Sumele uriașe câștigate de cei care strâng aparatele electronice din gunoaie și le vând la fier vechi

×
Codul embed a fost copiat

Multe dintre aparatele electronice pe care nu le mai folosim ajung la gunoi şi nu la centre de reciclare. 

Partea rea este că sunt nocive atât pentru mediu, cât şi pentru noi pentru că au în componența lor substanţe şi metale periculoase, atrage atenţia Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Din păcate, România reciclează cel mai puţin dintre ţările Uniunii Europene.

Am fost la periferia Bucureştiului şi printre mormanele de gunoaie am văzut foarte multe deşeuri electrice. 

Cei care trăiesc din vânzarea fierului vechi strâng grosul.

Citește și
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

„Ce e periculos, doamnă? Are gaze în el, ceva?
Cum să fie periculos asta, e doar un aragaz. Se vinde la fier vechi. 1 leu pe kilogram.
Reporter: Şi e afacere?
E afacere. 1000 de kg, 10 milioane.
Şi cât strângeţi într-o lună?
Într-o lună poate fac şi 10 tone, dacă alerg. Da, 100 de milioane.”

O practică riscantă spun cei de la firmele de reciclare. Şi asta pentru că toate aceste echipamente conţin substanţe şi metale periculoase care ar trebui tratate cu grijă.

Cristian Pocol, președintele unui ONG: ”Dacă începem să îl dezmembrăm necontrolat, să îl spargem cu ciocanul sau diverse acţiuni de genul ăsta, se eliberează în atmosferă diverse materiale componente şi pe care noi le putem respira, mercur, crom, pe care le găsim în mai toate echipamentele electrice care au efect asupra sistemului nervos, asupra glandelor noastre”.

În teorie, toată aparatura electrică uzată trebuie dusă în fabrici care în primul rând separă componentele periculoase de carcasele de plastic sau sticlă, care mai apoi sunt mărunţite şi duse la topitorii.

Mihaela Şofronea, PR manager firmă: ”Primul pas în reciclarea unui frigider îl reprezintă depoluarea. Prin extragerea uleiurilor şi a agentului frigorific. Ulterior, frigiderul este trimis într-o cameră complet izolată, unde este mărunţit. Toate materialele din care rezultă un frigider sunt trimise apoi în alte economii pentru a fi transformate în produse noi”.

România are însă foarte puţine astfel de fabrici, dar şi firme de colectare. În contextul crizei globale de cipuri şi semiconductori, reciclarea lor din echipamentele uzate ar putea fi o soluţie.

Valentin Negoiță, președintele ECOTIC: ”Preluarea de către colectori de la populaţie a unor echipamente uzate duce la acumularea de componente preţioase care în urma tratării şi a reciclării îşi pot găsi folosinţă în noile echipamente care urmează să fie produse şi puse pe piaţă”.

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la colectarea deşeurilor electrice.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Scene memorabile la bordul unui avion. Pilotul și-a cerut iubita în căsătorie, chiar în fața pasagerilor
Scene memorabile la bordul unui avion. Pilotul și-a cerut iubita în căsătorie, chiar în fața pasagerilor

Pasagerii unei aeronave poloneze au asistat la o scenă demnă de o comedie romantică. Pilotul a ieșit din cabina lui, s-a așezat în genunchi și a cerut-o de soție pe partenera sa, însoțitoare de bord.

 

„Cine va răspunde pentru viețile noastre?”. Coșmarul prin care trec localnicii din Slănic Prahova, unde a apărut un crater
„Cine va răspunde pentru viețile noastre?”. Coșmarul prin care trec localnicii din Slănic Prahova, unde a apărut un crater

A fost o noapte tensionată la Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe.

 

Eugen Mîrtz, discipolul lui Gregorian Bivolaru, a fost reținut. Primele declarații după audieri
Eugen Mîrtz, discipolul lui Gregorian Bivolaru, a fost reținut. Primele declarații după audieri

Instructorul de yoga din București considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru a fost reținut joi seară, pentru 24 de ore. Alături de el, și patru complici.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.