătiţi cu răbdare"

De când a început vara, s-au aglomerat din nou centrele de eliberare a paşapoartelor. Totuşi, cozile nu mai sunt la fel de mari ca anul trecut.

61966896
Cazul criminalului român prins în Costa Rica ar putea duce la extrădarea Elenei Udrea

După 15 ani în care a fost căutat, în toată lumea, un criminal periculos, din judeţul Cluj, a fost arestat în Costa Rica. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, ar putea fi extrădat în România, unde are de ispăşit ani grei de temniţă.

61966897
Pirateria din transportul de persoane. Cum îşi riscă viaţa românii care pleacă la muncă în Vest

Mii de romani pleacă în occident, la muncă sau la rude, folosind curse ocazionale făcute la mică înţelegere de şoferi neautorizaţi, care nu au maşini verificate.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.